De Ziua Internaţională a Copiilor Spectacole pentru 80 de copii

Asociaţia Lions Club Constanţa, în colaborare cu Lions Club Constanţa Balkanica şi Lions Club Silistra, din Bulgaria, pregăteşte pentru 1 iunie, Ziua Internaţională a Copiilor, evenimentul „Un zâmbet de copil”. 
În cadrul acestei acţiuni, 80 de copii, cu vârste cuprinse între şase şi opt ani, se vor bucura de numeroase activităţi. Douăzeci şi cinci de copii, din cei 80, fac parte din Centrul Social pentru copiii cu dizabilităţi de la Techirghiol, 20 din Şcoala Generală „Sf. Kiril şi Metodii” din Silistra, Bulgaria, iar ceilalţi fac parte din Centrul de plasament „Delfinul” din Constanţa.
Pe 1 iunie, la ora 10:00, cei mici vor viziona spectacolul de la Palatul Copiilor din Constanţa, iar la ora 13:00, vor vizita Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, secţiunile Delfinariu, Planetariu şi Microrezervaţie.
Pe parcursul zilei, copii vor asista la numeroase evenimente, printre acestea se numără cercuri de muzică uşoară şi balet, cercuri de teatru, de artă teatrală, dansuri moderne, coordonate de Luminiţa Rucăreanu la Centrul de Plasament Delfinul, dansuri populare realizate de elevii Şcolii Generale „Sf. Kiril şi Metodii” din Silistra. De asemenea, se va desfăşura un spectacol pregătit de ansamblul folcloric „Rapsodia Mării” al Palatului Copiilor din Constanţa şi coordonat de Magda Kastal şi Albu Eugen.
Evenimentul este organizat cu ajutorul partenerilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, Palatul Copiilor Constanţa, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa şi Restaurant & Take Away 4 Friends Constanţa.
 
Sursa foto: lionsconstanta.blogspot.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice Casa Județeană de Pensii are un mesaj pentru seniori

29 Sep 2023 1113

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. Sfaturi pentru a încuraja lectura

02 Apr 2023 1181

Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi

25 May 2021 2111

În contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli Polițiștii din Constanța au discutat cu copiii din centrele de plasament

30 Jan 2021 1644

9 decembrie - Ziua Internaţională a copiilor în mass-media

09 Dec 2020 1438

Fără alte comentarii Mesajele adresate copiilor de către miniștrii Educației din România și Republica Moldova

01 Jun 2020 3817

Astăzi este ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii

04 Jun 2019 1804

De 1 Iunie, Solid House a oferit copiilor din Constanța o petrecere de neuitat (galerie foto)

03 Jun 2019 2027

Astăzi este ziua internaţională a cărţilor pentru copii

02 Apr 2019 1469

Știați că..... Este Ziua internaţională a copilului bolnav de cancer

15 Feb 2019 1653

Editorial Copiii cu dizabilităţi, îndreptăţiţi să aibă o viaţă demnă

24 Nov 2018 1889

Sondaj de opinie Sunteţi mulţumiţi de felul în care a organizat Primăria Constanţa Ziua Copilului?

04 Jun 2018 2084

Atmosferă de sărbătoare şi zeci de surprize, oferite copiilor, de 1 Iunie, de Primăria şi Consiliul Local Grădina (galerie foto)

02 Jun 2018 2582

Interviu online cu lect. univ. dr. Liliana Naclad, coordonatorul Stenali Center - Baby Genius & Genius Children’s Academy „La mulţi ani copiilor, dar şi acelui copil pitit în sufletul adulţilor! Doar prin el putem înţelege copilăria"

01 Jun 2018 6349

Astăzi este Ziua internaţională a cărţilor pentru copii

02 Apr 2018 2450