A murit Dan Adamescu. Era unul din cei mai bogați oameni ai României. Legături cu Constanța

Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în seara de luni spre marți, la vârsta de 68 de ani, potrivit România Tv.

Adriana Constantinescu, nora lui Dan Adamescu, acuză că pentru moartea fostului om de afaceri se fac vinovați judecătorii care nu au acceptat cererea de eliberare condiționată a acestuia.

”Se află intubat, la secția de Terapie Intensivă a unui spital privat. Din informațiile noastre, acesta ar fi contractat un microb din penitenciar care i-ar fi agravat starea medicală, asta după ce i s-au descoperit alte 15-16 afecțiuni”, a explicat reprezentantul legal al celui care până nu demult figura în topul celor mai bogați români.


Pe 27 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Dan Adamescu la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare, într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență.

Atunci, instanța supremă a respins apelul declarat de Adamescu și a menținut sentința dată de Curtea de Apel București în februarie 2015.

Afaceri și legăturile cu Constanța

Dan Adamescu era unul dintre cei mai puternici oameni ai României.
Cu timpul a deținut echipa FC Oțelul Galați, compania de asigurări Astra, Unirea Shopping Center, MegaVision, un trust de presă, și afaceri în turism prin hotelul din Mamaia Grand Hotel  Rex.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Celebrul hotel Rex din Mamaia, dispare. În ce îl va transforma dezvoltatorul imobiliar care l-a achiziționat

23 Dec 2022 3104

Fosta soţie a lui Dan Adamescu reținută pentru evaziune fiscală. Ce au stabilit anchetatorii. Valoarea prejudiciului este de zeci de milioane de lei

10 Oct 2018 1649

Administrația Națională a Penitenciarelor, despre decesul lui Dan Adamescu

25 Jan 2017 2252

Dan Adamescu, la terapie intensivă. „Doar o minune îl mai salvează”

26 Dec 2016 2627

Nume importante ce au legătură cu Constanţa Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA, trimis în judecată

20 Dec 2016 2872

Dan Adamescu rămâne în spatele gratiilor

24 Nov 2016 2001

Dan Adamescu a depus o cerere de eliberare condiționată

25 Oct 2016 2136

Dan Adamescu, suspendat din administrația Intercontinental România SA

26 Sep 2016 3705

Dan Adamescu, transferat din închisoare într-un spital civil. Suferă de numeroase afecțiuni

17 Sep 2016 1794

Fiul lui Dan Adamescu, eliberat de un judecător din Westminster Magistrates Court

15 Jun 2016 2519

Fiul omului de afaceri Dan Adamescu a fost eliberat

14 Jun 2016 2137

Fiul lui Dan Adamescu, pe numele căruia era emis în un mandat de arestare, a fost identificat în Londra

14 Jun 2016 2528

Dan Adamescu, condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare

27 May 2016 2172

Magistrații au decis arestarea preventivă în lipsă a fiului lui Dan Adamescu

05 May 2016 1994

Fiul lui Dan Adamescu a fost arestat preventiv… în lipsă

04 May 2016 1921