#StrăzidinConstanța: La pas prin Constanța anilor 1960 -Străzile Ștefan cel Mare și Ștefan Mihăileanu


 
  • Continuăm călătoria în Constanța anilor 1960 pe strada Ștefan cel Mare. Artera începe de la malul mării, din bulevardul Fr. Engels, astăzi strada Mihai Eminescu și intersectează străzile Mircea cel Mare, astăzi strada Mircea cel Bătrân și I. V. Stalin, astăzi bulevardul Tomis. Trece pe lângă parcul Culturii, în prezent parcul Teatrului, traseul continuând apoi până în piața Ștefan cel Mare, în apropiere de gara Constanța.
 
Cele peste 300 de pagini ale lucrării „Constanța și împrejurimile ei“, publicată la editura Științică, invită cititorii la o lectură panoramică inedită prin Constanța anilor 1960, pâmânt milenar, „«agora» tomitană, pe vremea romanilor «forumul», iar în timpul stăpânirii otomane, oborul de cereale“.
 
Cei trei autori Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin ne poartă cu mai bine de jumătate de secol în atmosfera „celui mai batrîn oraș al patriei noastre“, Constanța. Cunoscători ai urbei, cei trei condeiază fiecare stradă, venind cu observații și descrieri pentru clădirile sau monumentele emblematice, scrise într-o manieră captivantă și ușor de parcurs.
 
„Constanța - regiunea dintre ape“ este titlul sugestiv ales pentru cel dintâi capitol al cărții, dedicat istoriei  orașului, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noi”. Autorii parcurg fiecare perioadă istorică, lasând necompletată sau alterată perioada începutului de secol XX, evident sub cenzura specifică contextului social-politic din anii 60.  
 
Cel de-al doilea capitol se intitulează „Constanța timpurilor noi“, o călăuză prin Constanța perioadei comuniste de dinainte de anii 60. Așa cum antemenționam, în acest capitol autorii vor trece în revistă mai toate străzile orașului, distribuite în două părți, acoperind cele 15 cartiere ale orașului din acei ani: Orașul Vechi, Incinta portului, Orașul Nou, Ahileia Mihail, Tabacarie, Palazul Mare, Anadolchioi, Mihail Coiciu, Obor, Viile Vechi, Kilometrul 5, Viile Noi, Medeea, Filimon Sirbu, Palas C.F.R. 
 
„Prin orașul cere se revarsă peste zidurile tomitane“ –Strada Ștefan cel Mare
 
Continuăm călătoria în Constanța anilor 1960 pe strada Ștefan cel Mare. Artera începe de la malul mării, din bulevardul Fr. Engels, astăzi strada Mihai Eminescu și intersectează străzile Mircea cel Mare, astăzi strada Mircea cel Bătrân și I. V. Stalin, astăzi bulevardul Tomis. Trece pe lângă parcul Culturii, în prezent parcul Teatrului, traseul continuând apoi până în piața Ștefan cel Mare, în apropiere de gara Constanța.


 
Pornim la drum. După câțiva pași se intersectează cu strada Mihail Kogălniceanu, unde se afla școala elementară de muzică și artă plastică, înființată în anul 1955. Continuăm drumul pe strada Ștefan cel Mare. La nr. 13 se găsea Clubul lucrătorilor în învățământ, fostul sediul al U.T.C.
 
Ajungem la intersecția cu strada I.V. Stalin. Chiar aici se  afla librăria „Cartea rusă“ și restaurantul „Modern“. La nr. 55 se remarca maganizul Universal, „cel mai mare și elegant magazin al orașului Constanța“. La nr. 65, pe partea stângă, se afla restaurantul „Marea Neagră“.  Clubul filialei Asociației generale a vânătorilor și pescarilor sportivi din țară se afla la nr. 66. După câțiva pași ajungem la nr. 83, locul unde se găsea Policlinica pentru adulți și Baia nr. 3. La nr. 133 se afla Spitalul pentru adulți, căruia autorii îi alcătuiesc o largă descriere, punctând și alte unități spitalicești din oraș:
 

„În 1908 au fost construite aici trei pavilioane care adăposteau Spitalul comunal «Dr. V. Sion». Ulterior i s-au adăugat noi anexe. În 1957 s-a ridicat un pavilion destinat radioterapiei și oftalmologiei. Pe lîngă alte secții și laboratoare, spitalul cuprinde și o secție pentru intervenții chirurgicale urgente.
 
Policlinica și spitalul pentru adulți contribuie în mare masură la ocrotirea sănătății oamenilor muncii din orașul Constanța. Dar această sarcină nu rămîne numai în seama așezămintelor amintite. Alte 12 circumscripții medicale pentru adulți sînt răspîndite în raza orașului; o policlinică și 12 circumscripții medicale pentru copii, un spital T.B.C., un spital pentru lucrătorii din port, un spital pentru feroviari etc. Toate aceste instituții de ocrotire a sănătații și de asistență socială țin la dispoziția celor încercați de boli sau accidentați peste 1000 de paturi. Există și o stație de recoltare și conservare a sîngelui.
 
În cadrul policlinicii și spitalului pentru adulți, pe lîngă care trecem acum, funcționează laboratoare pentru analize bacteriologice și chimice. Transportul la spitale se face prin serviciul de salvare dotat cu autoambulanțe moderne. Viața multor oameni ai muncii din Regiunea Constanța a fost salvată prin ajutorul dat la timp de medicii de specialitate transportați cu ajutorul aviației sanitare.
 
Exista și o stați sanitară antiepidemică, avînd în sarcină menținerea curățeniei și a igienii în localuri, piețe, magazine etc.
 
Constanța timpurilor noi este dotată cu tot ceea ce poate pune în siguranță viața, sănătatea celor ce muncesc.“

 
Strada Ștefan Mihăileanu
 
Ajungem la intersecția cu strada Ștefan Mihăileanu, denumire purtată și prezent. Ne abatem ruta intrând pe această stradă.   Imediat se remarcă piața Griviței, „cea mai mare piață alimentară a orașului“ de la acea vreme.
 

„Odinioară pe aceste locuri se afla o piață de alimente și zarzavaturi; de fapt era mai mult un bazar oriental, în care se desfăceau tot felul de mărunțișuri. După anul 1946, alvitarii, salepgiii, toptangiii, corturarii, cu urși au dispărut. În locul pieței cu magazii insalubre s-au ridicat hale igienice, spațioase, mese de ciment cu umbrele, boxe împrejmuite cu plasă de sîrmă. Piața Griviței este o piață modernă foarte bine întreținută.“

 
Continuăm drumul pe strada Ștefan Mihăileanu până la Biserica Sfinții Constantin și Elena, situată la intersecția cu strada M. I. Kalinin, astăzi strada Călărași. Impozantul lăcaș de cult a fost zidit în anul 1935. Puțin știu că din turnul bisericii, înalt de 30 de metri,  se poate admira panorama impresionantă a orașul de la malul mării. 

 
„Interiorul prezintă o bogată ornamentație. Catapeteasma, frumos dăltuită, este, în mod neobișnuit, toată din marmură albă, ornamentată cu colonete; totul dovedește o mare risipă. Pictura murală este executată de Nina Arbore și zugravul de biserici Ivanov, buni cunoscători ai meșteșugului; stilul elegant, simplu, al coloritului exprima strict esența subiectului, dar se menține pe o gamă prea sobră, chiar întunecată, cu tot caracterul laicizant al chipurilor.
 
Turnul clopotniței, înalt de 30 m, se află chiar în corpul pronaosului, amintînd astfel de tipul unor biserici de pe vremea lui Matei Basarab. Este un turn lipsit de atracție, în schimb, vizitatorul, după ce urcă cele 130 trepte, poate admira o frumoasă priveliște a orașului și a regiunii înconjurătoare.
 
Sînt două turnuri în Constanta, destul de ridicate că să poți cuprinde din înălțimea lor cîte o parte a orașului. Dacă din minaretul moscheii de pe strada Alexandridi am putut privi orașul vechi ridicat peste ruinele anticului Tomis, din turnul în care ne aflăm acum orizontul e mai larg. În plină vară, se zărește un colț al portului profilat pe fondul albastru al cerului; se văd în departare vapoare care vin sau pleacă în larg; distingem conturul lacului Tăbăcariei și oglinda mai depărtată a lacului Siutghiol, separată de mare prin perisipul pe care s-a așezat Mamaia. Se văd clădirile colectiviștilor din Palazul Mare și mărețele construcții de la Mamaia.“

 
Va urma.
 
Descarcă gratuit volumul „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
Sursă foto: „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin
 
Citește și:
 #StrăzidinConstanța - Bulevardul Republicii și șoseaua Mangaliei. La pas prin Constanța anilor 1960

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - geografie - locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării

Istoria Dobrogei - geografie - locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării

565
#DobrogeaDigitală: „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

#DobrogeaDigitală: „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

829
#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

846
#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

1004
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

1444
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

1487
#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

1700
#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

1569
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

1527
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1491
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1221
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1284
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1170
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1121
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1325
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1395
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

2067
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1613
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1736
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1295