Procurorii DIICOT au făcut 14 percheziţii domiciliare

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Tg. Mureş au efectuat un număr de 14 percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni vizând  destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod Penal (968 acte materiale).

     În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013-2016, pe raza municipiului Sighişoara  a acţionat un grup infracţional organizat, iniţiat şi constituit de către inculpatul Stoica Ciprian Panfil împreună cu alte persoane, activitatea infracţională constând în comercializarea, fie direct, fie prin intermediari, a diferite cantităţi de cannabis, contra sumei de 50-60 lei/gram, unor persoane, cele mai multe dintre acestea fiind minore.

    La data de 21.06.2016  la  solicitarea DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă a inculpatului Stoica Ciprian Panfil pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, pe o perioadă de 30 de zile

    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul de specialitate al IGPR – Direcţia de Operaţiuni Speciale – Serviciul de Operaţiuni Speciale Tg. Mureş şi Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Tg. Mureş.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 583

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 479

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 394

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 767

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 689

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 511

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 522

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 417

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 601

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 964

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 559

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 493

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 532

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 667

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 648