Eugen Teodorovici, la B1 TV Controalele ANAF vor fi intensificate

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a vorbit în această seară în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, de pe B1 TV că va propune, în următoarea perioadă, accelerarea investițiilor locale. Totodată, ministrul a precizat că vor fi intesificate controalele ANAF și că a fost înregistrat un succes clar al campaniei ANAF.

„Vreau să vin, în câteva săptămâni, cu o propunere de accelerare a investițiilor, atât la nivel local, cât și la nivel central. Eu nu sunt de principiul de a bloca banii pe fiecare autoritate contractantă și după aceea să aștept să cheltuie banii. Banii vor fi cuprinși într-o anvelopă bugetară din care consiliile locale pot să înceapă să finanțeze proiecte de interes pentru comunitățile locale, drumuri, apă, canal, educație, sănătate. Acea anvelopă financiară o au la dispoziție și ea se diminuează în funcție de semnarea contractelor de achiziție publică”, a explicat ministrul.

„Am discutat cu colegii de la ANAF și aș vrea să introducem o metodologie de eșantionare a modului în care se face controlul lunar, pentru că aud foarte multe vorbe că ”suntem doar noi, ăștia mici, luați la verificare, de ce nu sunt luați și cei mari”. Lunar vom face acel eșantion care se compune din trei elemente. Primul element este ca din acea listă de firme care vor fi verificate lunar să facă parte un procent egal cu ponderea pe care acea categorie de întreprindere o are în totalul companiilor la nivel național”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Sursa foto: hotnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANAF. De la 1 iulie încep verificările veniturilor persoanelor fizice

01 Jul 2022 2361

Șeful ANAF anunță controale masive de la 1 iulie. „Șmecheri sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează” (VIDEO)

17 Jun 2022 2912

Constanța. Șoferul unei cisterne, controlat de poliția de la investigații criminale. 25 de persoane suspectate de furturi de combustibil vor fi aduse la audieri (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 May 2022 10413

Președintele ANAF „Nu voi accepta ca imaginea acestei instituții sã fie murdãritã de o mânã de oameni”

15 May 2022 1499

ANAF. Inspectorii efectuează controale la școlile de șoferi

17 Mar 2022 1273

Amenzi de peste 370.000 de lei după controale la staţiile de carburant. Cât are de plătit celebra benzinărie de la Beiuș, care a declanșat isteria

10 Mar 2022 2633

Premierul Nicolae Ciucă anunță controale la toate companiile petroliere care funcţionează în România (VIDEO)

10 Mar 2022 2194

Prejudiciu - 84 milioane de lei Rețele frauduloase de samsari de autoturisme de lux second-hand, identificate de inspectorii antifraudă

28 Feb 2020 2794

Controale ANAF în toată ţara. Nereguli la fiscalizarea încasărilor

05 Sep 2019 2693

ANAF, amplă campanie națională de controale, în vederea combaterii evaziunii fiscale

02 Aug 2019 2902

profit.ro August fierbinte, cu controale concertate de la ANAF și ITM

27 Jul 2019 1990

Ionuţ Mişa interviu la Antena 3. Despre controalele la bănci, la companii din oil&gas, şi contrabandă

09 Jan 2019 2885

Avertisment de la ANAF! Instituţia nu transmite email-uri contribuabililor pentru a anunța controale fiscale

05 Oct 2018 1699

Controale ale inspectorilor ANAF în centrele angro din București. Printre cele verificate este și Dragonul Roșu

11 Dec 2017 2732

Peste 40.000 de controale ANAF, în primul trimestru al anului 2017

26 May 2017 2305