Aleșii locali răspund pentru actele emise care nu au aviz de legalitate

Plenul Camerei Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege care prevede că aleșii locali răspund pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, dacă actele pe care le emit nu au avizul de legalitate dat de secretarul instituției.

„Consilierii locali sau județeni, după caz, primarii, viceprimarii, primarul general al municipiului București, primarii și viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, președinții și vicepreședinții consiliilor județene răspund exclusiv, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii, dacă actele pe care le emit nu au avizul de legalitate dat de secretarul instituției precum și semnăturile funcționarilor publici cu atribuții în domeniului actului emis”, prevede proiectul de lege care a avut termen de adoptare tacită pe data de 29 iunie.

„Legat de aspectul răspunderii în fața legii a secretarului primăriei sau consiliului județean, precum și a aparatului de specialitate din cele două unități administrative, orice document pe care aceștia și-au pus avizul de legalitate și au semnat, considerăm că este necesar să se prevadă că aceștia răspund exclusiv în cazul în care, printr-un anumit document emis de primărie sau consiliul județean, s-a încălcat legea, arată Agerpres, conform expunerii de motive a proiectului.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect de lege Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care asigură reprezentarea minorităților în CNSAS

07 May 2024 491

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 793

Un deputat AUR continuă procesele pentru a-și recupera o parte din indemnizație. Procesele se desfășoară la Curtea de Apel Constanța

01 May 2024 313

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 473

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 585

Deputații au decis Vehiculele lente, exceptate de la inspecția tehnică periodică, mașinile de închiriat, verificate la 6 luni!

19 Apr 2024 671

Producție de energie în largul Mării Negre Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților

09 Apr 2024 597

În atenția amatorilor Se închid sălile de păcănele din localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori

09 Apr 2024 2244

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 569

Se înfiinţează Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor în domeniul patrimoniului cultural imobil

12 Mar 2024 504

Legea „2 Mai”, adoptată de Camera Deputaților. Ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis

05 Mar 2024 725

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 1011

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 698

Proiectul de lege care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, adoptat de la Camera Deputaților

27 Feb 2024 572

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la diminuarea risipei alimentare

20 Feb 2024 749