Deşi durerea şi suferinţa sunt fenomene universale în viaţa oamenilor, asta nu înseamnă că ne e uşor să le acceptăm. Oamenii au născocit tot felul de strategii ca să evite confruntarea cu suferinţa. Uneori folosim mijloace exterioare, ca substanţele chimice – ne amorţim şi ne tratăm durerea emoţională cu droguri sau alcool.

Avem şi o serie de mecanisme interioare – metode de apărare psihologice, de multe ori inconştiente, care ne feresc de prea multă durere şi suferinţă emoţională când dăm de necazuri.
Uneori, mecanismele acestea de apărare sunt foarte primitive – de exemplu, refuzul de a accepta că există o problemă. Alteori se poate să recunoaştem, în mod vag, că avem o problemă, dar să ne adâncim într-un milion de activităţi sau de distracţii ca să nu fie nevoie să ne gândim la ea. Sau folosim proiecţia – fiindcă nu putem accepta că avem o problemă, o proiectăm inconştient asupra altora şi dăm vina pe ei pentru suferinţa noastră: „Aşa e, sunt nefericit. Dar problema nu e a mea; e a altcuiva. Dacă n-ar fi nenorocitul de şef care-mi face zilele amare [sau partenerul meu care mă ignoră, sau…], n-aş avea nici o problemă“.

Suferinţa nu se poate evita decât temporar. Dar, ca o boală lăsată netratată (sau tratată superficial cu medicamente care nu fac decât să mascheze simptomele, dar nu vindecă problema din spatele lor), se infectează şi se agravează cu timpul. Starea de extaz indusă de droguri sau alcool ne alină, ce-i drept, o vreme suferinţa, dar folosirea lor continuă ne provoacă vătămări fizice şi ne afectează viaţa socială, ceea ce aduce mult mai multă suferinţă decât nemulţumirea vagă sau durerea emoţională acută care ne-au determinat să recurgem la ele. Metodele de apărare interioare, psihologice, ca negarea sau reprimarea, ne izolează şi ne protejează de durere ceva mai mult timp, dar tot nu o fac să dispară.

În viaţa de zi cu zi ne ciocnim, inevitabil, de probleme. Cele mai mari probleme în viaţă sunt cele pe care nimeni nu le poate ocoli: bătrâneţea, boala şi moartea. Încercarea de a evita problemele refuzând să ne gândim la ele ne poate aduce o alinare temporară, dar cred că există o soluţie mai bună. Dacă îţi înfrunţi direct suferinţa, vei înţelege mai bine profunzimea şi natura problemei. Dacă eşti în luptă şi nu cunoşti situaţia şi capacitatea militară a inamicului, vei fi total nepregătit şi paralizat de teamă. Dar, dacă cunoşti puterea de luptă a oponenţilor, ce fel de arme au şi aşa mai departe, te vei afla într-o poziţie mult mai bună în război. La fel, dacă-ţi înfrunţi problemele, în loc să le eviţi, vei fi mai pregătit să le faci faţă.
Pur şi simplu nu se poate evita faptul că suferinţa face parte din viaţă. Şi, fireşte, avem tendinţa naturală de a ne displăcea suferinţa şi problemele cu care ne confruntăm. Dar cred că, în general, oamenii nu consideră suferinţa o caracteristică fundamentală a naturii existenţei… Când te gândeşti, de ziua ta oamenii de obicei îţi spun „La mulţi ani“ şi „Felicitări de ziua ta!“, când de fapt ziua naşterii tale a fost şi ziua naşterii suferinţei tale. Dar nu spune nimeni „Felicitări de ziua suferinţei tale!“. Pentru a accepta faptul că suferinţa face parte din existenţa noastră de zi cu zi, putem începe cu examinarea factorilor care dau naştere de obicei senzaţiilor de nemulţumire şi nefericire mintală.

De exemplu, de obicei ne simţim fericiţi dacă noi sau cei apropiaţi nouă au parte de laudă, de prestigiu, de avere şi de alte lucruri plăcute. Şi ne simţim nefericiţi şi nemulţumiţi dacă nu obţinem lucrurile acestea sau dacă are parte de ele rivalul nostru. Dar, dacă ne uităm la vieţile noastre de zi cu zi, vom vedea că de multe ori există o mulţime de factori şi condiţii care produc durere, suferinţă şi nemulţumiri, în timp ce cele care dau naştere bucuriei şi fericirii sunt, prin comparaţie, rare. Trebuie să trecem prin asta, fie că ne place, fie că nu. Şi, de vreme ce aceasta e realitatea existenţei noastre, s-ar putea să fie nevoie să ne schimbăm atitudinea faţă de suferinţă.
Atitudinea noastră faţă de suferinţă devine foarte importantă, fiindcă de ea depinde modul cum facem faţă suferinţei când ne confruntăm cu ea. Atitudinea noastră normală e una de aversiune intensă, de intoleranţă la durere şi suferinţă. Dar, dacă ne putem schimba atitudinea, dacă putem adopta faţă de suferinţă o atitudine care să ne permită s-o tolerăm mai bine, ne va fi mult mai uşor să luptăm cu nefericirea, necazul şi nemulţumirea.
Dalai Lama

Sursa: Arta fericirii - Editura Humanitas