#citeșteDobrogea: Istoria Dobrogei – Bibliografie - Pseudo Calistene – „Viața și faptele lui Alexandru Macedon”

 
Grecul Calistene, nepot al marelui filozof Aristotel s-a născut în polis-ul Olint (azi în nordul Greciei).
Ca urmare a faptului că Aristotel a fost educatorul regelui macedonean Alexandru cel Mare (336 î. H. – 323 î. H.), Calistene l-a însoțit pe cuceritor în marea expediție din Asia, unde a și murit.
El a scris Istoria grecilor și Viața și faptele lui Alexandru Macedon.
 
Pe baza biografiei regelui macedonean, în sec. II î. H. s-a redactat un roman istoric cu întâmplări fantastice. Ulterior, această scriere literară a fost revizuită de mai multe ori, pentru ca în sec. IV d. H. să fie tradusă în latină de Iulius Valerius. Romanul, cunoscut și sub numele de Pseudo Calistene, a fost foarte citit în Europa medievală și a fost tradus din slavonă și în Țările Române în secolul XVII cu titlul Alixăndria.
 
În paragraful 23 din capitolul I este descrisă victoria ușoară a lui Alexandru împotriva renumiților arcași călări sciți de la nord de Dunăre și relația tributară impusă acestora:

„Alexandru a pornit cu treizeci de mii de osteni tineri şi s-a dus să se războiască cu sciţii. Oastea sciţilor era nenumărată, însă norocul lui Alexandru nu putea fi înfrânt. Luând cu sine câţiva oșteni şi urcându-se pe o înălţime, el a privit spre mulţimea duşmanilor, ca să caute un loc potrivit pentru ai săi dar neştiut de sciţi. Apoi s-a întors şi a luat cu sine toată oastea, iar în timpul nopţii a aşezat-o din loc în loc în jurul şanţului care-i înconjura pe sciţi. Într -un loc unde cu greu se putea ajunge, a pus oameni la pândă şi a rânduit acolo, în ascunzătoare, două mii de bărbaţi aleşi. Tuturor celor din jurul şanţului le-a poruncit să aprindă focuri, pe grupuri de câte douăzeci şi opt [de oșteni] sau mai mulţi. După ce făcură astfel, sciţii priviră în toate părţile şi văzură că în locul unde Alexandru pusese pândari nu erau focuri de care să se teamă (autorul a vrut să spună că pentru duşmani locul nu inspiră teamă, deoarece acolo nu erau aprinse focuri – notă C. Muller). Văzând mulţimea macedonenilor, se înspăimântară şi hotărâră să fugă de acolo în timpul nopţii, ca să scape cu viaţă. Părăsiră toate lucrurile şi începură să fugă. Alexandru băgă de seamă şi îi urmări în mare linişte, cu toate oștile sale. Când ajunseră sciţii în locul în care erau ascunşi macedonenii, Alexandru sună din corn la spatele lor, iar oștenii săi scoaseră strigăte de luptă. Sciţii începură să se îmbrâncească unii pe alţii. Cei care stăteau la pândă le ieşiră înainte şi îi loviră de sus. Sciţii nu puteau să se aştepte la altceva decât la moarte. Ei cereau iertare, căci puteau fi măcelăriţi toţi, fără nici o primejdie pentru macedoneni. Alexandru se întoarse spre ei şi porunci să înceteze îndată luptă. El spuse să fie luaţi cu toţii şi să fie aduşi în tabără, spre a chibzui în privinţa lor. Când ajunseră în locul unde poruncise el, Alexandru dădu poruncă să vină la dânsul conducătorii acelora. Tremurând, aceştia i se înfăţişară. Alexandru le vorbi astfel: „Vedeţi că soarta v-a dat în mâinile macedonenilor şi că n-aţi fost în stare să vă împotriviţi. Sunteţi voi sclavii mei sau nu?”. Ei răspunseră îngroziţi: „Suntem sclavii tăi, stăpâne şi îţi vom sluji întotdeauna aşa cum doreşti”. Apoi căzură cu feţele la pământ şi i se închinară. Fiindu-i milă de dânşii, Alexandru porunci să li se scoată cătuşele şi să meargă cu dânsul până în cetatea Filipopoli, ca să le arate cum îşi sărbătoreşte izbânda. Apoi, le îngădui să se întoarcă la casele lor şi le porunci să plătească macedonenilor un tribut anual.”