Constanța găzduieşte două olimpiade naționale

În perioada 18-20 aprilie, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează la Constanța Olimpiada Națională de Limbă și Literatură Turcă și Olimpiada Națională de Limbă Rromani, la care vor participa 227 de elevi și cadre didactice din toată țara. Astfel, la Olimpiada de Limbă rromani – aflată la cea de-a XVII-a ediție – participă 72 de elevi din 30 de județe.
 
Festivitatea de deschidere a olimpiadei va avea loc mâine, de la ora 9.00, la Casa de Cultură a Comunei Agigea, urmând ca în intervalul, 11.00 -14.00, elevii să susțină proba scrisă la Școala Gimnazială „Ion Borcea” din Agigea. Premierea elevilor este programată marți, la ora 18.00, la Casa de Cultură a Comunei Agigea.
 
La festivitatea de deschidere participă primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu, Directorul Directiei Minorități,  Szőcs Domokos, consilier limba rromani din cadrul MENCS, profesor Gheorghe Sarău și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Deschiderea celei  de-a XX-a ediții a Olimpiadei de limbă și literatură turcă va avea loc tot luni, la ora 13.00, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Eforie Nord. Începând cu ora 14.00, cei 80 de elevi (din cinci județe) vor intra în competiție timp de trei ore, susținând proba scrisă a olimpiadei. Premierea celor mai buni elevi participanți la  Olimpiada de limbă si literatură  turcă  se va desfășura miercuri, la ora 12.00,  în Sala de Conferințe a  Hotelului „Ana” din  Eforie Nord.

La festivitatea de deschidere participă primarul orașului Eforie, Ovidiu Brăiloiu,  Directorul  Direcției Minorități MENCS, Szőcs Domokos, inspector pentru  limbă turcă din cadrul  MENCS, prof. Vildan Bormambet - și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

De asemenea, elevii și profesorii vor vizita  orașul Constanța, Muzeul Militar  Național „Regele Ferdinand I”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, cât si Geamia Carol I. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un elev de la Colegiul “Mircea cel Bătrân” Constanța, a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională Interdisciplinară Științele Pământului (FOTO)

24 Feb 2024 1386

Proiect privind înscrierea în clasa a IX-a a elevilor premiaţi la olimpiade, pus în consultare de Ministerul Educaţiei

13 Feb 2024 681

Ministerul Educației S-au stabilit calendarele olimpiadelor și ale concursurilor școlare naționale și internaționale

29 Jan 2024 624

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2021. „În căutarea unei meserii plăcute“ de Daniel-Adrian Aleca

11 Feb 2023 1399

Alocația zilnică pentru participanții la olimpiadele naționale școlare a fost dublată de Guvern (VIDEO)

26 May 2022 1633

ISJ Constanța Olimpiadele de limba engleză, germană, franceză, italiană și spaniolă se vor susține în format fizic

24 Feb 2022 1628

Ministerul Educației, noi precizări despre organizarea olimpiadelor școlare. „,Listele competițiilor vor fi actualizate cu alte olimpiade și concursuri“

03 Jan 2022 1350

Veste bună pentru elevi, inclusiv pentru olimpicii din Constanţa Olimpiadele și competițiile internaționale școlare vor fi reluate!

01 Jan 2022 1374

Ministerul Educației a decis reluarea organizării olimpiadelor și concursurilor școlare

30 Dec 2021 1450

ZIUA LIVE. Medalii la olimpiade internaționale și distincții prezidențiale pentru Colegiul Național Mircea cel Bătrân! (video)

07 Dec 2021 1797

„Școala Altfel” în mediul on-line Teatru forum. Elevii de la Arte, în direct cu profesori de la UNATC

26 Nov 2020 4508

Coronavirus în România Olimpiadele școlare și competițiile sportive se suspendă

09 Mar 2020 2208

Atenție elevi. Ministerul Educației a modificat calendarul olimpiadelor școlare Cum arată situația la Constanța (document)

10 Feb 2020 2447

Elev din Constanța, propus cetățean de onoare. Ce realizări are tânărul constănțean

10 Feb 2020 2319

ISJ Constanța. Ce olimpiade se desfășoară în acest weekend. Sute de elevi înscriși

07 Feb 2020 4961