Șase luni de la tragedia de pe Siutghiol Comemorare a salvatorilor SMURD pieriți în Mamaia

 
“Pentru că se împlinesc 6 luni de când nu mai sunteţi cu noi, dar deoarece va purtăm în suflet şi ne este foarte dor de voi, ne vom aduna iar în locul din care aţi plecat pentru totdeauna, Laura, Gabi, Petrică, Ginel!”, stă scris pe pagina de Facebook Lampioane Pentru Salvatorii Deveniți Îngeri.
 
Dacă i-aţi cunoscut, i-aţi apreciat, i-aţi iubit, dacă v-au fost prieteni, colegi, salvatori sau dacă pur şi simplu vreţi să aprindeți o lumină pentru ei, noi vom fi acolo!
 

Evenimentul de luni, 15 iunie se va desfăşura astfel:

 
– ora 15.00 – RAJA – citirea unor rugăciuni în locul de unde echipajul elicoptetului Smurd Constanţa a plecat pentru ultima dată
– ora 16.00 – lac, vis a vis de plajă „butoaie”, slujba de pomenire, oficiată de un sobor de preoţi
– 16.45 – 17.00 – la câţiva metri de mal, din caiace, se vor lansa pe apă 4 cruci din flori, care plutesc şi au în centru o lumânare aprinsă. Un motodeltaplan va lansa flori pe luciul apei.
 
“Ne vom reaminti ce oameni frumoşi au fost, cât ne-au încântat cu prezenţa lor, cât de bogată este Împărăţia Cerului cu 4 suflete bune şi calde – care ne privesc şi ne ocrotesc!”, mai spun organizatorii, colegii celor patru salvatori SMURD care au pierit în accidentul groaznic din ziua fatidică de 15 decembrie 2014.
 
În urma prăbuşirii elicopterului SMURD în lacul Siutghiol, şi-au pierdut viaţa medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Harton, pilotul elicopterului, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi copilotul aparatului de zbor, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel.
 
Pe 15 decembrie, cei patru transportaseră de la Tulcea la Spitalul Judeţean Constanţa un pacient cu embolie pulmonară, iar în momentul prăbuşirii în lacul Siutghiol, în jurul orei 16.10, elicopterul se întorcea de la Aeroporul Kogălniceanu, unde alimentase şi se îndrepta spre Tuzla.

Vă recomandăm și O LUNĂ DE LA PRĂBUȘIREA ELICOPTERULUI SMURD ÎN LACUL SIUTGHIOL
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

15 decembrie 2014, accident aviatic în zona lacului Siutghiol Patru salvatori SMURD au murit. Cum s-a produs tragedia

15 Dec 2023 1655

Catastrofă în județul Constanța. Aeronave prăbușite. Cronologia accidentelor aviatice din Dobrogea (GALERIE FOTO)

04 Mar 2022 3303

Constanța Au trecut șapte ani de la tragedia de pe lacul Siutghiol. Un elicopter SMURD s-a prăbușit. Patru salvatori au murit

15 Dec 2021 6109

Colaborator al lui Nicușor Constantinescu și-a suspendat contractul cu CJ Constanța. A participat la proiecte controversate

10 Aug 2020 3030

UPDATE 3Intervenție de urgență la Constanța. O mașină a căzut în lacul Tăbăcărie. În interior se află și un copil (galerie foto+video)

25 Feb 2020 18850

Dosarul celor patru salvatori SMURD morţi în lacul Siutghiol, clasat. Nu au fost formulate plângeri în procedura prealabilă (document)

21 Feb 2020 6027

Cazul elicopterului SMURD prăbuşit în Siutghiol rămâne la Constanţa

30 Dec 2019 2201

Cinci ani de la tragedia de pe lacul Siutghiol. Patru salvatori SMURD au murit în elicopter. Lista morţilor

15 Dec 2019 10254

Patru salvatori SMURD au murit Cazul elicopterului prăbuşit în Siutghiol, în atenţia judecătorilor de la Înalta Curte

03 Dec 2019 3256

Patru ani de la tragedia de pe lacul Siutghiol. Patru salvatori SMURD au murit

15 Dec 2018 4443

Accidentul aviatic din lacul Siutghiol Trei ani de la moartea salvatorilor Petre Cătuneanu, Ginel Crăcănel, Laura Vizireanu şi Gabriela Harton (galerie foto)

15 Dec 2017 5356

O lumânare aprinsă la locul accidentului aviatic de pe lacul Siutghiol (galerie foto+video)

15 Dec 2016 4278

UPDATE. Mesaj al Inspectoratului General de Aviaţie Astăzi se împlinesc doi ani de la accidentul aviatic de pe lacul Siutghiol

15 Dec 2016 2317

Tragedie de ziua pompierilor constănţeni Doi ani de la moartea salvatorilor Petre Cătuneanu, Ginel Crăcănel, Laura Vizireanu şi Gabriela Harton (galerie foto)

14 Dec 2016 8851

Nicușor Constantinescu nu se va prezenta, astăzi, la Tribunalul Constanța. Cristinel Dragomir, audiat. Gheorghe Darie, amendat

13 Sep 2016 2642