Complexa problemă a etimologiei cuvântului
dac/daos a fost sintetizată într-o perspectivă istorică, în 2107, de tracologul dr. Cătălin Borangic:
„(...) Numele pe care îl purtau,
daci, daoi, are diverse etimologii ipotetice în mediul academic.
Vasile Pârvan [1882-1927] leagă atât numele
dacilor, cât şi al
geţilor, de o improbabilă influenţă
scitică, aliniindu-se destul de vizibil unei tendinţe a momentului care prin
scitizare încerca să explice mare parte din necunoscutele problemelor istorice din Dacia.
Mircea Eliade [1907-1986] pleacă de la relaţia etnonimului cu indoeuropeanului *
dhau (
a sugruma, a sufoca), de unde ar proveni şi numele
ilir al lupului (
dhaunos), ca şi cel
frigian (
daos). Dacii ar fi, potrivit lui Eliade, la origine nu un etnonim, ci numele unei confrerii iniţiatice cu caracter războinic, care îşi impune modelul şi în consecinţă şi numele, asupra unor întregi comunităţi şi regiuni. Că acestea conţineau, într-o formă sau alta, în principal
traci, geţi, daci şi
scordisci, apare evident atât din izvoarele istorice, cât şi din analiza culturii materiale. Este posibil ca pe lângă acestea să fi fost cooptaţi
iliri, pannoni, bastarni (?) şi alte triburi regionale, dar acest lucru este mai greu de probat.
Asupra acestei ipoteze, care conţine apariţia unui nou model identitar, emanaţie a fenomenelor militare locale, se exprimă şi
Zoe Petre [1940-2017], care admite, cu unele prudenţe, această posibilitate. Indirect, în sprijinul acestei lycantropii totemice se poate invoca utilizarea stindardului cu cap de lup şi trup de reptilă şi poate parabola regelui Scorilo, care a asociat proprii luptători cu un lup.
La fel de indirect putem nota şi neplăcerea cu care
poetul Ovidiu [43 î. H. – 17 d. H.] îi compară pe geţii agresivi cu lupii sălbatici (
lupi saeuae).
Împotriva acestei etimologii s-a pronunţat
cercetătorul Dan Dana [2000], dar, în ciuda argumentaţiei acestuia, teoria existenţei unei confrerii militare a fost validată arheologic prin identificarea caracteristicilor definitorii ale grupului Padea-Panaghiurski Kolonii, în inventarul cărora putem distinge trăsăturile unor grupuri sau clanuri războinice dominante, care s-au impus în această perioadă în nordul peninsulei Balcanice.
Mult mai puţin gustată de mediul academic este soluţia oferită de
Constantin Daicoviciu [1898-1973], pentru care numele dacilor este extinderea asupra populaţiei a numelui unei arme specifice,
daca (neatestat însă), cu rădăcina într-un indoeuropean *
dhag-, ascuţit, tăios. Soluţia este mai puţin acceptată, în ciuda faptului că această etimologie a evoluat în limbile romanice şi germanice din vestul Europei, unde de la
daca – provenit din latina populară, însă la fel de obscur şi neatestat – ajunge, printr-un medieval
daga, în modernul
dagger (eng.
pumnal).
Alte explicaţii etimologice, mai puţin convingătoare, au fost propuse de
Ioan I. Russu [1911-1985] în 1967, care leagă denumirea de
daci de
indoeuropeanul *dhā-k, radical
dhē (
a pune, a aşeza), sugerând, probabil inspirat
W. Tomaschek [1841-1901], o vagă legătură cu –
dava (*
Dhe). Autorul însă prezintă etimologia cu titlul de probabilitate, ceea ce ne arată că nu îi acorda nici el foarte multă forţă.
Oarecum în sprijinul acestei ipoteze s-a pronunţat
Eugen Lozovan [1929-1997], avantajat şi de formaţia sa de filolog. Propunerea etimologică oferită de E. Lozovan, care adaugă relaţiei daci-lupi a lui Eliade, o explicaţie mixtă, legând
dacus şi de
daos şi de -
dava. Lozovan propune de fapt o conciliere între punctul de vedere
iniţiatic a lui Eliade şi unul
urbanistic, propriu:
Întrevedem decorul moral în care evoluară dacii în primul mileniu î.Hr., de la lupii rătăcitori, viitori constructori de cetăţi, încărcaţi de simbolism indo-european, s-au instalat în Carpaţi.
Este foarte posibil că etnonimul
daci să fi aparţinut iniţial unui trib sau a unui conglomerat etno-cultural, fiind ulterior generalizat, lucru frecvent în Antichitate, valabil la traci, germani, gali/celţi, iliri şi chiar greci. Mai sigur, acest etnonim apare în zona de sud a Dunării, locul de manifestare a constantelor alianţe
traco-celtice, finalizate prin
osmoza Padea-Panaghiurski Kolonii. Nu este imposibil, pe baza situaţiei din regiune, ca cei numiţi de
romani daci să fi fost la început o astfel de comunitate războinică, cu origini şi componente mixte, dar în care a prevalat
filonul tracic. Războinici prin excelenţă, testamentarii unor lungi tradiţii în acest sens, peste care s-a grefat apetitul şi experienţa marţială
celtică, purtătorii acestei noi identităţi culturale nu doar că au reuşit să supravieţuiască constantei presiuni romane, ci şi-au exportat modelul în mediul getic nord-dunărean, pe care-l vor angrena, declanşând ample transformări de substanţă. Este posibil ca
geţii să fi fost cei care îşi vor însuşi noul model, absorbţie concretizată în apariţia
regatului dac întemeiat de
getul Burebista. Numele de
daci, luat de ei înşişi cel mai probabil, a fost preluat de romani în urma primelor contacte pe care le-au avut cu aceştia şi apoi a fost extins la toţi
tracii nord-dunăreni. Doar
sursele greceşti i-au numit pe aceiaşi locuitori drept
geţi, în virtutea propriilor tradiţii şi experienţe, mai vechi în zonă decât cele ale
romanilor, explicându-se în acest fel alternanţa celor două denumiri sau preferinţa pentru una sau alta. (...)”
Grecii,
tracii și s
ciții, menționați în izvoarele scrise grecești din epoca fierului, făceau parte din marea
familie de popoare indoeuropene și se diferențiaseră în epoca bronzului anterioară (mil. II î. H.).
Bibliografie
Herondas,
Mimes, texte etabli par J. Arbuthnot Nairn et tarduit par Louis Laloy, Les Belles Lettres, Paris, 1928.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR,
Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (XXXV. Herondas)
***,
Herodas, „Encyclopaedia Britannica”
https://www.britannica.com/biography/Herodas
Cătălin Borangic,
Seniorii războiului în lumea dacică. Elite militare din secolele II a.Chr.-II p.Chr. în spaţiul carpato-dunărean, Editura Istros, Brăila, 2017, p.251-254
https://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=triburi&fisier=dacii
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Ceramică greacă și autohtonă din epoca elenistică de la Albești. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
Citeşte şi:
Istoria Dobrogei – Bibliografie Menandru (343 î. H. – 292 î. H.) – „Agricultorul”
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: