Stiri calde

Dan Adamescu a depus o cerere de eliberare condiționată

Afaceristul Dan Adamescu a depus la Judecătoria Sectorului 4 o cerere de eliberare condiționată, după ce a executat efectiv cinci luni închisoare din condamnarea de 4 ani și 4 luni primită într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență.

„Luni, 24 octombrie 2016, Dan Adamescu a depus prin avocații săi la Judecătoria Sector 4 cererea de eliberare condiționată din executarea pedepsei, dat fiind că în baza art.72 C.pen. a fost dedusă perioada cuprinsă între 5 iunie 2014 și 22 iunie 2015, perioada corespunzătoare măsurilor preventive privative de libertate. Până la data formulării prezentei cereri domnul Adamescu a executat fracția de 1/3 din totalul pedepsei cu închisoarea, executând deja 534 de zile închisoare (măsuri preventive plus executare pedeapsă) dintr-un total de 1.467 zile (4 ani și 4 luni), fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art.100 alin.(1) lit.a) C.pen", se arată într-un comunicat.

„În momentul de față, Dan Adamescu este într-o stare de sănătate extrem de precară, fapt care a dus în luna septembrie la internarea lui în Spitalul Floreasca, unde medicii îi supraveghează atent cele peste 15 afecțiuni grave, care au escaladat și mai mult în perioada detenției. În vârstă de 68 ani, conform legii, Adamescu are dreptul la o reducere de 2/3 din sentință”, se mai spune în comunicat.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fosta soţie a lui Dan Adamescu reținută pentru evaziune fiscală. Ce au stabilit anchetatorii. Valoarea prejudiciului este de zeci de milioane de lei

10 Oct 2018 614

Administrația Națională a Penitenciarelor, despre decesul lui Dan Adamescu

25 Jan 2017 1034

A murit Dan Adamescu. Era unul din cei mai bogați oameni ai României. Legături cu Constanța

24 Jan 2017 10369

Dan Adamescu, la terapie intensivă. „Doar o minune îl mai salvează”

26 Dec 2016 1586

Nume importante ce au legătură cu Constanţa Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA, trimis în judecată

20 Dec 2016 1454

Dan Adamescu rămâne în spatele gratiilor

24 Nov 2016 907

Dan Adamescu, suspendat din administrația Intercontinental România SA

26 Sep 2016 2209

Dan Adamescu, transferat din închisoare într-un spital civil. Suferă de numeroase afecțiuni

17 Sep 2016 812

Fiul lui Dan Adamescu, eliberat de un judecător din Westminster Magistrates Court

15 Jun 2016 1337

Fiul omului de afaceri Dan Adamescu a fost eliberat

14 Jun 2016 1130

Fiul lui Dan Adamescu, pe numele căruia era emis în un mandat de arestare, a fost identificat în Londra

14 Jun 2016 1475

Dan Adamescu, condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare

27 May 2016 1144

Magistrații au decis arestarea preventivă în lipsă a fiului lui Dan Adamescu

05 May 2016 1064

Fiul lui Dan Adamescu a fost arestat preventiv… în lipsă

04 May 2016 969

Procurorii DNA pun sechestru pe averea lui Dan Grigore Adamescu

25 Mar 2016 1205