Mihai Lupu, deputat PNL de Constanţa Diversiunea, specialitatea Guvernului Ponta 3 pentru a-şi masca inactivitatea

Deputatul Partidului Naţional Liberal (PNL) Mihai Lupu susţine, într-o declaraţie politică, faptul că „specialitatea Guvernului Ponta 3 este, încă de instalarea echipei de miniştri la Palatul Victoria, diversiunea. Indiferent de chestiunea despre care sunt întrebați, atât premierul Victor Ponta cât și membrii cabinetului său – de orice rang, uită că sunt în funcții executive și preferă să ofere răspunsuri ocolite, fără informații concrete sau asumate, schimbând mereu vorba şi aducând în faţa opiniei teme false pentru a-şi masca inactivitatea. La mulți dintre miniștri, o astfel de atitudine era, însă, de așteptat având în vedere lipsa lor completă de experiență în funcții de acest nivel înalt, cu responsabilitățile aferente„, afirmă deputatul Mihai Lupu. „Pentru a evidenția exact cum Guvernul Ponta preferă să îi plimbe cu zăhărelul pe români – în special pe cei care activează în mediul privat, pe antreprenori, aș putea da exemplul reducerii CAS cu 5 puncte procentuale, dar și reducerea TVA în sectorul agroalimentar. Vorbim despre două măsuri mult discutate, solicitate în nenumărate rânduri de către organizațiile profesionale, de către producători, de către oamenii de afaceri, pe scurt, de către cei care oferă și mențin locurile de muncă în România. În fața acestor solicitări, atât premierul Ponta cât și miniștrii din subordinea sa - de la Ioana Petrescu, ministru al finanțelor, la Liviu Voinea, ministru al bugetului și până la Daniel Constantin, ministru al agriculturii, oferă un adevărat spectacol de demagogie în care reușesc să facă declarații politicianiste lipsite de conținut și de relevanță. Apreciez că această atitudine denotă lipsă de respect din partea Guvernului Ponta 3 care nu are decența de a da răspunsuri clare, de a-și asuma responsabilități, de a lua decizii menite să ofere celor care activează în economia românească o anumită predictibilitate care să permită planificarea investițiilor și elaborarea unor planuri de afaceri pentru perioada imediat următoare. Atmosfera aceasta de perpetuă nesiguranţă, de așteptare și de amânare decizională se regăsește la nivelul întregii țări și a fost instaurată de către premierul Victor Ponta care, ascunzându-se în spatele unor dezinformări precum cea a continuării programului USL„, conchide deputatul PNL.

Sursa foto: pnl.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 630

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 807

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea, o nouă rundă de lansare a candidaturilor la funcția de primar!

22 Mar 2024 1960

Eveniment la PNL Tulcea 11 candidaţi noi pentru funcția de primar de comună, încrezători că vor câştiga alegerile locale - FOTO + VIDEO

17 Mar 2024 2194

Iluminatul public inteligent din comuna Valu lui Traian, pe masa CNSC. S-a decis reevaluarea ofertei Euro-Audit Service SRL, controlată de soțul vicepreşedintei ASF, Maria Gabriela Horga

05 Jan 2024 853

Deputatul Alexandru Muraru, după vizita oficială în Israel „Am văzut cu ochii mei locurile crimelor inimaginabile ale Hamas împotriva cetățenilor israelieni“ (GALERIE FOTO)

04 Dec 2023 636

#Dobrogea145 Mircea Marius Banias, deputat PNL Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1178

#Dobrogea145 George Șișcu, deputat PNL Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

20 Nov 2023 876

#Dobrogea145 Michael Gudu, deputat PNL Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

20 Nov 2023 1027

#Dobrogea145 Marian Crușoveanu, deputat PNL de Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2023 1198

#Dobrogea145 Deputat Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2023 1502

Președintele PNL Constanța, deputat Bogdan Huțucă „Subiectul plafonării plăților în numerar este închis"!

08 Nov 2023 816

Stelian Ion despre rectificarea Legii CSM „Ne vom trezi cu legi modificate peste noapte"!

03 Nov 2023 841

Deputatul Stelian Ion „Parlamentarii USR nu vor vota pentru păstrarea pensiilor speciale"!

16 Oct 2023 830

Declarații de avere Liberarul Michael Gudu a vândut în 2022 o casă și un teren (DOCUMENTE)

24 Sep 2023 1218