Grup infracţional organizat, specializat în deturnarea de licitaţii şi evaziune fiscală, destructurat. Prejudiciu de zeci de milioane de euro

Procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O. şi BCCO Bucureşti, Direcţia de Ordine Publică, Direcţia de Investigare a Criminalitatii Economice şi specialişti din cadrul Institutul Naţional de Criminalistică au pus în executare 23 de mandate de percheziţii domiciliare, pe raza a 5 judeţe şi a muncipiului Bucureşti, la persoane fizice şi juridice (din care 4 la sediile unor instituţii publice) în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.   

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul  2011 şi până  în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat,  membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului.

În acelaşi scop  unii  agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz, impuşi alţii.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o  parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile.

De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori.

În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici.

Prejudiciul estimat se ridică la suma de peste 25 milioane de euro.

În cauză urmează a fi  conduse la sediul DIICOT- Structura Centrală mai multe persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție București ”Vlad Țepeș”.

"Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", menţionează DIICOT.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 455

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 449

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 367

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 729

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 671

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 493

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 517

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 414

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 595

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 940

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 552

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 486

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 526

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 648

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 632