Depistat în flagrant pe faleza stațiunii Costinești

























La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 20.30, o patrulă mixtă formată din polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești și jandarmi ai G.M.J. Tomis Constanța a depistat în flagrant delict un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Fieni, județul Dâmbovița, în timp ce organiza un joc de noroc în mod ilegal.

Polițiștii au ridicat în vederea confiscării trei pahare metalice și o minge din burete, găsite asupra bărbatului în cauză, întocmind dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de organizare de jocuri clandestine, ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obţinerii unor venituri.

Pentru a nu deveni victime, polițiștii constănțeni recomandă turiștilor să nu se lase atraşi în jocuri de noroc neautorizate, care se desfăşoară în plină stradă, sub pretextul unui fals câştig de bani, cu precizarea că, în cazul acceptării de a participa la astfel de activități ilicite, cetățenii sunt pasibili de sancţiuni contravenționale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 339

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 387

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 396

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 276

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 523

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 384

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 414

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 364

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 594

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1408

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 428

Persoane verificate de polițiștii de imigrări din Constanța!

15 Apr 2024 331

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 682

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 518

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 410