Percheziţii DIICOT la Oradea. Vizate, mai multe farmacii, cabinete medicale şi spitale

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul  Teritorial Oradea  împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, Cluj-Napoca, Timişoara şi cu sprijinul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală nr. 6 Oradea au efectuat în data de 27 noiembrie 67 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Oradea şi judeţul Bihor ( Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea - Secţia Oncologie, mai multe farmacii şi  cabinete medicale individuale ale unor medici de familie), în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional format din 50 persoane, specializat în infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune şi fals.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2014 membrii grupării au  generat activităţi de fraudare a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate prin creşterea artificială a cuantumului vânzărilor aferente„ medicamentelor cu şi fără contribuţie personală utilizată în tratamentul ambulatoriu” ( TA) şi a medicamentelor şi materialelor  sanitare specifice”, care se acordă pentru tratamentul  în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale cu  scop curativ  (PNS) şi implicit a sumelor raportate şi  ulterior decontate Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Prejudiciul cauzat este în valoare de aproximativ 5 milioane euro.

La sediul DIICOT – ST Oradea vor fi aduse în vederea audierii 30 de persoane, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii.

Acţiunea  a fost realizată  cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj - Napoca, precum şi  Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al jud. Bihor.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 690

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 727

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 706

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 593

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 1919

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 2305

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 867

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 619

Percheziții ale procurorilor DIICOT într-un dosar de trafic de droguri! Incredibil cine a fost adus la audieri (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 1018

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 862

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1592

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1687

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 714

Percheziții la Constanța și București! Vizat, un suspect de trafic de droguri! Ce au găsit anchetatorii asupra bărbatului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1091

Droguri comercializate consumatorilor minori din Bihor! Trei suspecți, reținuți de procurorii DIICOT

24 Jan 2024 717