Intervenţii la peste 1.900 de apeluri 112, într-o singură zi




În cursul zilei de ieri, peste 10.000 de poliţişti au fost angrenați în 221 de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii publice.
 
Au fost organizate peste 4.000 de patrule și s-a acționat în trafic cu 290 de aparate radar.
 
Polițiștii au intervenit la 2.385 de evenimente, dintre care 1.904 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților, au fost constatate 765 de infracţiuni, 114 persoane fiind surprinse în flagrant delict. 6 persoane date în urmărire națională sau internațională au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 28 de măsuri preventive.
 
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9.726 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.300.000 de lei, iar ca măsuri complementare au confiscat bunuri de peste 10.000 de lei.
 
Poliţiştii rutieri au fost prezenți în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, constatând 106 infracțiuni la regimul rutier.
 
665 de conducători auto, care au încălcat legislația rutieră, au rămas fără permisul de conducere, iar în 238 de cazuri a fost retras certificatul de înmatriculare.

 
Polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 293

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 350

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 380

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 275

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 523

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 383

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 414

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 364

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 594

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1408

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 428

Persoane verificate de polițiștii de imigrări din Constanța!

15 Apr 2024 331

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 682

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 518

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 410