DIICOT a dat iama printre evazionişti

La data de 20.10.2015 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor VASILESCU VALENTIN şi GLIGĂNEANU GABRIEL  precum şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 zile față de inculpații DICU IONICA şi RĂDULESCU  ION  pentru săvârşirea  infracţiunilor  de constituire a unui grup infracţional organizat,evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că  în perioada 2008 – 2014,  inculpații GLIGĂNEANU GABRIEL și VASILESCU VALENTIN, împreună cu alte persoane, reprezentanți legali ai 3 societăţi comerciale, au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, grup care a fost sprijinit de mai multe persoane, angajați ai firmelor în care susnumiții inculpați aveau calitatea de asociați sau administratori.
 
    În cauză au fost identificate 15 societăți comerciale care au avut un comportament fiscal inadecvat (unele dintre ele nu au funcționat niciodată, altele au avut o activitate licită până la un moment dat, după care scopul lor a fost deturnat și au fost abandonate imediat ce au fost folosite în circuitul evazionist), de la care SC VALEXPRESS LOGISTICS SRL (fostă SC SECURITY PROTECTION GROUP SRL), SC MERCURY IMPEX 2000 SRL, SC MILVA PROD SRL și SC SPG UNION SRL au înregistrat și/sau au declarat achiziții de bunuri și servicii în perioada anilor 2008 – 2014, achiziții referitor la care există suspiciuni rezonabile că nu au fost în mod real efectuate. În fapt, aceste pretinse cheltuieli au fost folosite de către membrii grupului în vederea obținerii de avantaje financiare prin diminuarea bazei de impozitare la care s-au stabilit contribuțiile la bugetul de stat (TVA și impozit pe profit).
 
    Prejudiciul estimativ și provizoriu produs prin comiterea infracţiunilor reținute în sarcina grupului infracțional este de 19.646.267 lei, reprezentând obligații fiscale (TVA, impozit pe profit și impozit pe dividende) cu care bugetul de stat a fost prejudiciat, iar suma de 18.167.271 lei reprezintă produs al infracțiunii de spălare a banilor.
 
    La data de 20.10.2015  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti  au efectuat un număr de 18  percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județului Ilfov.
 
    În cauză, s-au dispus măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului.
 
    La data de 20.10.2015 a fost aplicat sechestru asigurator asupra unui imobil (apartament București), 30 autovehicule, aproximativ 300.000 lei numerar, 20.000 euro numerar și 700 USD numerar.
 
    Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov şi cu sprijinul Agenției Naționale Antifraudă Fiscală.
 

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
 
    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei ”Vlad Țepeș” București.

 
    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.



sursa foto: monitorulab.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 525

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 469

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 382

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 757

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 686

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 505

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 520

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 416

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 598

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 945

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 557

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 489

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 529

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 661

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637