UPDATE. În prezența secretarului de stat Ionel Minea. Politica integrată a UE privind modernizarea porturilor, dezbatută azi la CN APM Constanța (galerie foto)

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și Constanța Port Business Association organizează astăzi conferința cu tema „Dreptul portuar. Drept intern și dreptul UE. Politica integrată a UE privind dezvoltarea și modernizarea porturilor“.
 
Evenimentul se desfășoară la sediul CN APM SA, Gara Maritimă, în sala de marmură și este organizat în colaborare cu Editura Universul Juridic, Academia de Științe Juridice – ASJR, Secția de drept internațional și de drept comparat și Revista Română de Drept Maritim.
 
Programul conferinței:
 
Cuvânt de deschidere
 
– Ionel Minea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor;
– Conf. univ. dr. Marieta Safta, secretar de stat în Ministerul Justiției;
– Ec. Mihai Daraban, președintele CCIR și al CCINA;
– Prof. univ. dr. Marin Voicu, președintele Secției de drept internațional și de drept comparat a Academiei de Științe Juridice, fost judecător CEDO
– Nicolae Dan Tivilichi, directorul general al CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.
 
Teme de interes în acest domeniu vor fi dezbătute de numeroși conferențiari invitați la eveniment.
 

Documentar și lansare de carte:
 
1. Volumul: „Porturile maritime și fluviale. Drept intern și dreptul Uniunii Europene”, de prof. Marin Voicu, Editura Universul Juridic – 2018.

 
2. Studiul UNCTAD – 2017 privind: „Transporturile maritime și porturile în 2016”.
 

”Evenimentul va reuni factorii de decizie importanți implicați în domeniul transporturilor maritime și fluviale, reprezentanți notabili ai corpului profesional al avocaților din România cât și remarcabili reprezentanți ai mediului academic, contribuind astfel la identificarea cadrului legislativ aplicabil proiectelor privind dezvoltarea și modernizarea porturilor” - au mai transmis reprezentanții CN APMC.

UPDATE. ora 10.00

Ionel Minea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor a ținut să precizeze că guvernul susține dezvoltarea porturilor maritime și navale. 

”Porturile susțin mobilitarea industriei, crează locuri de muncă, susțind regiunea. Ministerul Transporturilor este un punct de sprijin în dezvoltarea porturilor navale și maritime" a declarat Ionel Minea. 


La rândul său, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău a ținut să transmită că își dorește ca asemenea evenimente să aibă loc mai des.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Eugen Căruntu, directorul Strategie-Dezvoltare în cadrul CN APM Constanța (DOCUMENTE)

02 Jan 2024 1140

Alfa Terminal Constanța SRL, investitor în două proiecte în Incinta Port. Anunțul APM Constanța

28 Nov 2023 1169

Licitații Constanța Cât costă revizia tehnică periodică a instalației de utilizare gaze naturale în Port Constanța Nord (DOCUMENT)

26 Nov 2023 989

#Dobrogea145 Florin Vizan, director general CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1904

CN APMC SA Se înlocuiește hidroizolația la magazia nr. 3, Molul IV, Constanța Nord. Cât costă lucrarea (DOCUMENT)

24 Aug 2023 1132

Licitații Constanța Euro Construct SA bifează un nou contract cu CN APMC SA (DOCUMENT)

13 Aug 2023 1494

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL, contract adjudecat la Administrația Porturilor Maritime Constanța (DOCUMENT)

08 Aug 2023 1192

CN „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța organizează selecție de oferte pentru valorificarea „Deșeurilor reciclabile generate de vânzător”

25 Jul 2023 1147

Alice Goidea, fiica fostului director general al Portului Constanța se căsătorește

16 May 2023 3237

Decizii luate în în CA-ul CN APMC SA Constanța. Mandatele lui George Niculescu și Constantin Chirilă, prelungite. Cine a fost revocat din funcție

13 Mar 2023 1486

Bunurile proprietate publică și privată din cadrul CN APM SA Constanța, asigurate pentru aproape 4,5 milioane de lei (DOCUMENT)

06 Mar 2023 1317

CN APMC SA Constanța contractează lucrări de întreținere a drumurilor și a platformelor de circulație din porturile maritime (DOCUMENT)

24 Dec 2022 2742

Compania Națională „ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME” S.A. Constanța organizează licitație publică deschisă cu strigare pentru vânzarea unor bunuri

19 Sep 2022 1315

CN APMC SA Constanța oferă spre închiriere spații administrative

13 Sep 2022 1372

Declarație de avere Daniela Șerban, director economic la CN APM Constanța SA, averea și interesele (DOCUMENTE)

30 Aug 2022 4128