#citeșteDobrogea: Cristina Tamaș, la ceas aniversar. „Sunt sigură că aș face aceleași alegeri”

 
Astăzi, o aniversăm pe Cristina Tamaș, scriitor și prestigios profesor universitar constănțean.

Membră, din anul 1995, a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de proză și teatru, apreciate de critică și public, premiate cu distincții importante. Piesele „Omul din cerc” şi „Scene din viaţa lui Constantin cel Mare” au fost puse în scenă la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, în regia lui Ovidiu Lazăr şi, respectiv, la Teatrul „Ovidius” Constanţa, în montarea semnată de Lucian Iancu.

O prezență tonică și mereu optimistă, a fost binecuvântată de viață cu o carieră împlinită, dar și cu familie minunată, copiii săi, Monica și Adrian, urmându-i vocația și făcând-o mândră de talentul și succesele lor.

I-am pus Cristinei Tamaș, în această zi aniversară, câteva întrebări, la care a avut amabilitatea să răspundă, deschisă și afabilă, așa cum o cunoaștem:
 
- Te-ai născut în aceeași zi cu Dobrogea românească și ești la fel de vitală și de plină de resurse ca ea. Dacă ar fi să faci o retrospectivă, cum te vezi azi, la 65 de ani?

- Cred că viaţa mea se potriveşte foarte bine cu ceea ce conferă identitate Dobrogei, cu marea cea mare, nostalgic de frumoasă, dar plină de neprevăzut, cu valuri provocatoare care uneori te înspăimântă şi care totuşi se preling cuminţi şi domoale pe nisipul auriu atât de fin, această mare care apare în aproape toate romanele şi piesele mele, ca personaj, dar şi cadru. Şi mă gândesc la Străinul de pe plajă, roman care a apărut în 1992, fiind reeditat în mii de exemplare, ultima reeditare în 2009, la Anotimpurile Mariei, apărut în 1995, la Statornicele umbre sau la Vacanţele Preşedintelui publicat în 2012 - fiecare dintre aceste romane este legat de spaţiul marin ca un topos în care personajele îşi găsesc autoarea, regăsindu-se. Dar şi piesele de teatru sunt traversate de această nostalgie a mării, cel puţin, mare parte dintre ele. Omul din Cerc, prima mea piesă jucată pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, în regia lui Ovidiu Lazăr, prezintă viaţa unui comandat de vas, după cum Scene din viaţa lui Constantin cel Mare, jucată de „Zilele Constanţei”, câtiva ani la rând, în regia lui Lucian Iancu şi pe muzica lui Liviu Manolache, are drept cadru chiar spaţiul fostei cetăţi Tomis, pe care Constantin cel Mare a vizitat-o.
Dar, revenind la întrebarea ta, o retrospectivă a vieţii este mai greu de făcut. Cred că retrospectiva au făcut-o deja criticii şi istoricii literari, pentru că apar în foarte multe antolologii şi istorii literare, inclusiv în Istoria Literaturii Române, Dramaturgia de Mircea Ghiţulescu,apărută în 2008, dar şi în Dicţionarul General al Literaturii Române, apărut cu un an înainte sub egida Academiei Române, la lirele S-T. Consider că am fost binecuvântată de bunul Dumnezeu cu o familie minunată, un soţ special şi doi copii care mi-au adus multe bucurii. Iar faptul că am făcut cu bucurie profesia de dascăl, având şi harul scrisului, mă determină să cred că am avut în permanenţă nu unul, ci mai mulţi îngeri păzitori. Am fost şi rămân o fire optimistă, iar prin temperamentul meu am reuşit de-a lungul anilor să adun în jurul meu atât familia, cât şi mulţi prieteni. Ceea ce mi se pare cu adevărat important.

-Sunt lucruri pe care ai fi vrut să le faci altfel, în viață sau în profesie?

- Ştiu că se spune că e bine să ai mintea de acum în tinereţe, dar eu sunt foarte mulţumită cu ce am realizat, cu oamenii care îmi sunt aproape, cu cei mulţi care au fost alături de mine în cariera didactică la Colegiul Carol I, la Universitatea Ovidius, la redacţia postului de Radio Constanţa, la redacţia ziarului Litoral şi mai târziu Cuget Liber, la redacţia revistei Tomis. Deci, dacă ar fi să reiau viaţa în urmă cu 40 de ani, să spunem, sunt sigură că aş face aceleaşi alegeri. 

-Te simți mai apropiată de cariera ta de profesor sau de cea de scriitor? Unde crezi că-ți este „harul”?

-Aşa cum spuneam, am această bucurie a carierei didactice, pentru care trebuie să ai vocaţie şi pasiune, dar şi a scrisului, a traducerii care seamănă cumva cu zborul pescăruşilor, cu o aventură spre zările înalte, având drept imagine de ansamblu albastrul nesfârşit al mării. 

 -Ai ceva proiecte sau planuri de viitor, pe care le-ai putea împărtăși cu noi?

-În plan profesional, doresc să văd publicată traducerea romanului Privesc înainte spre trecut al scriitoarei franceze Nathalie de Broc, şi publicarea romanul meu O călătorie. De la Sulmona la Constanţa, un roman postmodern despre anumite personalităţi ale vieţii universitare şi literare constănţene. În plan personal, mi-aş dori să constat că ne îndepărtăm de această pandemie şi ne putem relua viaţa de dinainte, să fim aproape de cei dragi, să fim împreună cu ei.

- Îți mulțumim pentru deschidere și autenticitate și îți urăm multă sănătate, inspirație și putere de muncă!