#citeșteDobrogea: Peisajul dobrogean demult uitat. Clădiri impresionante dispărute (galerie foto)

  • Istoria Dobrogei ascunde poveștile multor imobile distruse. 
  • Institutul Național de Patrimoniu pune la dispoziția publicului informații prețioase despre ceea ce a fost odinioară Dobrogea. 
Constănțenii înstăriți din secolul al XX-a au construit, în actualul centru istoric al orașului, clădiri impozante, reprezentative pentru diferite stiluri arhitecturale. Casa I. E. Abramoglu, micul palat Enache Hristu sau Templul de rit spaniol sunt doar câteva dintre punctele arhitecturale care au dispărut odată cu trecerea timpului.

Templul de rit spaniol sefard-romaniot

Încă de la intrare, clădirea, contruită la începutul secolului XX, te impresiona prin ancadramentul gotic arcuit în acoladă, prin imensele uși masive și vitraliile viu-colorate. Stilul auster, neogotic catalan a fost abordat de arhitectul Adolf Linz cel care a proiectat templul. Structurat pe un singur nivel, dar foarte înalt, acesta avea doua părți, nava centrală și două laterale.
Sinagoga și-a găsit sfârșitul în 1980, dupa ce în 1947, în lipsa credincioșilor, a fost părăsită, iar în urma cutremurului din 1977 a fost aproape distrusă.  

Micul Palat Manissallin

Ion Berindei este cel care a proiectat, în stil eclectic, la 1904, casa fraților Armenag și Kevork, comercianți armeni care făceau export cu cereale. Asemănarea cu un palat survine stilului abordat: balcoane franțuzești, ferestre înalte și ornamente minuțios lucrate.
 
Înghețul Dunării a dus la vânzarea casei. Propietarii, în urma imposibilității de a transporta cerealele, nu și-au putut respecta angajamentul, alegându-se cu datorii.
 
După vânzare, devine sediul Camerei de Comerț, dar în urma bombardamentelor din al doilea Război Mondial, imobilul este distrus.
 
Casa I. E. Abramoglu

Construită la începutul anului 1920, după planurile arhitectului Cristo V. Sotiriu, clădirea era un monument, asemănator unui castel, dar la o altă scară.

,,Pereții vor fi de piatră… cu mortar alb, hidraulic sau ciment.” , se menționează în ,,Autorizațiunea de costrucție”.

Sursă foto și de documentare: constanța multietnică 

Citește și:

Casele comunităţii bulgare din peninsula Constanţei. Cui aparţineau şi unde se aflau

Procesiunea din Mecca Dobrogei - „Turcii, românii, bulgarii, armenii vin să doarmă o noapte lângă mormântul sfântului” (galerie foto)

Pagini din trecutul oraşului Constanţa. Partea a VIII-a - Adolf Linz

Galerie foto:

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

598
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

955
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1005
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1002
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1201
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1287
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1962
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1530
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1656
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1216
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1303
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1003
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1165
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1174
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1568
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1755
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1641
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1593
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2301
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2304