Istoria Dobrogei - Bibliografie: Lucian (sec. II) - „Adunarea zeilor”, „Cum trebuie scrisă istoria”, „Icaromenip”, „Istoria adevărată”, „Scitul și oaspetele”, „Zeul tragedian”, „Oameni cu viața lungă”, „Despre dans

Lucian s-a născut în anul 125 într-o familie săracă din Samosata, pe malul Eufratului, în provincia romană Comagene (Siria de nord). Inițial a fost ucenicul unui sculptor. Apoi, după ce a studiat filosofia și retorica, a călătorit în bazinul mediteraneean, trăind din conferințe publice. După ce a locuit la Roma și Atena, a obținut o funcție administrativă în provincia romană Egipt, unde a murit în jurul anului 192. Editorul Gh. Ștefan (1899-1980) aprecia că vasta și originala sa operă în limba greacă are „o mare valoare” documentară și literară.
 
În „Adunarea zeilor”, Lucian menționează nemurirea sciților și geților, amintind enigmatica zeificare a lui Zamolxis: „9. Prin urmare sciţii  şi geţii , după ce văd acestea şi ne spun un lung , devin nemuritori; şi zeifică pe cine vor, în acelaşi fel în care şi Zamolxis, deşi sclav, a fost trecut pe lista zeilor, strecurându-se nu ştiu cum.”
 
În „Cum trebuie scrisă istoria”, autorul arată că toți barbarii, inclusiv geții, deveniseră supuși ai Imperiului Roman: „5. ... Şi totuşi n-ar fi rău să li se spună acelora: în împrejurarea că ar izbucni vreodată un alt război, fie celţii împotriva geţilor, fie inzii împotriva bactrilor (căci pe noi nu va îndrăzni nimeni să ne înfrunte, deoarece toţi sunt acum supuşi autorităţii noastre aceia să compună mai bine ţinind seamă de aceste reguli dacă li se par îndreptăţite.”



În „Icaromenip”, Lucian imaginează o călătorie aeriană spre zei a filosofului cinic Menip: „16. ... Să-ţi povestesc în şir toate acestea, dragul meu, mie-e cu neputinţă, căci era greu sa le şi priveşti. Iar cele mai de seamă lucruri se înfăţişau aidoma imaginilor descrise de Homer , pe scut. Într-un loc erau ospeţe şi nunţi, într-un alt loc tribunale şi adunări, în altă parte un om aducea o jertfă, în vecinătate se arăta cineva pradă durerii, din pricina morţii. Şi ori de câte ori priveam la ţinutul geţilor, nu-i vedeam pe geţi decât luptând. Ori de câte ori treceam la sciţi, mi-era dat să-i văd rătăcind în căruţe. Aruncându-mi puţin privirile în cealaltă parte, zăream pe egipteni muncind pământul. Fenicianul făcea negustorie, cilicianul [sud-estul Turciei asiatice] prăda, laconianul [regiunea Spartei din peninsula Pelopones] biciuia sclavii, iar atenianul pleda procese.”

În „Istoria adevărată”, sunt evocate diverse personalități istorice: „II,17. Vreau să amintesc şi de oamenii însemnaţi pe care i-am văzut la ei... Dintre barbari, pe cei doi Cirus [Persia], pe scitul Anacharsis, pe tracul  Zamolxis, pe italiotul Numa [unul din cei șapte regi ai Romei – n. G. Ș.], apoi pe Licurg din Lacedemona [Laconia], pe atenienii Focion şi Tellos şi pe [cei şapte înţelepţi – nota G. Ș.], cu excepţia lui Periandru [tiran al orașului grec Corint – n. G. Ș.]...



În „Scitul și oaspetele”, sunt descrise relațiile dintre sciți și greci, în care este inclus și Zamolxis: „Nu Anacharsis a venit primul la Atena din Sciţia, dornic a se instrui în cultura greacă, ci înaintea lui a venit Toxaris, un bărbat înţelept şi iubitor de frumos, care năzuia să cunoască cele mai bune rânduieli. Cât priveşte obârşia lui, nu se trăgea din vreun neam regesc, nici nu se număra printre purtătorii de pileus, ci era unul din sciţii cei mulţi şi din popor, aşa cum sunt la ei aşa-numiţii , adică să fie stăpân pe doi boi şi o căruţă. Acest Toxaris nu s-a mai întors în Sciţia, ci a murit la Atena şi nu după multă vreme a fost trecut în rândul semizeilor, iar atenienii îi jertfesc: Acest nume l-a dobândit [Toxaris – n. G. Ș.] după ce ajunsese semizeu. Poate că n-ar strica să lămuresc care este pricina denumirii şi pentru ce motiv a fost socotit în rândul semizeilor, fiind considerat ca unul dintre urmaşii lui Asclepios, [şi acesta - n. G. Ș.] ca să vă daţi seama şi voi că nu numai la sciţi există datina de a-i face pe oameni nemuritori şi de a-i trimite lui Zamolxis soli, ci şi atenienii au dreptul să-i zeifice pe sciţi în Grecia.”

Istoricul G. Ștefan notează că Asclepios era zeul grec al medicinii și că pileus era căciula purtată de aristocrația dacă și scită, citând în acest sens pe Dion Chrysostomos   (LXXII, 3).
 
În „Zeul tragedian”, sunt menționate diferențe religioase în antichitate: „42. ... S-au făcut multe încurcături şi fiecare are altă credinţă. Sciţii jertfesc unui paloş, tracii lui Zamolxis, care este un sclav din Samos venit la dânşii, frigienii [centrul Asiei Mici/Turcia asiatică] Lunii, etiopienii Zilei...”
În „Oameni cu viața lungă”, sunt amintiți și războinici longevivi: „10. (...) Cum afirmă Demetrios din Callatis  și alții, Atheas, regele sciților, care s-a luptat la Istru contra lui Filip a căzut [în luptă – n. G. Ș] la vârsta de nouăzeci de ani împliniți. (...) Teres, regele odrisilor – după cum spune Teopomp   – și-a dar sfârșitul la nouăzeci și doi de ani.”

În „Despre dans”, Lucian descrie dansul zeului Bacchus/Dionysos din zona Mării Negre: „79. (...) Dansul bacchic este foarte gustat îndeosebi în Ionia [litoralul egeean al Asiei Mici] și în Pont, deși este un dans satiric. Iar lumea de acolo este atât de subjugată de el, încât la vremea la care a fost rânduită pentru așa ceva, toți uită de orice altă grijă și stau jos zile întregi, privind la titani, coribanți, satiri [servitorii zeului Dionysos – n. G. Ș.] și păstori. Și execută aceste dansuri oamenii cei mai de neam și fruntașii din fiecare cetate ; ei nu numai că nu se rușinează, dar se și mândresc cu isprava asta mai mult decât s-ar mândri cu neamul lor ales, cu dregătoriile ori cu vrednicia strămoșilor.”

G. Ștefan notează că și Histria era unul din orașele de la Marea Neagră unde se executa dansul bacchic, citând în acest sens studiul Contribuții la istoria veche a României (1957) al colegului său D. M. Pippidi.
 

Bibliografie
Luciani Samosatensis Opera ex recensione Caroli Jacobitz, vol. I-III, Teubner, Leipzig, 1907-1913.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (XCVII. Lucian)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
 

Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei – Bibliografie – Polyainos (sec. II) – „Stratageme”