Stiri calde

Inculpați reținuți pentru trafic de minori și viol. Ce pedeapsă a fost aplicată (document)

La data de 22.10.2018, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore inculpaţilor C. T.   şi G. R. M. , pentru săvârşirea infracțiunilor de  trafic de minori, lovire sau alte violențe, în formă continuată, pornografie infantilă, viol şi complicitate la viol.

În fapt s-a reţinut că în jurul datei de 14.08.2018, în intervalul 15.30 - 16.00,   în timp ce se afla în zona gării CFR Mediaș, o minoră în vârstă de 15 ani a fost luată împotriva voinţei sale de către inculpaţi , prin constrângere, şi transportată la domiciliul celor doi inculpaţi, unde a fost adăpostită şi exploatată pentru o perioadă de aproximativ 2 săptămâni.

 Astfel, minora a fost ţinută împotriva voinţei sale la locuinţa celor doi inculpaţi, agresată fizic de aceştia în mod repetat, în special când intenţiona să-şi asigure scăparea.

 În toată acestă perioadă minora a avut restricţionată libertatea de mişcare şi a fost exploatată atât prin supunerea la anumite munci (cărat lemne şi alte diverse treburi gospodăreşti), cât şi exploată sexual prin obligarea la realizarea unor acte sexuale, prin constrângere, şi în vederea producerii de materiale pornografice.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că minora a încercat să fugă de la cei doi inculpaţi, fiind ajutată de către un martor în cauză, care, în timp ce se deplasa cu autoturismul spre domiciliul său, la ieşirea din oraşul Copşa Mică, a observat pe mijlocul drumului o persoană de sex feminin, gesticulând disperată şi făcându-i semn să oprească.

După ce  a luat-o la ocazie, minora i-a spus că a fost răpită în urmă cu două săptămâni, timp în care a fost ţinută sechestrată şi bătută.

 În timp ce maşina în care se afla martorul şi victima se afla staţionată la o intersecţie semaforizată din mun. Mediaş, s-au apropiat de maşină cei doi inculpaţi, au tras-o cu forţa afară pe victimă şi au luat-o cu ei (aspect confirmat şi de imaginile surprinse de camerele de luat vederi din zonă), timp în care minora încerca să opună rezistenţă.

 Ulterior, după ce minora a fost luată cu forţa de către cei doi inculpaţi şi transportată din nou la locuinţa acestora, a fost din nou agresată cu pumnii şi picioarele în zona abdomenului şi lovită de cu un bici.

 La data de 28.08.2018, minora a fost găsită de lucrătorii de poliţie la domiciliul inculpaţilor și ulterior a fost internată la o unitate spitalicească din municipiul Mediaș.

 Din raportul de primă expertiză medico-legală rezultă că minora a fost examinată în data de 29.08.2018, iar în urma consultului chirurgical a fost stabilit diagnosticul: politraumatism prin agresiune, traumatism abdominal cu hemoperitoneu; laceraţie hepatica. 

În raport s-a concluzionat că minora prezintă leziuni traumatice cu vechimi diferite, cuprindse între 2-14 zile, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi cădere pe un plan dur neregulat.

Se mai precizează că leziunile suferite de minoră necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.

 În cursul zilei de astăzi inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

 Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate.

 Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cercetări în cazul plasării de bancnote contrafăcute în mai multe județe din țară

15 Jul 2019 341

Percheziții DIICOT în mai multe orașe din țară. Vizați, suspecți de trafic de droguri de mare risc (galerie foto)

05 Jul 2019 551

Procurorii DIICOT efectuează percheziții domiciliare (galerie foto)

05 Jul 2019 526

Tânărul prins de poliţiştii constănţeni cu o cantitate impresionantă de droguri, în arest pentru 30 de zile

04 Jul 2019 1588

DIICOT Percheziţii în Constanţa şi în alte judeţe, într-un dosar de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave

03 Jul 2019 672

Parchetul Militar renunță la dosarul evenimentelor din 10 august. Ce se va întâmpla

01 Jul 2019 577

Reținut pe aeroportul „Henri Coandă” București Ucrainean, de 27 de ani, prins cu mai multe capsule cu cocaină în stomac

30 Jun 2019 474

DIICOT Bărbat, prins în flagrant delict, în timp ce vindea sute de comprimate ecstasy

27 Jun 2019 853

DIICOT Grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiuni de furt calificat, destructurat

26 Jun 2019 663

DIICOT Cetățeni bulgari, reținuți pentru operațiuni ilegale. Retrăgeau fraudulos numerar din ATM-uri

26 Jun 2019 773

DIICOT Percheziții la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată

25 Jun 2019 1071

Percheziții masive într-un dosar de contrabandă cu țigări. 44 de persoane, conduse la audieri

21 Jun 2019 658

Suspecți de trafic de droguri prinși în flagrant de procurorii DIICOT. Ce au găsit anchetatorii în locuințele acestora

21 Jun 2019 608

DIICOT. Darius Vâlcov, sub control judiciar pentru divulgarea secretelor de stat

18 Jun 2019 963

Percheziții efectuate de Poliția Română și DIICOT. S-au găsit de la droguri, până la arme. Grupări de criminalitate organizată, destructurate

16 Jun 2019 1403