Klaus Iohannis “Vreau un alt tip de politică în România. Mi-am propus să fiu un alt tip de preşedinte”

Într-un interviu pentru Deutsche Welle, Klaus Iohannis a vorbit despre priorităţile sale şi a spus că îşi doreşte să fie un alt fel de preşedinte, un "arbitru dur, dar corect în peisajul politic românesc". Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, vrea ca sistemul de educaţie din ţara noastră să ajungă la fel de performant ca şi cel din Germania, informează B1 TV.

"Un exemplu concret pentru educația școlară: Dacă ne uităm aici, vedem că este nevoie de un sistem de învăţământ dual, similar cu ceea ce există în Germania, pentru că nu toată lumea vrea să dea bacalaureatul după 12 clase şi să se ducă la facultate. Sunt mulţi care vor să înveţe o meserie simplă, dar bună. Acest lucru nu este posibil în acest moment", a afirmat Iohannis.

Preşedintele ales a vorbit şi despre situaţia din domeniul Sănătăţii şi a atras atenţia  că pacientul român este acum, "undeva, la periferia sistemului".

"Vreau un alt tip de politică în România. Mai puţin spectacol, mai puţine discursuri inutile şi mai mult soluţii. În plus, mi-am propus să fiu un alt tip de preşedinte. Vreau să fiu un preşedinte care să unească ceea ce trebuie să stea unit. În plus, vreau să fiu un arbitru dur, dar corect, în peisajul politic românesc", a mai spus liderul PNL, citat de B1 Tv.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Stelian Ion, fostul ministru al Justiției -„Nu am simțit mare susținere din partea președintelui Iohannis”

08 Oct 2021 2327

ZIUA LIVE Jurnalista Feri Predescu și dr. Florian Stoian, despre relaxarea restricțiilor în sezonul estival

06 May 2021 2097

Interviu Prof.univ.dr. Aureliana Caraiane, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Constanţa, despre cum se va desfășura vizita la dentist în timpul pandemiei Covid-19

16 May 2020 8854

#ConstantaEsteBine. Interviu Baritonul Adrian Pîrlea, din cadrul Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța, despre condiția artistului pe timp de pandemie (video)

25 Apr 2020 6499

Interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța Directorul AJOFM Constanța, Gheorghe Bușu, despre șomajul tehnic și pașii procedurali care trebuie urmați pentru accesarea acestei subvenții

04 Apr 2020 7758

Septimiu Bourceanu - „Rolul șefului statului este să acționeze și apoi să informeze. Și Klaus Iohannis asta a făcut”!

04 Nov 2019 3242

Viorica Dăncilă, candidat PSD “Iohannis nu a realizat nimic pentru România. Voi câștiga pentru că m-am luptat și mă voi lupta mereu pentru fiecare român!”

30 Oct 2019 2017

Robert Turcescu (PMP) - „Deși întrebările de la referendum nu sună foarte emoțional, miza este dincolo de aceste întrebări, este aceea de a pune încă o stavilă atacurilor PSD-ALDE asupra justiției și nu numai!“ (video)

26 Apr 2019 6113

Premierul Viorica Dăncilă îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis motivarea respingerii propunerilor de miniştri

25 Apr 2019 1418

Premierul Viorica Dăncilă "Nu mă aşteptam din partea preşedintelui României să jignească prim-ministrul, mai ales că este o femeie“

23 Dec 2018 1046

Premierul Viorica Dăncilă „Cred că caracterizarea cea mai bună ne-o face românii“

23 Dec 2018 2076

Klaus Iohannis, interviu în presa austriacă. Despre ce a vorbit

02 Dec 2018 1201

Președintele UDMR, Kelemen Hunor a rămas fără „Steaua României“. Care este motivul pentru care s-a luat această măsură

15 Nov 2017 1353

George Maior O întâlnire Iohannis - Trump, obiectivul cel mai semnificativ din punct de vedere al dialogului politic bilateral

12 Feb 2017 2401

Antena3. Sevil Shhaideh despre amenințările cu moartea. În ce limbi a fost amenințată ea și familia ei

30 Dec 2016 6926