Stiri calde

Ministerul Afacerilor Externe, precizări referitoare la relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim

 
Ministerul Afacerilor Externe precizează că a fost lansat un proces de analiză și evaluare privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
 

"Reiterăm că prin acest demers se are în vedere un proces cuprinzător de analiză interinstituțională, cu includerea și consultarea tuturor instituțiilor și actorilor relevanți, conform Constituției și legilor în vigoare.

Menționăm, totodată, că, prin inițierea acestui demers, se urmărește identificarea celui mai potrivit mod de poziționare/acțiune a României, ținând cont de ultimele evoluții în acest dosar, precum și de un proces de consultare și coordonare, consistent și aplicat, cu partenerii și aliații strategici ai României.

Subliniem, de asemenea, că obiectivele acestui proces complex sunt subsumate susținerii intereselor României.

În mod tradițional, România a avut o poziție echilibrată în gestionarea dosarului israeliano-palestinian, fapt confirmat inclusiv de recunoașterea, în plan bilateral, de mai bine de trei decenii a statului palestinian.

Reamintim că poziția echilibrată este susținută inclusiv de preocuparea constantă a țării noastre în ceea ce privește comunitatea originară din România aflată atât în Statul Israel, cât și în Palestina", transmite MAE printr-un comunicat de presă.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un cetăţean român a murit într-un accident rutier produs în Belgia. Alți doi români au fost răniți. Accidentul, confirmat de MAE

16 Oct 2018 243

S-au împlinit 140 de ani de relații diplomatice româno-ruse

15 Oct 2018 201

MAE avertizează pe cei ce sunt sau vor să meargă în Portugalia Cod roșu de vânt puternic. La ce viteză incredibilă ajunge Uraganul Leslie

14 Oct 2018 624

Universitatea Ovidius, Constanța, organizează Conferinţa "Prezenţa NATO în regiunea Mării Negre", în parteneriat cu MAE şi MApN

11 Oct 2018 459

MApN Cel mai important exercițiu de securitate cibernetică din România, la Palatul Snagov lângă București

11 Oct 2018 441

Atenționare de călătorie în SUA. Uraganul Michael a devenit mai puternic, fiind evaluat ca furtună de grad 4 - extrem de periculoasă

10 Oct 2018 232

Atenţionare de călătorie în Republica Elenă. Un incendiu declanșat în insula Corfu

09 Oct 2018 209

MAE Prima reacţie după cele mai recente informații în cazul uciderii jurnalistei bulgare

09 Oct 2018 285

Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu memoriei victimelor Holocaustului de Ziua naţională a comemorării victimelor Holocaustului din România

09 Oct 2018 200

Aniversarea a 50 de ani de relații diplomatice româno-australiene Ministrul Teodor Meleșcanu a primit astăzi delegația Parlamentului Federal al Australiei

08 Oct 2018 183

MAE. Consultări şi la Constanţa Concluziile consultărilor cetățenești arată că românii își doresc ca țara noastră să își asume mai mult apartenența la UE

08 Oct 2018 232

MAE transmite încheierea votului în străinătate, la referendumul național pentru revizuirea Constituției

08 Oct 2018 282

Atenţionare de călătorie în Italia. Este alertă cod roșu pentru condiții meteorologice adverse în centrul și sudul țării

06 Oct 2018 258

Votul la referendumul pentru revizuirea Constituției a început la Auckland, Noua Zeelandă

05 Oct 2018 350

Secretarul de stat George Ciamba, întrevedere cu adjunctul Comandantului Suprem al NATO pentru Transformare, la Bucureşti

02 Oct 2018 439

MAE a suplimentat lista secţiilor de votare din străinătate la referendumul de revizuire a Constituţiei

02 Oct 2018 288

Atenționare de călătorie în Belgia. Sindicatele funcționarilor sunt în grevă în data de 2 octombrie

01 Oct 2018 516

Atenționare de călătorie în Japonia. Din cauza taifunului Trami a fost emisă o atenționare de ploi abundente, vânt puternic și inundații

01 Oct 2018 340

Atenţionare de călătorie în Grecia. Cod roșu de vreme nefavorabilă și restricții de circulație!

29 Sep 2018 1098

MAE transmite condoleanţe familiilor victimelor cutremurului violent din Indonezia

29 Sep 2018 337

MAE a stabilit lista secţiilor de votare din străinătate la referendumul de revizuire a Constituţiei

28 Sep 2018 630

Dan Neculăescu a participat la lansarea oficială a Rețelei naționale pentru prevenirea genocidului și cercetarea multidisciplinară a gropilor comune

27 Sep 2018 216

Atenționare de călătorie în Grecia. Sunt în plină desfășurare fenomenul de vreme nefavorabilă „Xenofon” și uraganul „Medican”

27 Sep 2018 352

Oficial MAE Român repatriat din Istanbul

26 Sep 2018 383

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene prezidează reuniunea Comitetului de coordonare a Sistemului național de gestionare a afacerilor europene

23 Sep 2018 258

În ce stare este cetăţeanul român rănit în accidentul rutier din Slovacia

21 Sep 2018 283

Cetățeni români implicați într-un grav accident rutier în Slovacia. Un microbuz a fost lovit de un TIR

21 Sep 2018 309

Atenționare de călătorie în Regatul Țărilor de Jos. Meteorologii au emis cod galben de vânt puternic

21 Sep 2018 251

Secretarul de stat George Ciamba, în vizită de lucru în Serbia. Ce subiecte au fost analizate

18 Sep 2018 217

MAE. România, aleasă în funcția de vice-preşedinte al Conferinţei Generale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică

17 Sep 2018 427

Doi cetățeni români reținuți în Ungaria pentru trafic de persoane. Cazul, în atenția Consulatului General al României la Szeged

16 Sep 2018 264

Atenționare de călătorie în China, regiunile Hong Kong și Macao. Sunt anunţate condiții meteorologice severe

14 Sep 2018 439

Atenţionare de călătorie în SUA. Uraganul Florence ameninţă mai multe state

14 Sep 2018 428

Atenționare de călătorie în Serbia. Va fi închis temporar aeroportul Nikola Tesla, Belgrad

12 Sep 2018 430

Viorica Dăncilă, întrevedere cu miniștrii afacerilor externe din Polonia, Turcia şi România

11 Sep 2018 466

Victor Negrescu - „Am intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru Președinția României la Consiliul Uniunii Europene“

11 Sep 2018 428

Atenționare de călătorie în Grecia. Se menține riscul de incendiu pe insula Rhodos

10 Sep 2018 528

Atenționare de călătorie în Japonia. Sunt disfuncții ale infrastructurii din insula Hokkaido ca urmare a seismului din 6 septembrie 2018

06 Sep 2018 276

Cazul Skripal. Ce mesja a transmis Ministerul Afacerilor Externe după publicarea raportului Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice

05 Sep 2018 212

Atenționare de călătorie în Grecia. A fost prelungită greva Federației Navale Panelenă

03 Sep 2018 336

Accident rutier grav în Ungaria. Doi români au murit şi alţi trei au fost răniţi

01 Sep 2018 877

Atenționare de călătorie în Canada. Se menţine starea de urgență pentru incendiile de pădure

31 Aug 2018 246

Atenţionare de călătorie în Grecia. Grevă a Federației Navale Panelenă începând cu 3 septembrie

31 Aug 2018 615

Ministerul Afacerilor Externe salută sărbătorirea Zilei Limbii Române

31 Aug 2018 275

Atenționare de călătorie în Bulgaria. Măsuri suplimentare instituite la frontiere privind pesta porcină africană

31 Aug 2018 336

Călătoriţi în Grecia? Atenţie, este pericol de contaminare cu virusul West Nile!

30 Aug 2018 434

Ultima zi a Reuniunii Anuale a Diplomației Române 2018 - vizită în teritoriu

29 Aug 2018 286

Victor Negrescu - „Am relansat rețeaua «Diplomatul UE», formată din reprezentanți ai corpului diplomatic specializați în domeniul afacerilor europene“

28 Aug 2018 261

MAE cere explicaţii cu privire la grupul de români căruia nu i s-a permis accesul în Republica Moldova

28 Aug 2018 328

Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova a decis întoarcerea de la vama Albiţa a unui grup de români. Ce spune MAE

28 Aug 2018 410