România, coşul de gunoi al Europei? Toate rablele din alte ţări, liber acces în România


Guvernul Cioloş face "ordine şi curăţenie" pe piaţa autovehiculelor. O ordonanţă a Executivului condus de Dacian Cioloş a "simplificat" paşii pentru înmatricularea şi reînmatricularea maşinilor.

Din păcate, noua metodologie permite accesul mai uşor al maşinilor vechi din alte ţări în România.

 Potrivit noilor reglementări cuprinse în Ordonanţa 41, dovada certificării autenticităţii unui vehicul de către Registrul Auto Român se face de către instituţiile care se ocupă de operaţiuni de înmatriculare pentru o maşină utilizată, dobândită din străinătate. 

Ordonanţa de nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, prin articolul 11, alineatul (5), impunea celor care vor să înmatriculeze o maşină din străinătate să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de Registrul Auto Român. „Certificarea autenticităţii vehicului este dovada faptului că maşina nu figurează în baza de date a Uniunii Europene ca fiind furată. Înainte de sfârşitul lunii iunie, cine vroia să înmatriculeze o maşină era obligat să depună la dosar certificatul de autenticitate al vehiculului. Cel mai important document al maşinii era eliberat de RAR până la sfârşitul lunii iunie, scrie capital.ro

Începând cu luna iulie, numai cei care au achiziţionat maşina second-hand din străinătate sunt obligaţi să depună la dosar certificatul de autenticitate al autovehiculului. Pentru autovehiculele vechi, înmatriculate deja în România, dacă se vând, instituţia care se ocupă de înmatriculări nu mai solicită certificatul de autenticitate a vehiculului de la Registrul Auto Român, notează capital.ro

De menţionat că în anul 2015 s-au înmatriculat în România un număr de aproximativ 180.000 vehicule rutiere uzate importate, potrivit MAI.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 361

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 296

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare a 10.000.000 acțiuni

25 Apr 2024 408

EP Wind Project (ROM) Six SA deține o centrală eoliană în județul Constanța Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Ep Wind Project (Rom) Six de către Engie România

24 Apr 2024 313

Muzeul Național Brukenthal și Banca Națională a României organizează expoziția Puterea leului. Istoria banilor în România

24 Apr 2024 260

Cutremur în România! Iată magnitudinea seismului

24 Apr 2024 709

Membrii Sindicatului „Ovidius” din muzeele din Constanța nu vor participa la Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor, care vor avea loc în data de 18 mai!

23 Apr 2024 529

CEDO a condamant România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

23 Apr 2024 423

„Ziua Bibliotecarului din România", marcată de Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

23 Apr 2024 357

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 430

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 457

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 517

Erwin Șimșensohn, managerul Teatrului de Stat Constanța, printre laureaţii Galei Premiilor Radio România Cultural 2024 (VIDEO)

23 Apr 2024 460

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 630

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 477