Ce se întâmplă dacă consumi zilnic usturoi


Usturoiul este un condiment tradițional românesc mereu la îndemână, îl știm dintotdeauna și îl folosim pentru gustul bun pe care îl poate da anumitor mâncăruri, scrie antena3.ro.
 
Uneori ne ferim de usturoi înainte de întâlnirile la care vrem să lăsăm o impresie bună, din pricina mirosului neplăcut al respirației ce dăinuie câteva ore după ce îl consumăm.
 
Alteori îl evităm din pricina sensibilității pe care o putem avea la stomac din pricina lui; arsenicul, care se găsește în cantități infime în miezul său, este cel ce poate da arsurile bine cunoscute.
 
Chiar și așa, usturoiul poate fi consumat cu încredere, daca eliminăm miezul, căci o mare parte din proprietățile sale curative se mențin.
 
Mulți dintre noi au auzit că usturoiul face bine la sănătate. Dar cât de bine? 
 
Știați că usturoiul are așa de multe proprietăți terapeutice și nutritive încât pe drept cuvânt poate fi numit un aliment miraculos? 
 
  1. Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut sub formă de aliment pur
 
În prezența sucului sau, germenii de răceli, gripe și viroze au șanse minime de supraviețuire. Combate infecțiile, degajează sinusurile, bronhiile și plămânii. Un miligram de usturoi are aceeași putere ca douăzeci și cinci de unități de penicilină. 
 
  1. Este eficient împotriva streptococilor
 
Streptococii care cauzeaza scarlatina, difteria, inflamarea invelisului inimii (febra reumatica) sunt distruși de usturoi. În usturoi s-au găsit multe substanțe importante. Germaniul nutritiv, cu efect anticancerigen dovedit, face parte dintre ele.

 
De fapt, usturoiul este una dintre cele mai bogate surse de germaniu și seleniu organic (vital în prevenirea bolilor de inimă și a multor forme de cancer). Usturoiul conține substanța ajoena  care „diluează” sângele, astfel prevenind cheagurile potențial periculoase.  Usturoiul are peste o sută de compuși ai sulfului cunoscuți.
 

Acești compuși ajută la reducerea tensiunii și a nivelului de zahăr din sânge, alungă astmul și bronșita, îmbunătățesc circulația și funcțiile inimii, previn cancerul si ajută organismul să se debaraseze de toxinele periculoase. 
 
  1. Consumul de usturoi poate ajuta la prevenirea bolilor arteriale
 
Testele medicale au arătat că rădăcina cu aroma ințepătoare are „o acțiune protectoare foarte semnificativă” în limitarea efectelor coagulării sângelui cu nivel mare de colesterol.
 
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unul dintre cele mai cumpărate sosuri de usturoi, retras de pe rafturile din magazinele LIDL! Iată motivul

09 Feb 2024 1349

Meniu special de Revelion pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2023 1518

Este oficial! Ce se întâmplă cu prețul mai multor alimente, printre care carne tocată, usturoi, orez, bulion de roșii și cozonac

27 Oct 2023 742

Friptură de miel pentru Paşte. Rețetă simplă și ușor de preparat

14 Apr 2023 1193

GastroArt Roșii picante (rețetă interbelică)

22 Jul 2022 1870

GastroArt Plachie de pui (rețetă interbelică)

29 Jun 2022 1249

Ziua fripturii din pulpă de miel. Cum să prepari o friptură de miel perfectă

07 May 2022 1400

GastroArt Sos de usturoi (rețetă interbelică)

21 Apr 2022 1406

GastroArt Limbă picantă (rețetă interbelică)

25 Mar 2022 1704

GastroArt Salată de fasole verde (rețetă interbelică)

06 Feb 2022 1705

GastroArt Salată de fasole verde (rețetă interbelică)

26 Jan 2022 1567

Ministerul Agriculturii alocă peste 22 de milioane de lei în 2022 pentru susţinerea producţiei de usturoi

02 Jan 2022 3425

Centrulnatura.ro Sos de usturoi raw-vegan

04 Dec 2021 3079

Centrul Natura Fructul Safu este o sursă importantă de uleiuri, în țările Africane

26 Nov 2021 1495

Usturoiul, leguma minune. Iată boala gravă pe care o poate vindeca

22 Nov 2021 3076