Sondaj de opinie Credeți că Farul va juca pe noul stadion din Constanța începând din anul 2024?


 Actualul stadion „Gheorghe Hagi“ din Constanța
  • La ultima ședință a Consiliului Local Municipal Constanța, a fost aprobată predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții CNI SA, a amplasamentului, domeniu public, situat în strada Primăverii din municipiul Constanța, dar a fost aprobată și documentaţia tehnico-economică pentru investiţia de construire a noului stadion din Constanța.
 
Echipa de fotbal Farul Constanța, suporterii și susținătorii „marinarilor“ așteaptă cu nerăbdare să se ridice noul stadion din municipiul de la malul mării.
 
În acest moment, formația de pe litoral joacă la Ovidiu, pe arena principală a complexului sportiv al Academiei Hagi, care are 4.500 de locuri. Noul stadion de fotbal din Constanța, care este prevăzut a se ridica pe locul actualei arene, din strada Primăverii, va avea o capacitate de 18.000 de locuri, cu toate funcțiunile necesare încadrării în categoria IV UEFA.
 
La ultima ședință a Consiliului Local Municipal Constanța, a fost aprobată predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții CNI SA, a amplasamentului, domeniu public, situat în strada Primăverii din municipiul Constanța, aflat în proprietatea UAT municipiul Constanța, în suprafață de 88.276 de metri pătrați (suprafață măsurată), respectiv 85.000 de metri pătrați (din acte), în vederea și pe perioada realizării de către CNI SA a obiectivului de investiții „Construire stadion «Gheorghe Hagi», strada Primăverii nr. 2-11, municipiul Constanța“. De asemenea, a fost aprobată documentaţia tehnico-economică pentru investiţia de construire a noului stadion din Constanța.
 
În mai multe rânduri, Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, și-a exprimat speranța că echipa constănțeană va putea juca pe noua arena cu începere din anul 2024.
 
„Sunt discuții avansate, pe plan local autoritatea locală își dorește. Toți constănțenii așteptăm să se facă cât mai repede stadionul. La București e deschidere și sperăm să se aprobe cât mai repede și să se înceapă construcția, astfel încât în 2024 să avem arena și să putem juca acolo. Cel puțin așa o văd eu, sunt optimist. Încercăm să fie așa, iar peste doi ani să putem intra pe noul stadion“, declara Hagi, în luna mai a acestui an.
 


 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
De când va juca echipa pe noul stadion?
Gică Hagi - „Clubul Farul trebuie dus la nivelul cel mai înalt de performanță“ (VIDEO)

 
Cât va costa noul stadion din Constanța vs arenele construite de Compania Națională de Investiții? (DOCUMENTE) 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 326

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1013

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 632

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 413

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2952

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1767

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 649

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1336

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 843

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 915

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 781

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1481

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1143

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 974

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 690