Surse. Directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti a fost demis din funcție

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a decis joi demiterea directorului general al companiei, Gabriel Stoe, demitere ce fusese solicită de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, au declarat pentru AGERPRES, surse oficiale.

Ministrul a efectuat joi o vizită inopinată la Aeroportul Otopeni, însoţit de preşedintele Consiliului de Administraţie al CNAB şi de secretarul de stat pe aviaţie, şi s-a declarat foarte nemulţumit de ce a găsit acolo.

"Am efectuat în această dimineaţă (joi - n.r.) o vizită inopinată în principala poartă de intrare a României şi anume Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni. Am primit numeroase sesizări din partea pasagerilor nemulţumiţi de ceea ce văd în acest aeroport. La faţa locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie. Problema scărilor rulante este aşa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilităţi nu funcţionau, lifturile, la fel", a scris Cuc pe pagina personală de Facebook.


Ministrul a susţinut că lipsa investiţiilor este vizibilă, deşi această companie are un buget generos.

"Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri. La plecări nu există niciun scaun. Pasagerii sunt nevoiţi să stea pe marginea scărilor şi pe pervazul geamurilor. Mizeria şi delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos. Arată lipsa unui bun gospodar care să conducă această companie", a mai scris el.


Cuc a subliniat că va continua să facă vizite în unităţile subordonate Ministerului Transporturilor.

"Mă declar total nemulţumit de acest management al companiei şi cu siguranţă românii merită un altfel de management. Vizitele mele la unităţile MT vor continua! Cine nu înţelege că românii trebuie respectaţi mai bine se duce acasă!", a scris şeful de la Transporturi.


Gabriel Stoe a fost numit în funcţia de director general interimar al CNAB la 1 februarie 2019, ca urmare a încetării mandatului provizoriu de patru luni al lui Traian Panait în această funcţie.

Stoe este de profesie economist şi a ocupat anterior diverse funcţii, atât în cadrul CNAB (inclusiv pe cea de director financiar), cât şi la TAROM, unde a fost director general interimar şi director financiar.

AGERPRES,

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

19 Apr 2024 430

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 594

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1412

Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat, şi șeful Poliţiei de Frontieră din România vin mâine la Mangalia!

16 Apr 2024 573

Incident aviatic pe Aeroportul Heatrow din Londra! Două avioane de pasageri, implicate

06 Apr 2024 881

O cursă TAROM Bruxelles - Otopeni a fost anulată din motive tehnice, joi seara. Printre pasageri, Mircea Geoană, Luminiţa Odobescu, europarlamentari

05 Apr 2024 423

Cumpărări directe Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu cumpără bilet de avion și transfer aeroport Viena-hotel de la Paris Rostar SRL (DOCUMENT)

30 Mar 2024 699

Prefectul județului Constanța, la comemorarea militarilor decedați în dublul accident aviatic - „A rămas multă durere în sufletele celor apropiați“

02 Mar 2024 655

LIVE VIDEO Militarii decedați în dublul accident aviatic din apropiere de Cogealac, comemorați la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2073

„Ziua fatidică de 2 martie 2022 are încă ecouri în inima oricărui militar“ - Se împlinesc doi ani de la prăbușirea unui avion și a unui elicopter în județul Constanța

02 Mar 2024 985

Se împlinesc doi ani de la dublul accident aviatic din județul Constanța! Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2066

Primăria Constanța a cumpărat bilete de avion de la agenția de turism administrată de colegul de partid al primarului Chițac (DOCUMENTE)

23 Feb 2024 3157

Un avion militar rusesc cu zeci de prizonieri ucraineni la bord s-a prăbuşit!

24 Jan 2024 924

17 fugari au fost aduși în țară în ultima săptămână! Lista condamnaților

20 Jan 2024 653

„O să vă omor pe toţi, o să vă distrug“ Premieră în justiția din România! Închisoare cu executare după un scandal monstru în avionul Copenhaga – Bucureşti Otopeni! (MOTIVARE)

14 Jan 2024 1026