Moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, dezbătută astăzi

Moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei intitulată "Daniel Andruşcă - piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România" va fi dezbătută şi votată luni în plenul Senatului.
 
În moţiunea simplă, senatorii PNL şi USR solicită demisia ministrului Economiei.

"Probleme sunt multe, semne de întrebare şi mai multe, iar tăcerea dumneavoastră, cauzată probabil de 'emoţii', ne determină la concluzii ce pot fi catalogate în termeni similari incompetenţei. Sunteţi mai repede cunoscut prin abilitatea de a evita un contact cu opinia publică, decât prin prisma expertizei sau a deciziilor luate. Onoarea ar impune să vă prezentaţi dumneavoastră demisia, înainte să vă fie cerută de la tribuna Parlamentului. România are nevoie stringentă de o strategie coerentă a implementării politicilor economice, care să o transforme din nou într-o ţară cel puţin atractivă din punct de vedere al predictibilităţii şi stabilităţii, noţiuni de bază în căutările investitorilor. Dar traiectoria trebuie schimbată azi, pentru că mâine poate fi prea târziu. Această situaţie nu mai poate continua, motiv pentru care, prin prezenta moţiune, noi (...) vă solicităm demisia!", se arată în moţiune.

Senatorii PNL şi USR atrag atenţia ministrului că nu se observă progrese în soluţionarea problemelor portofoliului administrat şi că a blocat Legea redevenţelor, Legea minelor şi Legea apelor minerale, deşi acestea sunt cuprinse în programul de guvernare.

"În an centenar, economia ţării este în impas. Fără viziune, fără reguli, fără strategii, actuala economie de piaţă este o barcă în derivă. Dar Guvernul PSD - ALDE îşi continuă activitatea pe două tipuri de economii, cea prezentată public, pe canalele media obediente, şi cea reală, resimţită în buzunarele fiecărui român. Cu toate avertismentele, acţiunile deplasate continuă. O inflaţie scăpată de sub control, un buget golit de promisiuni tot mai greu de onorat, companii de stat lăsate fără bani de investiţii şi datorii externe in crescendo. Incompetenţa falimentează România!", spun semnatarii moţiunii simple.

Ei susţin că activitatea ministrului Economiei poate fi catalogată drept "catastrofală".

Sursă: România TV
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 384

Se schimbă regulile pentru reparațiile auto? Iată ce înseamnă pentru șoferi

25 Mar 2024 2686

Senat Paşaportul simplu temporar se eliberează doar în situaţii de urgenţă

18 Mar 2024 644

Senatul a adoptat instituirea anului 2027 drept Anul "Ion I.C. Brătianu"

12 Mar 2024 490

Proiect aprobat de Senat Spațiile comerciale mai mari de 2.000 metri pătraţi ar putea fi obligate să dispună de centre de prim ajutor

11 Mar 2024 950

Oficial de la MAE despre votul prin corespondență la alegerile pentru Președintele României și cele parlamentare

11 Mar 2024 524

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 949

Modificări importante în Codul Rutier! Proiectul, adoptat tacit de Senat! Amplasarea radarelor, semnalată conducătorilor auto

05 Mar 2024 730

Proiect inițiat de Guvern privind energia eoliană offshore, adoptat de Senat

04 Mar 2024 612

Diane Vancea, realeasă președinte al Senatului Universității „Ovidius“ din Constanţa. Iată cine sunt cei doi vicepreședinți

29 Feb 2024 929

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 693

Alegerile au fost validate Iată componența noului Senat al Universității Ovidius din Constanța pentru mandatul 2024-2029

26 Feb 2024 1241

Azi vor fi validate candidaturile depuse Alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța pentru Senat

20 Feb 2024 1104

Proiect de lege. Băuturile energizante ar putea fi interzise minorilor

19 Feb 2024 658

Remus Zăgan, ales președinte al Senatului Universității Maritime din Constanța. Averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 1399