Accident de muncă inedit la un hipermarket din Constanța. Un angajat a fost mușcat de mână de o pisică

Potrivit unei informări transmise de ITM Constanța, în data de 17.02.2018 ora 21:30 la  SC Metro Cash & Carry România SRL-Magazinul nr.2 Constanța a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui lucrător.
 
Din primele informații un șef departament, în vârstă de 41 de ani în timp ce încerca să prindă o pisica aflată în zona raionului mezeluri-congelate, a fost mușcat de mâna de această. Angajatul s-a deplasat la Spitalul de boli infecțioase Constanța pentru investigații medicale.
 
Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de SC Metro Cash & Carry România SRL-Magazinul nr.2 Constanța  în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare.
 
”După finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, care va analiză dosarul, îl va aviza  sau în cazul în care  se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz” – informează ITM Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Tomis Nord

23 Feb, 2018 12:21

Pisicile si-au aparat teritoriul ( mezeluri - congelate ) si de aceea l-au compostat pe seful de dep. Daca le-a deranjat......cred ca au ceva vechime pe-acolo......

Articole asemanatoare

Studiu Numărul pisicilor care cad de la ferestre și se rănesc grav crește în lunile călduroase

17 Apr 2024 541

UPDATE . În cazul incendiului de pe Aleea Murelor, din Constanța Pompierii au efectuat manevre de resuscitare pentru salvarea unei pisici (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1513

Intervenție la înălțime la Tulcea pentru salvarea unei pisici! (VIDEO)

09 Apr 2024 589

Scandal la CERONAV Dan Pisică, director comercial, face acuzații grave! Ce spune directorul general Teodor Popa

12 Mar 2024 5004

„Preveniți Ghinionul", marți 13. Recomandările Primăriei Constanța

13 Feb 2024 725

Intervenție inedită în Eforie, județul Constanța (FOTO)

04 Feb 2024 751

Intervenție de urgență a pompierilor în județul Arad pentru salvarea unei pisicuțe

08 Jan 2024 685

Bărbat reținut după ce ar fi decapitat o pisică!

05 Jan 2024 802

Incendiu în Giurgiu O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui

08 Dec 2023 1360

IPJ Constanța O pisică a fost omorâtă la Negru Vodă. Făptașii au fost identificați

17 Nov 2023 920

ARSVOM bagă în reparații remorcherul Hercules. Iată cui i-a fost atribuit contractul! (DOCUMENT)

23 Oct 2023 945

Firme Constanța Dobrogea Grup SA – Mirela Mihaela Pisică, numită administrator cu puteri depline

03 Oct 2023 1265

Imagini cu impact emoțional! Psică ucisă de un câine periculos plimbat fără botniță pe stradă (VIDEO)

28 Sep 2023 1253

Evenimente în Constanța Teatrul Căluțul de Mare din Constanța pregătește un spectacol captivant pentru cei mici

15 Sep 2023 1433

Pisică sălbatică care vânează noaptea, surprinsă pe timpul zilei de camerele de supraveghere într-o rezervație UNESCO din România (VIDEO)

30 Aug 2023 926