Litoral Tv Orașul Tulcea beneficiază de supraveghere video

Primăria din Tulcea a finalizat implementare unui proiect cu fonduri de la Uniunea Europeană. Este vorba despre montarea a 35 de camere video la instituțiile publice şi în apropierea școlilor din cartierele Vest și Dallas. Măsura a fost luată din cauza numărului mare de infracțiuni. Anual la poliție sunt înregistrate aproximativ 550 de dosare, de la tâlhării la furturi de telefoane. Ideea este apreciată de locuitorii din vestul oraşului, dar mai sunt încă de pus la punct unele aspecte cum ar fi cel al personalului care să monitorizeze imaginile.
 
„Suntem în postura de a avea un sistem de supraveghere video cofinanţat din bani europeni, dar nu avem cadru legal să facem angajări pentru acest sistem. Vom găsi soluţiile în timp util”, a declarat primarul din Tulcea Constantin Hogea.
 
Valoarea proiectului este de aproape trei milioana de lei, din care mai mult de 50% sunt fonduri atrase de la Uniunea Europeană. Demersul face parte din planul de dezolvatre a zonei de vest a municipiului Tulcea. Autoritățile mai vor să înceapă lucrările de infrastructură, refacerea alimentării cu apă şi canalizare, precum și asfaltarea străzilor din zona de vest.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Școala Gimnazială Carcaliu, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de firmele Woodart SRL și Abitek Devices SRL (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 443

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 352

Una dintre firmele familiei Horga-Cârlig a contestat licitația de modernizare a iluminatului public, organizată de Primăria Greci din județul Tulcea!

21 Apr 2024 471

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 549

Licitații Tulcea Elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Babadag vor primi, zilnic, pachete alimentare de la SC Complex Anelis SRL (DOCUMENT)

19 Apr 2024 560

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 368

În Tulcea Prima ediție a festivalului „Scrumbii de Florii”, în Satul Pescăresc Tradițional

17 Apr 2024 1094

Licitații Tulcea Primăria Horia a cumpărat un tractor în valoare de 43.000 de euro. Iată de la cine (DOCUMENT)

17 Apr 2024 410

Un profesionist dedicat tuturor comunităților tulcene Roman Jora s-a stins din viață! Povestea maestrului coregraf „fără egal” și al culegătorului de folclor dobrogean

11 Apr 2024 649

Doliu în lumea artistică din Tulcea. Un important coregraf a decedat

11 Apr 2024 534

Tulcea Plantare de arbori la Satul Pescăresc Tradițional

08 Apr 2024 460

Licitații Tulcea Masă caldă oferită la Școala „Panait Cerna“ din Cerna. Cui aparțin serviciile de catering (DOCUMENT)

30 Mar 2024 473

O navă de tip catamaran va transporta pasagerii între municipiul Tulcea și Tudor Vladimirescu (VIDEO)

28 Mar 2024 846

Licitații Tulcea Aproximativ 10 milioane de lei sunt puși la bătaie pentru reabilitarea și modernizarea școlii I.L. Caragiale (DOCUMENT)

26 Mar 2024 612

Licitații Tulcea Extinderea rețelei de canalizare în Jijila, județul Tulcea, costă peste 4,17 milioane de euro! Ce firme și-au adjudecat contractul (DOCUMENT)

25 Mar 2024 602