Cel mai mare hotelier din România vrea să vândă zece hoteluri. Vezi ce are pe litoral

Josef Goschy, cel mai mare hotelier din România, încearcă fără succes de câţiva ani să vândă 10 din cele 25 de hoteluri pe care le deţine în ţară, însă cumpărătorii nu sunt interesaţi de ele, iar omul de afaceri vrea să le promoveze în China, Rusia şi ţările arabe.

"Nu se vinde nimic. Nici măcar nu vine nimeni să întrebe şi nu există niciun fel de dorinţă a investitorilor români de a cumpăra ceva în domeniul hotelier", a declarat Goschy pentru MEDIAFAX.

El a scos la vânzare în ultimii ani mai multe hoteluri, respectiv Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din staţiunea Neptun-Olimp, pentru care cere câteva zeci de milioane de euro, complexul Fântânele din Cluj, cu două hoteluri (Bianca şi Radu), care costă 6,5 milioane de euro, complexul Făget (80 de locuri), tot din Cluj, cu 5,2 milioane de euro, complexul Onix-Safir din staţiunea Cap Aurora (5,2 milioane de euro), hotelul Transilvania din Alba Iulia (3 milioane de euro) şi hotelul Central din Suceava (3 milioane de euro).

Goschy, în vârstă de 80 de ani, spune că înceracă să vândă o parte din hoteluri pentru a investi banii obţinuţi în modernizarea celorlalte.

Firma Unita Turism, deţinută de Goschy, are 25 de hoteluri care cumulează peste 3.500 de camere şi 7.000 de locuri în restaurante, fiind cel mai mare lanţ hotelier din România.

El recunoaşte însă că hotelurile din ţară, cu un grad mediu anual de 30%, nu sunt rentabile. Excepţie fac cele de pe litoral, care în acest an au mers "deosebit de bine".

Goschy îşi pune însă speranţa în pieţele din străinătate şi vrea să promoveze hotelurile prin agenţii imobiliare din China, Rusia şi ţările arabe.

"Să vină investitori ruşi, arabi sau chinezi, pentru că ei au bani să investească, şi apoi să aştepte vremuri mai bune, când piaţa hotelieră îşi va reveni. Ele sunt nerentabile acum, dar un hotel se cumpără pentru zeci de ani", a încheiat Goschy.

Sursa: economica.net

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Anti-javre hoate

27 Sep, 2012 23:10

Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din staţiunea Neptun-Olimp? Ale lui sunt? Cu cati bani le-a cumparat, de le vinde acum cu zeci de milioane de EUR? In conditiile in care NU A INVESTIT NIMIC IN ELE!!! Ati vazut cum arata cele 3 hoteluri? Erau mandria litoralului! Acum sunt un jaf! "Nea Marin Miliardar" are mai multe scene filmate acolo, pe vremea cand aveau aspect comercial. S-ar rasuci in mormant Amza Pellea daca le-ar vedea acum.

Articole asemanatoare

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1448

Imobiliare Constanța Nord Urban SRL va ridica două imobile cu regim hotelier în Mamaia Nord

09 Apr 2024 589

Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea SA deschide punct de lucru în stațiunea Mamaia, județul Constanța

20 Mar 2024 478

Atlantida Grama SRL, care deține hotelul și restaurantul Zodiac, asigură servicii de cazare pentru piloții elicopterului SMURD (DOCUMENT)

03 Feb 2024 1057

Firme Constanța Steaua de Mare H&R SRL a fost preluată de Complex Hotelier Steaua de Mare SRL

12 Jan 2024 1301

Constanța Vederea apartamentelor din complexul turistic din zona Cazino Mamaia, direct pe pasarela pietonală! Iată cui aparține construcția „minune” (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 7642

Răspuns de la APM Constanța Două turnuri de 15 etaje în locul restaurantului Parc din Mamaia

01 Dec 2023 2954

Milano by Sea SRL, o nouă firmă în industria hotelieră înființată la Constanța

17 Aug 2023 794

Asociația Constanța Altfel a pierdut procesul Blocul din Portul Tomis nu va fi demolat!

14 Apr 2023 4322

Investiția de la Olimp a companiei brașovene Alpin 2003 SRL a primit undă verde de la Mediu

11 Apr 2023 1492

Nereguli grave Zeci de operatori economici, verificați de ANPC. "Este primul cartonaş galben de anul acesta, sper să nu ajungem la roşu!" (FOTO)

01 Apr 2023 1203

Mai multe hoteluri din sudul litoralului, scoase la vânzare de THR Marea Neagră. Când au loc licitațiile

13 Jan 2023 2129

THR Marea Neagră scoate la închiriere mai multe hoteluri de pe litoral. Când au loc licitațiile

08 Dec 2022 2265

AXXIS Nova Resort & SPA „Participarea la Salonul Imobiliar București, între 18 și 20 noiembrie, ne-a confirmat apetitul ridicat pentru investiții din piață”

24 Nov 2022 1380

Dezvoltatorul AXXIS Nova Resort & SPA participă la târgul imobiliar organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, între 4 și 6 noiembrie

04 Nov 2022 1174