Conducerea APMC reia dialogul cu operatorii portuari și sindicatele

Patruzeci de operatori din Portul Constanța au participat, ieri, la sediul Administrației Porturilor Maritime, la o întâlnire cu conducerea companiei pentru a discuta teme de actualitate de pe platforma portuară.

Este o primă întâlnire cu toți reprezentanții operatorilor portuari, la care au luat parte atât Asociația Patronală Operatorul Portuar, cât și Federația Națională a Sindicatelor Portuare. Se marchează astfel un prim dialog, la acest nivel și în această formulă, pe care aceștia o au cu conducerea CN APM SA Constanța după o lungă perioadă.

Au fost abordate subiecte sensibile legate de activitatea în port, precum Master Planul Portului Constanța și ce implică acesta pentru comunitatea portuară.

Totodată s-a discutat despre modernizarea accesului în port pe la Poarta 1, investiție parte a proiectului CIVITAS Portis în care CN APM SA este partenerul Primăriei Constanța, care va conduce la descongestionarea traficului rutier între port și oraș.

Modernizarea Porții 1 a portului reprezintă o primă etapă a integrării Master Planului Portului Constanța în Planul de Mobilitate Urbană a Municipiului Constanța prin care se urmărește realizarea unui sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur, care să promoveze dezvoltarea și care să asigure o bună calitate a vieții.



Pe temele abordate la această primă dezbatere au fost agreate soluțiile prezentate de administrația portuară, conectate la solicitările operatorilor și au fost găsite soluții comune, avantajoase pentru ambele părți.

Astfel de întâlniri se vor desfășura frecvent în perioada următoare pentru a îmbunătăți dialogul și pentru a elimina blocajele în activitatea portuară.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Eugen Căruntu, directorul Strategie-Dezvoltare în cadrul CN APM Constanța (DOCUMENTE)

02 Jan 2024 1105

Alfa Terminal Constanța SRL, investitor în două proiecte în Incinta Port. Anunțul APM Constanța

28 Nov 2023 1128

Licitații Constanța Cât costă revizia tehnică periodică a instalației de utilizare gaze naturale în Port Constanța Nord (DOCUMENT)

26 Nov 2023 967

#Dobrogea145 Florin Vizan, director general CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1887

CN APMC SA Se înlocuiește hidroizolația la magazia nr. 3, Molul IV, Constanța Nord. Cât costă lucrarea (DOCUMENT)

24 Aug 2023 1100

Licitații Constanța Euro Construct SA bifează un nou contract cu CN APMC SA (DOCUMENT)

13 Aug 2023 1460

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL, contract adjudecat la Administrația Porturilor Maritime Constanța (DOCUMENT)

08 Aug 2023 1162

CN „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța organizează selecție de oferte pentru valorificarea „Deșeurilor reciclabile generate de vânzător”

25 Jul 2023 1121

Alice Goidea, fiica fostului director general al Portului Constanța se căsătorește

16 May 2023 3195

Decizii luate în în CA-ul CN APMC SA Constanța. Mandatele lui George Niculescu și Constantin Chirilă, prelungite. Cine a fost revocat din funcție

13 Mar 2023 1453

Bunurile proprietate publică și privată din cadrul CN APM SA Constanța, asigurate pentru aproape 4,5 milioane de lei (DOCUMENT)

06 Mar 2023 1292

CN APMC SA Constanța contractează lucrări de întreținere a drumurilor și a platformelor de circulație din porturile maritime (DOCUMENT)

24 Dec 2022 2718

Compania Națională „ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME” S.A. Constanța organizează licitație publică deschisă cu strigare pentru vânzarea unor bunuri

19 Sep 2022 1302

CN APMC SA Constanța oferă spre închiriere spații administrative

13 Sep 2022 1354

Declarație de avere Daniela Șerban, director economic la CN APM Constanța SA, averea și interesele (DOCUMENTE)

30 Aug 2022 4100