Kosovo vrea să adere la UE și NATO

Ministrul de externe kosovar, Enver Hoxhaj, a declarat că "orientarea (noastră) este foarte clară, vrem să fim parte a comunității euroatlantice, ajungând a fi membri ai UE și ai NATO", informează Agerpres, care citează presa spaniolă.
 
Într-un interviu cu ziariști spanioli, Hoxhaj a declarat că Kosovo are "o relație excelentă cu Turcia, dar și cu saudiții și cu alte țări din Golf". "Ne-au sprijinit în timpuri foarte grele", a adăugat el, mulțumind totodată Spaniei pentru sprijinul acordat de această țară în ceea ce privește agenda europeană. "Înseamnă mult pentru noi (faptul că Spania) nu a blocat Kosovo în acest aspect și sper că (Spania) va fi mult mai deschisă în viitor pentru a lucra cu un Kosovo independent", a insistat Hoxhaj. Spania, România, Grecia, Ciprul și Slovacia nu au recunoscut Kosovo după separarea sa de Serbia în 2008.
 
În ceea ce privește relațiile cu Uniunea Europeană, șeful diplomației de la Pristina a explicat că, "din punct de vedere istoric și geografic, Kosovo este o țară europeană, și a face parte din Uniunea Europeană înseamnă să ne întoarcem în Europa, de care aparținem istoric, parte a identității europene".
 
"Suntem un stat mic într-o lume nesigură și a fi membru al Uniunii Europene este important pentru securitatea și stabilitatea Kosovo, dar și pentru dezvoltarea economică", a explicat ministrul kosovar. "A fi membru al Uniunii Europene este cea mai bună modalitate de a moderniza scena politică, de a moderniza economia și de a moderniza societatea (...)", a continuat el.
 
În interviul cu ziariștii spanioli, Hoxhaj s-a referit și la relațiile cu Organizația Nord-Atlantică. "Vrem să cerem aderarea la NATO, însă mai întâi trebuie să realizăm reforme interne, vom face primul pas la anul și apoi vedem cum putem avansa treptat", a spus Hoxhaj, în opinia căruia "intrarea în NATO a Republicii Muntenegru este un pas important pentru Kosovo și pentru regiune". "Cred că Balcanii se află acum într-o situație mult mai bună decât în urmă cu 10 ani, a avut loc o transformare în relațiile dintre state și națiuni, (am trecut) de la ostilitate la cooperare, ceea ce presupune stabilitate în regiune", a apreciat ministrul kosovar.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei dintre stranierii de la Farul Constanța, convocați la echipele lor naționale (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 907

România va întâlni Kosovo, Cipru și Lituania / Gibraltar în grupa C2 din Liga Națiunilor 2024/2025

08 Feb 2024 857

Conducerea MApN în videoconferință cu echipele de comandă ale detașamentelor aflate în misiuni externe

21 Dec 2023 699

Videoconferință a conducerii MApN cu militarii aflați în misiuni externe

30 Nov 2023 752

Ministrul Apărării în vizită la militarii români dislocați în Kosovo

20 Nov 2023 842

Ministrul Apărării Naționale, videoconferință cu militarii din teatrele de operații şi misiuni externe

24 Oct 2023 795

MApN România pregătește dislocarea suplimentară a unei companii de infanterie în Kosovo

03 Oct 2023 983

Kosovo Un polițist ucis și unul rănit într-un schimb de focuri! Anunțul premierului Albin Kurti

24 Sep 2023 910

Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna, participare de succes la Campionatul Balcanic din Muntenegru (GALERIE FOTO)

17 Sep 2023 1136

România a învins Kosovo și se menține în cursa pentru calificarea la Euro 2024. Partida, întreruptă aproape o oră, din pricina fanilor

13 Sep 2023 1053

UPDATE Cine transmite meciul România - Kosovo. Se joacă marți, 12 septembrie 2023

12 Sep 2023 1752

Farul Constanța În septembrie 2023, aproape 40 de jucători și jucătoare participă la acțiuni ale echipelor naționale

06 Sep 2023 1440

Superliga 2023/2024 Campioana Farul Constanța, pe locul zece după opt etape. În primul meci după pauză, „marinarii“ întâlnesc liderul FCSB

05 Sep 2023 1278

Zece jucători de la Farul Constanța au fost convocați pentru meciurile naționalelor României și Beninului

03 Sep 2023 1089

Farul Constanța Aflat în vacanță pe Coasta de Azur, Denis Alibec s-a întâlnit cu un star de la Manchester City (GALERIE FOTO)

25 Jun 2023 2777