#citeșteDobrogea: Ce știm despre Dobrogea în 1877-1878?

 

În secolul al XIX-lea teritoriul situat între fluviu și mare înregistra o relativă dezvoltare, fiind lăsat în urmă de anumite progrese ale societățiiși mai cu seamă ale tehnicii, reprezentând doar o bază de atac pentru armata otomană. Localitățile erau sărăcăcioase, iar locuitorii lor așișderea. De multe ori plecau în bejenie, în condițiile în care se declanșau permanent dispute militare, cu revendicări de ordin teritorial.
 

Sultanul Abdul Medgid, considerat unul din reformatorii Imperiului Otoman, a fost preocupat de dezvoltarea zonei, fiind de acord cu construirea unei căi ferate și cu întemeierea unui nou oraș, pe ruinele fostului târg medieval Karasu. Noul oraș avea să îi poarte numele în memoria implicării sale în fondarea și mai apoi în dezvoltarea zonei centrale a provinciei. Noul centru urban după model otoman avea să satisfacă toate pretențiile unui arhitect de la vremea respectivă. Erau trasate străzi largi, erau prezente instituții ale statului și se construiau lăcașe de cult, destinate comunității numeroase de turci și de tătari prezente în zonă.

În anul 1876, Medgidia avea o populaţie de 7.000 de locuitori, care va fi în scădere în timpul evenimentelor din 1877-1878, ajungând la 3.000 de suflete.
Oraşul avea 781 de familii cu 2.624 de locuitori, toţi musulmani, iar în anul 1878, erau în plasa Medgidia, 7 biserici deservite de 7 preoţi, populaţia era redusă numeric deoarece se refugiase în timpul războiului ruso-turc, zona centrală a provinciei având aspectul unei adevărate stepe, nepopulate, neprietenoase locuirii.  



Raportul şefului statului major al armatei active din 19 octombrie 1878 către ministrul afacerilor străine privitoare la „studiile de recunoascere generală” făcute în Dobrogea consemna: " În oraşul Medjidie se află un conac cu două etaje pentru autorităţi şi o cazarmă. Gara Societăţii căii ferate nu este decât o simplă haltă. Târgul Panairului cuprinde o sută de prăvălii de zidărie, proprietate a diferiţilor comercianţi şi este înconjurat de un zid înalt ce îi dă aspectul unei cetăţi, executat chiar cu spesele comercianţilor spre a-i feri de făcătorii de rele în timpul bâlciului Panair".

În alt document referitor la populaţia românească din Dobrogea, la Medgidia erau amintite 85 de familii de români în perioada 1870-1877 şi o biserică bulgărească, menţionată şi de prefectul Remus Opreanu.

O situație similară se înregistra și în alte localități ale provinciei, ce se confruntau cu distrugerile, cu scăderea populației, cu exodul populației către zone mai sigure. Localități precum Constanța, Cernavodă, Hârșova, Tulcea, Măcin, dar și localități rurale se confruntau cu asprimea autorităților otomane în condițiile în care acestea doreau să păstreze în orice condiții stăpânirea asupra Dobrogei.

Guvernatorul tătar aflat în slujba otomanilor, Sayd Mârza Pașa era depășit de situația creată, fiind înlocuit din funcție de marele vizir. Cu toate acestea nu s-a reușit păstrarea provinciei, în condițiile în care armatele otomane au înregistrat insuccese pe linie, iar ulterior au semnat capitularea în fața armatelor româno-ruse.

Populația românească era de 5542 de familii, dintr-o populație totală de 15719 familii. Românii reprezentau atunci doar 35,3 %, ( potrivit statisticii lui Bielosercovici), procent ce urma să crească după reintegrarea provinciei în cadrul statului român. Nici nu se putea înregistra un procent mai mare decât acesta, în condițiile în care teritoriul era locuit de diverse elemente entice, cele mai numeroase fiind turcii, tătarii și bulgarii.

Teritoriul va cunoaște o integrare pe toate planurile, lucru devenit posibil ca urmare a sprijinului venit din partea autorităților române și a legilor adoptate de Parlamentul României.
 

Bibliografie selectivă
Nicolae Ciachir, Războiul pentru independenţa României în context european, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977
***Cultele din Dobrogea, în volumul Dobrogea. Cincizeci de ani de vieață românescă, 1928
Alexandru P. Arbore, La culture roumaine en Dobroudja, în vol. La Dobroudja, IV, Bucharest, 1938
Tudor Mateescu, Date privind situaţia românilor şi a altor creştini din Dobrogea în ajunul şi în timpul războiului pentru independenţă, în R.A., 2, 1993
„Pressa”, XI, nr. 261, 26 noiembrie 1878
„Românul”, XXII, din 6 decembrie 1878
***La Dobrogea d'hier et celle d'aujourd'hui, în volumul La Dobrogea Roumaine, 1919
Gheorghe Dumitraşcu, Lavinia-Dacia Gheorghe, Trei documente privind situaţia Dobrogei la 1878, în vol. Dobrogea. 1878-2008
„Farul Constanţei”, nr. 39, 8 februarie 1881
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria orașului din 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2013
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și:
#citeșteDobrogea Industria chimică în Dobrogea interbelică