Alexandru Mazăre, la sediul DNA "Refuz să mai joc în această telenovelă"

Senatorul PSD Alexandru Mazăre, fratele primarului municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, s-a prezentat astăzi la sediul DNA, pentru a fi audiat pentru complicitate la luare de mită, în acelaşi dosar în care Radu Mazăre este cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii.

Alexandru Mazăre a declarat, la România TV, că nu are nicio interdicţie şi că este convins că fratele său nu va fi arestat în acest dosar. "O să aduc toate lămuririle şi toate explicaţiile în faţa unui judecător. Noi de abţinem să facem declaraţii, deşi de la DNA tot apar stenograme. Refuz să mai joc în această telenovelă numită «Telejustiţie». Sunt convins că va fi liber. Eu nu am niciun fel de interdicţie.", a declarat fratele lui Radu Mazăre în faţa sediului DNA.

Comunicat DNA

În completarea comunicatelor nr. 414, 420 din 08 aprilie 2014 și 458 din 16 aprilie 2014, referitoare la inculpatul MAZĂRE RADU ȘTEFAN, primar al mun. Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

La datele de 07 aprilie 2014, respectiv 15 aprilie 2014, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de MAZĂRE ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- complicitate la luare de mită;
- fals în declarații.

Din ordonanțele privind efectuarea în continuare a urmăririi penale, întocmite de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora:

În declarația de avere formulată, la data de 29 mai 2012, Mazăre Alexandru nu a menționat contul personal, deschis la o unitate bancară din Israel.

În acest cont, a fost virată, de către o societate comercială, la datele de 13 septembrie 2011 și 06 decembrie 2011, suma totală 80.000 euro.
Această sumă de bani reprezenta o parte din banii primiți, cu titlu de mită, de către fratele său, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în schimbul efectuării de către acesta, de demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu, cât și în afara lor, în vederea câștigării licitației organizate de RAEDPP Constanța, pentru construirea de locuințe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă.

La data de 17 aprilie 2014, suspectului MAZĂRE ALEXANDRU, i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Daniel

17 Apr, 2014 21:08

Cand puneti botul nu refuzati sa jucati in acele telenovele.

marian

17 Apr, 2014 20:41

telenovela? nu a facut nimic in parlament in afara de arajamente. Telenovela? era asa greu sa-si puna in declaratia de avere din 2012 un cont in care in 2011? ce a facut ,,copilul,,asta in SENAT dupa ce a garantat fratisu pt el pe afise si s-a trezit senator?

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1465

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1925

Un an de la evenimentul care a îndoliat familia fostului primar, Radu Mazăre (FOTO+VIDEO)

13 May 2023 2415

Înalta Curte, decizie definitivă! S-a cerut revizuirea dosarului campusului social Henri Coandă, din Constanța

28 Jan 2023 2909

Frații Mazăre, cu cereri la Înalta Curte! Ce a decis Curtea Supremă

11 Oct 2022 1399

Dosarul campusului social Henri Coandă s-a putea rejudeca! Curtea Supremă a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de Alexandru Mazăre

26 Sep 2022 1282

Înalta Curte a stabilit când ar putea fi eliberați frații Alexandru și Radu Mazăre. Ce le-au spus cei doi judecătorilor

15 Sep 2022 2496

Dosarul campusului social Radu Mazăre, scăpat de proces. Fratele său, Alexandru, trei ani de detenție. Avem motivarea judecătorilor (DOCUMENT)

28 May 2022 2900

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6798

UPDATE Gabriela Victoria Mazăre înmormântată în cimitirul din Mamaia Sat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 8054

Ce s-a întâmplat la înmormântarea mamei lui Radu Mazăre. Poate fi un semn divin! (VIDEO)

16 May 2022 7218

LIVE Gabriela Victoria Mazăre condusă astăzi pe ultimul drum. Radu și Alexandru, aduși sub escortă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 5406

Răducu Mazăre, despre bunica pe care a iubit-o foarte mult "Ea a intrat în spital in ziua în care unchiul meu a primit condamnarea" (VIDEO)

16 May 2022 13653

LIVE UPDATE. Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, și fratele său, Alexandru, aduși sub escortă la înmormântarea mamei lor. Cine mai participă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 4881

Frații Radu și Alexandru Mazăre au făcut cerere la penitenciar pentru a fi prezenţi la înmormântarea mamei lor

14 May 2022 4074