Sondaj de opinie Credeţi că Laura Codruţa Kovesi va deveni procuror şef european?

Subiectul privind posibila numire a Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef european a deschis din nou cutia Pandorei. Declaraţiile unor politicieni români prin care consideră posibila numire ca fiind greşită şi schimbări de tabere în alte state, o aruncă din nou în postura de favorită pe fosta şefă DNA.

Astfel, zilele trecute Franţa a anunţat că o va susţine pe candidata din România, iar la finele săptămânii Bulgaria şi-a consolidat poziţia prin susţinerea pentru Kovesi. Astfel, şansele româncei au crescut semnificativ.
Reamintim că Laura Codruţa Kovesi a câştigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Parchetului European şi a fost votată de Parlamentul European, conform procedurii, însă Consiliul UE, la şefia căruia se afla atunci Guvernul Dăncilă, l-a preferat pe contracandidatul francez, motiv pentru care numirea a fost blocată până după alegerile din 26 mai.

În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța lansează sondajul de opinie cu întrebarea:

 


De asemenea, vă rugăm să ne transmiteți, într-un comentariu, și părerea dumneavoastră cu privire la subiectul propus.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, schimb de robe!

24 Apr 2024 451

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 833

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 421

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 361

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 697

Procurorul bucureștean Emanuel Sergiu Codruț Popescu, propus în continuare șeful Parchetului Judecătoriei Măcin

22 Apr 2024 447

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 669

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 482

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 736

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4315

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1502

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 944

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 256

Știri justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, programat pentru interviul de procuror

11 Apr 2024 518

Oficial de la CSM! Procurorii Andreea Corina Băjenaru, Florina Silvia Popa și Claudia Antoanella Ianota, eliberați din funcţie, prin pensionare

10 Apr 2024 462