Asociația Verde Urban a transmis Primăriei Constanța o scrisoare de intenție prin care își exprimă intenția de a prelua pentru o perioada determinată un teren viran din Constanța pentru realizarea unui parc. Terenul este situat în apropiere de zona Marvimex, iar Asociația Verde Urban intenționează transformării acestuia într-un spațiu verde cu funcțiune de odihnă, recreere și agrement, aflat la dispoziția locuitorilor din zona și nu numai.
Asociația Verde Urban vine cu următoarele argumente pentru susținerea inițiativei:
- normativele UE privind mediul și Legea nr.247/2007 care prevede o suprafață minimă de 26 mp de spațiu verde/locuitor;
- situația deplorabilă existența, din acest punct de vedere, în mun. Constanța;
- existența unor suprafețe de teren neutilizate și care au fost transformate cu timpul în maidane și zone insalubre;
- prefigurată realizare a Registrului Spațiilor Verzi;
- art.35 din Constituția României conform căruia “persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și ameliora mediul înconjurător”;
- art.70 lit.f din OUG 195/2005 privind protecția mediului, conform căruia autoritățile locale, persoanele fizice și juridice au obligația să întrețînă și să dezvolte spațiile verzi;
- art.5 lit.g din Legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților care specifică “obligația persoanelor fizice și juridice de a coopera cu autoritățile administrației publice locale la toate lucrările preconizate în spațiile verzi și să facă propuneri pentru îmbunătățirea amenajării acestora”;
”Menționăm, de asemenea, că va fi elaborat un proiect tehnic de amenajarea a terenului indicat, realizat în baza propunerilor locuitorilor din zona și se va colabora în fiecare faza a proiectului cu autoritățile locale abilitate. O formă a acestei propuneri va fi înaintată cât de curând Primăriei Constanța pentru analiză” – au mai transmis reprezentanții Asociației Verde Urban.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*:
19 Apr, 2018 10:28
Ar trebui aceeasi inițiativă si pentru terenul viran din prelungirea lui barbu stefănescu delavrancea , plus o parcare pentru decongestionare trotuarelor si a traficului. Se poate ?