Remus Cernea "O mare parte dintre semnăturile strânse de candidaţii la prezidenţiale sunt false"

Deputatul de Constanţa, Remus Cernea, acuză că semnaturile depuse de candidatii la prezidentiale nu au fost stranse in mod corect.

"Aseară (marți, 23 septembrie), în termenul prevăzut de lege, mi-am depus la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatura la alegerile prezidențiale din 2 noiembrie 2014.
Desigur că am făcut acest lucru fiind pe deplin conștient că nu voi putea candida. Dar, deși dosarul va fi respins, voi avea posibilitatea să atac în instanță prevederile restrictive ale legii electorale.
Acesta este scopul meu: să arăt că numărul cerut de 200.000 de semnături este unul excesiv și că legea nu prevede nici un mecanism de verificare a autenticității semnăturilor.
Am prezentat presei o serie de indicii privitoare la faptul că dintre cele 7-8.000.000 de semnături depuse de către toți candidații împreună, o mare parte sunt false, tabelele fiind competate cu informații luate din baze de date care conțin numele, adresele și datele de identificare din cărțile de identitate și buletinele cetățenilor.
Este scandalos că procesul electoral se bazează pe o fraudă uriașă a majorității sau a tuturor candidaților, fraudă de care este conștientă cam toată lumea dar care este tolerată de către sistem și încurajată de legea electorală. Probabil că și cititorii acestui articol figurează pe una sau mai multe liste de semnături ale unui candidat sau chiar mai multora, fără să fi semnat pentru nimeni.
Oricum, am convingerea că sunt singurul cetățean care și-a depus candidatura prezentând absolut toate semnăturile colectate în mod corect. Am depus, în mod simbolic această candidatură, însoțită de doar câteva semnături, dar sunt singurul care a făcut acest lucru fără să falsifice semnăturile așa cum au procedat, cel mai probabil, toți ceilalți sau marea lor majoritate…", susţine deputatul într-un comunicat de presă.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Liliana Hohage

24 Sep, 2014 22:49

MA LUPT PENTRU DREPTURILE ANIMALIOR DAR AM AJUNS SA MA LUPT PENTRU DREPTURILE OAMENILOR INTR-O UE DATORITA MINCIUNILOR SI PROPAGANDA PONTISTA. TRAIESC INTR-o TARA CIVILIZATA ::NU CADETI IN PLASA : SUNT SPD IN GERMANIA : NU REPREZINTA PARTIDUL MEU ! Deschideti-va ochii

Articole asemanatoare

„Da, este adevărat“ Remus Cernea, primul candidat la alegerile prezidenţiale din 2024 (VIDEO)

23 Feb 2022 2102

Cabinele de vot pentru alegerile prezidenţiale vin de la Cluj

02 Nov 2019 3099

Liderul PSD, Viorica Dăncilă „Cu siguranţă prezidenţiabilul PSD va intra în turul doi al alegerilor şi noi sperăm să şi câştigăm”

13 Jul 2019 1926

Editorial Vine, vine primăvara electorală! Alegerile europarlamentare, un test pentru prezidenţiale

23 Feb 2019 2447

Crin Antonescu Victor Ponta trebuia să demisioneze după eşecul la prezidenţiale

30 May 2015 2997

Stiripesurse.ro EXCLUSIV BOMBĂ - Poliția anchetează frauda electorală la alegerile prezidențiale din 2014

12 Mar 2015 2793

La prezidenţiale, PSD, PNL, PMP, Macovei şi Tăriceanu au încălcat legea finanţării partidelor

29 Jan 2015 2739

Se analizează votul din diasporaIohannis ar putea rechema ambasadori de la post

27 Dec 2014 3134

Votul din diaspora, prilej de dispută în Parlamentul European

11 Dec 2014 2739

Marian Muhuleţ Listele de la toate secţiile de votare vor fi verificate

09 Dec 2014 2753

Pentru ce (nu) au votat constănţenii la prezidenţiale Victor Ponta se bucură de mai multă simpatie decât Radu Mazăre

03 Dec 2014 4094

Situația României în urma alegerilor prezidențiale

24 Nov 2014 2064

Primarii comentează situaţia din PSD Constanţa „Poate că Mazăre aşteaptă următoarele alegeri pentru a pleca. Le va pierde şi pe acelea“

24 Nov 2014 5747

Editorial Alegeri şi ce va urma...

22 Nov 2014 3481

Cum aţi votat la alegerile prezidenţiale 2014?

21 Nov 2014 4247