Razie de amploare a polițiștilor. Sute de cerșetori depistați în doar trei ore. Mii de sancțiuni au fost aplicate

Prezența, în spațiul public, a unor manifestări care implică cerșetori, copii ai străzii, spălători de parbrize sau vânzători ambulanţi, provoacă deseori indignarea şi disconfortul cetăţenilor, informează Poliția Română. 
 
Poliția Română a desfășurat, ieri, pe parcursul a 3 ore, o amplă acțiune preventiv-reactivă, în toată țara, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal.
 
La data de 24 mai a.c., între orele 12.00-15.00, în capitală, precum și în marile oraşe și municipii din țară, în aeroporturi, staţii de cale ferată, în zonele adiacente acestora şi în trenurile de călători, Poliția Română a desfășurat o acțiune în care au fost angrenați peste 5.400 de polițiști de ordine publică, rutieră, de investigaţii criminale, transporturi şi luptători de acțiuni speciale din țară.
 
Activitățile au urmărit asigurarea unui climat de ordine, de liniște şi siguranţă publică pentru cetăţeni, prin eliminarea disconfortului creat de prezenţa cerşetorilor sau vânzătorilor ambulanţi în segmentul stradal, în staţiile de cale ferată, zonele adiacente acestora şi în trenurile de călători.
 
Astfel, în urma legitimării a aproape 20.000 de persoane și a controalelor efectuate asupra a aproximativ 12.000 de autoturisme, au fost depistate 37 de persoane urmărite (dintre care una la nivel internațional), 595 de cerşetori, 57 de copii ai străzii, 21 de spălători  de parbrize şi 384 de vânzători ambulanţi. 21 de minori au fost internaţi în centre specializate şi 73 de minori au fost încredinţaţi familiei.
 
Au fost constatate 134 de infracţiuni, dintre care 57 de natură judiciară, 31 la regimul siguranţei rutiere și 25 de natură economică.
 
Ca urmare a neregulilor depistate, polițiștii au aplicat 9.050 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.817 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii și liniștii publice, 588 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 6.102 la Codul Rutier și 54 la OG 43/1997 privind regimul drumurilor, valoarea totală a contravențiilor aplicate fiind de aproape 2.700.000 de lei. Ca măsuri complementare, s-au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 160.000 de lei.
 
Acțiunile polițiștilor în locurile aglomerate, intersecţii sau parcări, menite să  descurajeze comiterea de fapte antisociale, vor continua..
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța 37 de cerșetori sancționați de polițiștii locali într-o singură zi (GALERIE FOTO)

12 Oct 2023 736

Mascații de la DIICOT Constanța au „spart“ un grup infracțional specializat în traficul de minori și exploatarea cerșetoriei

16 Nov 2022 1168

Patru minori, depistați la cerșit în zona Tomis III din municipiul Constanța. Ce măsuri au aplicat autoritățile

20 Oct 2022 1195

Zeci de locații și zone de interes public din Constanța, verificate de polițiști. S-a lăsat cu amenzi! (GALERIE FOTO)

16 May 2022 1273

Constanța Femeie însoțită de trei copii, depistată în timp ce cerșea. Ce măsuri au luat polițiștii locali

17 Feb 2022 1635

Camătă, trafic de minori și trafic de persoane O femeie, reținută de procurorii DIICOT. Cerșetorie în Italia

05 Aug 2020 1699

Primăria Constanța - Nu încurajați cerșetoria!

17 Jun 2020 1563

Cerşetori minori din Negru-Vodă şi Cobadin, depistaţi în Costineşti

21 Aug 2019 2700

Cerșetori depistați de polițiștii locali din Constanța. Ce măsuri au luat agenții împotriva suspecților

07 Jan 2019 1902

Cerșetorii care apelează la mila cetățenilor, sancţionaţi de poliţiştii constănţeni (galerie foto)

09 Dec 2018 2035

Copii puși să cerșească în intersecția de la Casa de Cultură din Constanța. Mama lor îi supraveghea de pe trotuar (galerie foto)

26 Nov 2018 1487

Razie în stațiunea Mamaia și în municipiul Constanța. Vizați, cerșetorii. Polițiștii locali au aplicat sancțiuni (galerie foto)

30 Jul 2018 2377

Cerșetori depistați de polițiștii locali în zona Autogării Sud Constanța. Ce măsuri au luat agenții

13 Jul 2018 1709

Cerșetori sancționați de polițiștii locali din Constanța. Incredibil la ce variante apelau suspecții pentru a cerși (galerie foto)

08 Jul 2018 2117

Sunteți impresionați de cerșetori și le oferiți bani? Incredibil cât câștigă un cerșetor pe zi la Constanța (video)

07 May 2018 4553