#DunăreaCălăuzăTuristică: Dunărea de la T. Severin la Brăila - „Acest oraş e foarte vechi, fiind clădit de împăratul Heraclios în secolul al VII-lea“

Macara plutitoare a Serviciului Hidraulic. Sursă foto: „Dunărea. Călăuză turistică“, de R.I. Călinescu
  • Al doilea capitol ne introduce în Dunărea românească, fiind structurat la rândul său în trei subcapitole: Defileul Dunării, Dunărea de la Turnu-Severin la Brăila, Dunărea maritimă (de la Brăila la Mare). 

În anul 1935, după ce vizitează Dunărea, R.I. Călinescu publică în colaborare cu Administraţia Comercială a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă lucrarea „Dunărea. Călăuză turistică“.
 
Autorul este deja cunoscut  pentru o altă  operă, asemănătoare acesteia, „Cutreerând Dobrogea Meridională“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța. Lucrarea de față prezintă, asemenea unui ghid turistic, detalii despre Dunăre, ilustrând informația cu o mulțime de fotografii.
 
Autorul precizează încă de la început că volumul de față vine în sprijinul turismului intern, grav afectat de criza de la acea vreme. R.I. Călinescu notează că lucrarea este „un îndemn pentru vizitarea locurilor descriese“ ca urmare a „lipsei de întreprinderi turistice, de importanţa celor streine, care a făcut ca şi în această ramură de activitate să nu fim la înălţimea streinâtăţei“.
 
Pe parcursul celor 142 de pagini sunt notate informații prețioase necesare unui turist care dorește să exploreze tainele dunărere, stilul narativ folosit fiind accesibil, iar datele științifice  prezentate într-o maniera abordabilă tuturor. Cartea este structurată în două mari capitole cu patru anexe.
 
Primul capitol este dedicat prezentării generale a Dunării „de la izvor până la frontiera României“ în care regăsim informații de cultură generale despre fluviu. Al doilea capitol ne introduce în Dunărea românească, fiind structurat la rândul său în trei subcapitole: Defileul Dunării, Dunărea de la Turnu-Severin la Brăila, Dunărea maritimă (de la Brăila la Mare).
 
Anexele necesită o atenție sporită, fiind importante pentru turiștii vremii prin prisma utilității turistice a acestora. Acestea prezintă: Mersul vapoarelor de pasageri N.F.R, Călătoriile cu vapoarele N.F.R. Informaţiuni, Tarife N. F. R.



Continuăm cu expunerea lucrării antemenționate cu cel de-al doilea capitol intitulat sugestiv „Dunărea românească“. Capitolul debutează cu un preambul dedicat „Generalităților“. Autorul ne introduce, astfel, în Dunărea românească prezentând pe mai multe pagini Dunărea, trecând în revistă detalii geografie, economie, etimologice etc. Acesta realizează întregul traseu al fluviului de pe teritoriul României, adăugând și informații istorice relevante și captivante.
 
Primul subcapitol este intitulat „Defileul Dunării“, descris pe mai multe pagini. Autorul noteaza detalii despre atracțiile zonei vizibile în timpul excursiei sale cu vaporul în Defileu. Detaliile creeaza verosimil o panoramă impresionantă.
 
Părăsim „Defileu Dunării“ și ne îndreptăm, tot navigând Dunărea, „de la Turnu Severin la Brăila“, denumirea dată de autorul R.I. Călinescu celui de-al doilea subcapitol. Mergem mai departe cu localitatea Turnu-Măgurele, orașul Nicopole, portul și orașul Zimnicea și multe altele. 

Textul integrat în lucrarea antemenționată ne introduce în atmosfera acelor ani prin detaliile oferite și construcția narativă specifică, cititorul parcurgând ușor rândurile redate mai jos. Subcapitolul se întinde pe mai multe pagini, astfel că astăzi prezentăm o parte, restul urmând a fi prezentat în edițiile viitoare:

„Samovitul este portul bulgăresc dela Dunăre cel mai aproape de Sofia. În faţa sa, pe malul românesc, dincoace de ostrov, se află Islazul proclamaţiei de la 1848.. Puţin mai la vale de Izlaz, se află confluenţa Oltului cu Dunărea. După câtva timp ajungem la perechea de oraşe Turnu  - Măgurele - Nicopole. 

Aici malul bulgăresc este înalt şi pietros; cel românesc este jos şi mocirlos. Turnu-Măgurele este un oraş ridicat pe ruinele vechii cetăţi romane Turris. 

Capitală de judeţ şi port însemnat la Dunăre, distribuind spre gurile fluviului grânele judeţului Teleorman, acest oraş are o viaţă mult mai vie decât celelalte aşezări dunărene prin faţa cărora am trecut. Oraşul se află la 4 km., depărtare de port. Lungimea cheului este de 900 m. Linii ferate se găsesc pe toată întinderea cheului. În port sunt 2 magazii de lemn, cu o capacitate de 49 vagoane. Portul T. Măgurele este un punct foarte important pentru comerţul de cereale, putându-se îmbarca şi debarca aici zilnic 200 vagoane. 

Oraşul bulgăresc Nicopoli, aşezat în faţă, are o poziţie foarte pitorească. Acest oraş e foarte vechi, fiind clădit de împăratul Heraclios în secolul al VII-lea. În centrul oraşului, locuit în mare parte de turci, se află cetatea, iar la ţărmul Dunării se află întăritura Tuna-Kaleh construită de turci. După ce trecem ostrovul Persina, ajungem iară la o pereche de oraşe, aşezate pe cele 2 maluri ale Dunării: Zimnicea, la coada lacului Suhaia, pe malul românesc, în cea mai sudică îndoitură a Dunării şi Şiştov, pe malul bulgăresc. 

Orăşelul Zimnicea a fost şi el pe vremuri capitală de judeţ, datorindu-şi existenţa, ca şi T. Măgurele, tot comerţului de cereale. Portul Zimnicea este aşezat pe Dunăre, în ostrovul Bujorescu, fiind legat cu oraşul Zimnicea prin cale ferată şi o şosea bine întreţinută. 

Prin calea ferată se scurg la Dunăre cerealele dela Piteşti şi Roşiorii-de-Vede, Alexandria şi alte importante centre agricole. Portul este legat cu oraşul şi prin 2 reţele de telefon, dintre care una serveşte şi pentru convorbiri particulare. 

Traficul portului se poate ridica şi până la 16.000 vagoane cereale pe an. Pe malul bulgăresc se află oraşul comercial Şiştov, locuit în mare parte de turci. Dela Zimnicea până la Rusciuk şi Giurgiu, peisajul este aproape la fel: malul bulgăresc înalt, pietros, găunoşit, iar dealurile sunt acoperite cu vii; malul românesc este jos, plin cu bălţi şi zăvoaie.“

Va urma. 
 
Descarcă  gratuit   volumul   „Dunărea.   Călăuză   turistică“,  de   R.I.Călinescu din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța


Sursă foto: „Dunărea. Călăuză turistică“, de R.I. Călinescu 

Citește și:

#DunăreaCălăuzăTuristică: Dunărea de la T. Severin la Brăila - „Altădată Jiul se vărsa în Dunăre chiar la Bechet“

 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

915
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

1090
#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

1524
#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

1529
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

1483
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1446
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1200
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1254
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1145
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1084
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1300
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1369
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

2047
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1588
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1719
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1274
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1352
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1051
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1218
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1212