Istoria Dobrogei – Bibliografie: Silius Italicus (sec. I) – „Punicele”


Romanul Titus Catius Silius Italicus a trăit între anii 25 și 101. După ce a îndeplinit funcția de consul în anul 68, el s-a retras din politică. În acest context, Silius a scris „Punicele”, o epopee despre al doilea război romano-cartaginez din anii 218 î. H. – 201 î. H., pe care a terminat-o în primii ani ai domniei lui Traian (98-117). (ed. Gh. Ștefan)
Portul Cartagina (Tunis) fusese o colonie feniciană din Africa de Nord care dominase Mediterana Occidentală și ai cărei locuitori era numiți puni de către romani.


Într-un pasaj din Cartea I, este comparată atacul armatei cartagineze condusă de celebrul Hanibal cu al arcașilor geți de la Dunărea de Jos: „319-326. Întrecându-i pe toţi, comandantul [Hanibal – notă G. Ștefan], care se deosebeşte prin armele specifice ale patriei sale, acum aruncă torţe fumegânde cu smoală aprinsă, acum atacă neobosit cu ţăruşi, lănci şi pietre sau sloboade din arc săgeţi înmuiate în venin de viperă şi care sunt de două ori vătămătoare, pe care le scoate mereu din tolba sa perfidă, întocmai ca un dac din ţinuturile războinice ale pământului getic, care, bucuros că şi-a ascuţit săgeţile cu veninul din patria sa, le aruncă pe neaşteptate la ţărmurile Istrului cu două nume.” (ed. L. Bauer).

Istoricul Gh. Ștefan (1899-1980 notează că în antichitate Dunărea era cunoscută sub numele Dunăre (spre izvoare) și Istru (spre vărsare).



Într-un pasaj din Cartea II, este amintită o expediție în Tracia a legendarelor femei războinice care nu se temeau nici de geți: „73-76. După cum în Tracia oştirea fecioarelor [amazoanele - n. G. Ș.] străbate Rodope [munți în Bulgaria] şi Pangeul [nordul Greciei] cu culmile lor înalte acoperite de păduri şi trece mereu Hebrul [râul Marița/Bulgaria + Evros/Grecia], dispreţuind pe ciconi pe geţi, palatul lui Rhesus [rege în Iliada – n. G. Ș.] şi pe bistonii cu armele în formă de semilună.” (ed. L. Bauer)
Ciconii și bistonii erau vechi triburi din marele neam al tracilor.



Amazoanele călărețe fuseseră menționate în trecut de scriitorii greci Arktinos, Pindar, Eschil și Diodor.


Bibliografie
Silii Italici Punica, edidit L. Bauer, vol. I, Teubner, Leipzig, 1890.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (LXX. Silius Italicus)


Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie Iosephus Flavius (sec. I) - „Antichități iudaice”, „Războiul iudaic”
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

269
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

668
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

978
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1151
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1199
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1084
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1026
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1247
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1320
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1990
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1546
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1673
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1230
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1310
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1014
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1173
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1181
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1578
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1773
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1647