Istoria Dobrogei - Bibliografie: Seneca (sec. I) - „Despre providență”, „Tieste”, „Hercule pe muntele Oeta”, „Fedra”

Lucius Ananeus Seneca s-a născut în anul 4 î. H. în Cordoba (Spania romană). A fost un important reprezentant al curentului filosofic stoic. Printre variatele sale scrieri se numără Dialoguri filosofice (12 cărți), „Probleme de istorie naturală” (șapte cărți), Scrisori către Luciliu, nouă tragedii. A cunoscut literatura greacă și printre izvoarele vechi folosite s-a numărat Posidoniu (135 î. H. – 51 î. H.). În tragedii i-a imitat marii predecesori greci Sofocle și Euripide, iar în privința stilului literar pe marii poeți latini Horațiu, Vergiliu și Ovidiu. Seneca s-a sinucis în anul 63 d. H. din ordinul împăratului Nero, al cărui dascăl fusese. (ed. Gh. Ștefan)
 


„Despre providență”
În capitolul IV al acestui dialog filosofic, Seneca descrie modul de viață primitiv al barbarilor de la Dunăre, care reprezenta granița naturală a imperiului civilizator roman:

„14. Uită-te la toate neamurile la care se oprește pacea romană [stăpânirea romană – notă G. Ș.], vorbesc de germani și neamurile nomade care se întâlnesc în jurul Istrului. Îi apasă o iarnă veșnică, un cer mohorât. Solul steril îi hrănește prost. Se apără de ploaie sub un acoperiș de paie sau de frunze, aleargă prin mlaștini înghețate de ger, iar pentru hrană vânează animale sălbatice. 15. Ți se par nenorociți? Ceea ce prin obișnuință devine firesc nu este o nenorocire. Ceea ce la început se face de nevoie, ajunge cu vremea o plăcere. Ei n-au locuințe și așezări decât doar când poposesc pentru o zi, ca să se odihnească. Hrana lor e simplă și trebuie cucerită prin luptă, clima este de o asprime înspăimântătoare, iar trupurile lor sunt goale. Ei bine! Ți se pare o nenorocire? Aceasta e viața de toate zilele a atâtor neamuri!”

„1. (...) Vei vedea că seminții și neamuri întregi și-au schimbat așezarea. Ce urmăresc orașele grecești în mijlocul unor ținuturi barbare? (...) Sciția și tot ținutul acela cu neamuri sălbatice și nesupuse arată privirilor noastre cetăți grecești așezate pe țărmurile Pontului: nici asprimea iernii veșnice, nici obiceiurile înspăimântătoare ale localnicilor, croite pe măsura climatului,  nu i-au putut împiedica să-și schimbe locuințele. 2. În Asia se află o mulțime de atenieni, iar Miletul și-a răspândit populația în șaptezeci și cinci de cetăți din diferite părți...”

Istoricul Gh. Ștefan (1899-1980) notează că printre coloniile milesiene se numărau și Histria și Tomis.
 


„Probleme de istorie naturală”
În această lucrare științifică, filosoful roman menționează în mai multe pasaje mărimea Dunării și consecințele acestei caracteristici:

„Prefață 9. Cât de ridicole sunt granițele dintre oameni! Imperiul nostru să-i oprească pe daci de a trece Istrul și pe traci să-i țină închiși în Haemus [munții Balcani];”
„III 22.(...) Unii cred că și fluviile, a căror natură nu poate fi explicată, s-au născut odată cu lumea, ca de pildă Istrul și Nilul, fluvii imense și prea importante spre a putea spune că au aceeași origine ca celelalte.”
„III, 27, 8. (...) Închipuiește-ți cum arată Ronul, Rinul și Dunărea, care sunt torente chiar și albia lor obișnuită, atunci când se revarsă și își fac noi maluri, spintecând pământul și ieșind, în același timp, din albia lor. 9. (...) Apoi, negăsindu-și Dunărea o ieșire, căci și-a închis ea însăși o ieșire, face un cerc și acoperă într-un singur vârtej o porțiune imensă de pământ și orașe.”
„IV, 1, 2. (...) Căci, pe de o parte, am aflat că Dunărea își are izvorul în Germania, iar pe de altă parte, e adevărat că [Dunărea – notă G. Ș.] începe să crească în timpul verii – (...) – adică în timpul primelor călduri, atunci când un soare mai puternic către sfârșitul primăverii înmoaie zăpezilor, pe care le topește cu totul, (...), dar în restul verii scade și revine la debitul de iarnă, coborând chiar sub el...”
„VI, 7, 1 (...), iar în cealaltă parte Dunărea și Rinul, care curg la mijloc între ținuturile în care domnește pacea și între cele ale dușmanilor: unul oprește năvălirile sarmaților și desparte Europa de Asia, (...).”

De asemenea, Seneca menționează și Marea Neagră: „IV, 2, 29 (...) Din caua aceasta, Pontul curge repede și fără întrerupere în marea inferioară [Marea Mediterană – n. G. Ș.], nu ca alte mări, unde alternează fluxul și refluxul, ci ca un torent înclinat în aceeași direcție. Dacă n-ar face astfel și n-ar da pe această cale acolo unde lipsește și n-ar lua de unde prisosește, de mult timp toate regiunile ar fi secate sau inundate de prea multă apă.”
 


„Tieste”
În această tragedie referitoare la un personaj din epoca miceniană (bronzul grec), este menționată barbarii din regiunea Dunării: „629-631. sau Istrul, care dă putință de fugă sălbaticilor alani, / sau pământul acoperit de zăpezi veșnice / al Hyrcaniei, sau sciții care rătăcesc de ici colo?”
 
„Hercule pe muntele Oeta”
Seneca prezintă Dunărea ca o regiune bogată în piețe prețioase:

„621-623. Altul dorește să-și astâmpere pofta de bogății / Și nu-i ajunge tot ținutul bogat în nestemate / al Istrului...”
Scriitorul roman indică munții Balcani ca limită a teritoriilor geților: „1279-1280. Ce nu poate răpune durerea?
Odinioară [Hercule – n. G. Ș.], mai aspru decât geticul Haemus”

 


„Fedra”
În această tragedie, filosoful roman critică legătura incestuoasă a Fedrei cu fiul său vitreg, comparând această relație chiar și cu moravurile exemplare ale barbarilor:  

„165-170. Te rog, stinge flăcările iubirii nelegiuite
şi crima pe care nu a săvârşit-o niciodată vreo regiune barbară,
nici getul care rătăceşte pe câmpii,
nici taurul neospitalier şi nici scitul răzleţit [în triburi – n. G. Ș.];
cu suflet curat, goneşte groaznica fărădelege:
gândeşte-te la mama ta şi teme-te de legăturile de dragoste neobişnuite.”