NATO rămâne alături de Ucraina

 
Alianţa Nord-Atlantică va rămâne alături de Ucraina şi va susţine în continuare integritatea şi suveranitatea acestei ţări, pe drumul său de integrare europeană. Acesta este cel mai important mesaj pe care liderii NATO, în frunte cu Secretarul General, Anders Fogh Rasmussen, l-au transmis în cadrul evenimentului din Ţara Galilor, transmite Biroul de presă al MApN.
 
În expunerea sa, ministrul român al apărării, Mircea Duşa, a transmis participanţilor faptul că pentru prima dată de la extinderea sa către Est, NATO parcurge astăzi o etapă esenţială în transformarea sa reală pentru a răspunde nevoilor de securitate ale noilor aliaţi. Duşa a salutat participarea Georgiei, fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, Republicii Moldova şi Muntenegrului la Summit, „aceasta reprezentând o dovadă de recunoaştere a contribuţiei valoroase la securitatea şi stabilitatea spaţiului euro-atlantic”.
 
Din perspectiva României, ca ţară a cărei ambasadă la Tbilisi este Punct de Contact NATO, ministrul Mircea Duşa a apreciat nivelul înalt de angajament al Georgiei faţă de Alianţă, dar şi realizările fundamentale în domeniul securităţii şi apărării.
În ceea ce priveşte apărarea antirachetă, ministrul Mircea Duşa a reiterat ferm angajamentul României faţă de eforturile aliate de dezvoltare a capabilităţilor NATO. „Urmărim cu interes implementarea iniţiativei şi rămânem ataşaţi obiectivului final: dezvoltarea unui sistem capabil să asigure protecţia întregului teritoriu, a populaţiei şi forţelor Aliate din Europa”, a mai spus ministrul Duşa.
 
Ministrul Apărării Naţionale a transmis susţinerea pentru consolidarea parteneriatului Australiei, Finlandei, Georgiei, Iordaniei şi Suediei cu NATO, prin sprijinul în domeniile reformei sectorului de apărare şi securitate, creşterii interoperabilităţii, accesului la consultări politico-militare regulate şi planificării operaţiilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 285

MApN Exercițiul multinațional Swift Response 24, una din cele mai mari operațiuni de desant aerian din Europa

30 Apr 2024 533

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 275

Mesajul lui Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primaria Municipiului Constanța, către liberalii constănțeni

20 Apr 2024 566

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 659

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 287

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 461

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu omologul sloven la București

11 Apr 2024 291

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 10 aprilie 2024

10 Apr 2024 327

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, prezent la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu în cadrul unei ceremonii

09 Apr 2024 474

MApNMinistrul apărării naționale, la ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii

09 Apr 2024 381

Știri Constanța 20 de ani de la aderarea României la NATO, celebrați la Muzeul Național al Marinei Române (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 412

MAE7 aprilie – celebrarea Zilei NATO în România

08 Apr 2024 320

Ziua NATO, sărbătorită de Brigada 9 Mecanizată Mărășești

07 Apr 2024 489

Premierul României, Marcel Ciolacu „În cei 20 de ani de la aderarea la NATO, România şi-a consolidat profilul de aliat responsabil”

07 Apr 2024 547