#DobrogeaDigitală: Publius Ovidius Naso, „parte organică a conștiinței noastre”


Astăzi se împlinesc 2063 de ani de la nașterea marelui exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso.
Celebru poet roman, a venit pe lume la 20 martie anul 43 î.e.n., în orașul Sulmo - azi Sulmona - în regiunea munţilor Abruzzi din Italia centrală, la 158 km de Roma, pe drumul care leagă cetatea eternă cu oraşul de pe coasta Mării Adriatice, Pescara.

Rămas în cultura noastră sub numele de Ovidiu, a fost unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu.
Puțini sunt creatorii care, după mai mult de 20 de secole, încă își dovedesc perenitatea, făcând parte din conștiința culturală a lumii. Ovidiu este unul dintre ei, datorându-și faima atât talentului său uriaș, cât și misteriosului exil în vechiul Tomis, impus de autocratul Augustus.

Regretatul istoric Adrian Rădulescu i-a dedicat poetului latin  o monografie, „Ovidiu la Pontul Euxin", în care abordează pe larg viața și opera marelui exilat, oprindu-se asupra tematicilor abordate în epistole, dar și asupra referințelor ovidiene la populația tomitană – o confirmare în plus a neîntreruptei noastre continuități etnice în spațiul geografic pe care îl ocupăm din antichitate şi până astăzi.

„Trupu-i firav a rămas în cetate, dar gloria lui a depăşit cu mult şi pentru totdeauna orice oprelişte. Peste strînsoarea incintei tomitane pe meterezele căreia el însuşi a devenit adesea oştean, luptînd în vremuri de restrişte, sunetul cristalin al lirei sale a intrat în eternitatea timpului, în conştiinţa generaţiilor, în patrimoniul culturii universale. Şi dacă el însuşi a avut puterea proteică să ajungă la noi încărcat de creaţii nepieritoare, nu ne rămîne decît să-i mulţumim cu respect şi cinstire, fiindcă îl moştenim întru totul, este în noi, constituie parte organică a conştiinţei noastre. Să ne apropiem de uriaşa lui personalitate îndemnaţi de sentimentul îndatoririi civice, de conştiinţa firească a tributului pe care-l datorăm memoriei şi operei sale, despre care am afirmat, deseori, că reprezintă, privită tocmai din acest unghi, un mesaj înălţător de istorie! 

Ovidiu reprezintă pentru lirica românească nu numai o culme artistică, literară - la fel ca şi o sursă de informare istorică - dar el este şi rapsodul care, în vremurile de început ale erei noi, a încîntat cu lira sa sufletele aspre ale strămoşilor geto-daci. Creaţia sa se înscrie în antologia universală şi românească, ca momente unice de satisfacţie artistică elevată, cu acele nuanţe accentuate de suavitate şi măiestrie - ceea ce îl face o dată mai mult să fie viu în amintirea tuturor generaţiilor de români şi venerat în mod constant, aşa cum se petrece de altfel cu alţi neîntrecuţi poeţi moderni şi contemporani: Eminescu, Blaga, Arghezi, Goga, Labiş ...
S-a stins din viață în anul 17 d. Hr., în vechiul Tomis. La 6 iunie 1968, Constanța, orașul în care a decedat poetul, s-a înfrățit cu Sulmona, orașul natal. Numele său a fost dat unei piețe din zona istorică a orașului Constanța și unei localități situate în apropierea urbei de la malul mării. 
În Piața Ovidiu a fost dezvelită în august 1887 o statuie a poetului, realizată de sculptorul italian Ettore Ferrari, ca inițiativă a „Comitetului pentru statuia lui Ovidiu”, prezidat de prefectul Remus Opreanu. Pe soclul statuii, care-l prezintă pe poet într-o atitudine meditativă, a fost inscripționată o strofă din Tristele (III, 73-76): „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul / Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent, / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată, / Te roagă pentru dânsul, să-i fie somnul lin.”

O replică a statuii a fost instalată la Sulmona, în 1925.
În memoria marelui poet latin, universitatea publică din Constanța, înființată în 1990, și un prestigios liceu teoretic au fost denumite „Ovidius”.

 
Sursa foto: ilustrație din „Ovidiu la Pontul Euxin", de Adrian Rădulescu
 
Citește și:

Istoria Dobrogei - Populație - Personalități Publius Ovidius Naso (43 î.H. - 17 d.H.) (galerie foto)

 


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - geografie - locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării

Istoria Dobrogei - geografie - locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării

271
#DobrogeaDigitală: „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

#DobrogeaDigitală: „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

749
#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

786
#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

999
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

1430
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

1481
#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

1698
#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

1568
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

1525
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1488
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1219
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1284
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1169
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1118
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1325
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1390
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

2066
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1613
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1736
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1291