#DobrogeaDigitală: Dobrogea, trăită „intens și artistic”


 
Răsfoind colecția „Analele Dobrogei” din Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, descoperim în numărul din 1926 un eseu despre literatura  dedicată misterioasei provincii dintre Dunăre și Mare.

Intitulat „Literatura dobrogeană –Reliefări” și semnat de Valeriu Grecu, textul are drept motto un fragment din volumul lui Mihail Sadoveanu, „Priveliști dobrogene”, în care autorul comentează cu o notă critică dezinteresul românilor pentru frumusețile și comorile autohtone.

„Dobrogea e ca o țară necunoscută și depărtată, spre care nimeni nu râvnește. Bucureștenii nu prea își părăsesc trotuarele; iar când le vine dor de lung călătorit, atuncea visează peisagii cu ceruri azurii și mări calme, rulete unde s’ar putea câștiga averi nemăsurate și aventuri cu femei frumoase, care au obiceiul să-și aleagă totdeauna domiciliul la Florența…”

Trecându-i în revistă pe câțiva dintre cei mai relevanți scriitori care au lăsat, în literatura lor, mărturii despre Dobrogea, autorul apreciază la Sadoveanu talentul cu care prozatorul a surprins farmecul și poezia acestui tărâm dintre ape, trăind o vreme printre oamenii săi și observând cu fascinație legătura lor profundă cu natura, simplitatea și autenticitatea trăirilor, blândețea și naturalețea cu care conviețuiesc, indiferent de religie sau etnie.
 
„Aspecte şi mai variate, un complex de diverse note caracteristice ale vieţii dobrogene, impresii nenumărate topite într'o singură imagine unitară - Dobrogea noastră, crearea ei artistică prin meşteşugita putere a literaturii -, ne înfăţişează ciclul de schiţe şi nuvele cuprinse în volumul d-lui M. Sadoveanu «Privelişti Dobrogene». Vom încerca să prindem într'un tablou diferitele imagini şi idei aIe acestui volum, din ansamblul căruia putem trăi intens și artistic: Dobrogea.

Cu aplecările firii sale romantice cătră taină şi singurătate, către primitivism şi patriarhalism, către lucru neexplorat şi surprinzător prin farmecul şi noutatea lui, prin lirismul său caracterizat de deosebita înţelegere şi trăire a naturii, Mihail Sadoveanu a fost atras mai ales de Delta Dunării -desigur cel mai poetic şi misterios colţ din toată Dobrogea; pe aceasta o cântă şi o poetizează.

Dintru început, în schița «Despre Dobrogea», scriitorul relevă îndurerat puținul interes real ce această provincie trezește în sufletul Românilor; apoi, prin graiul plin de sevă și umor al lui neica Ispas din Putna, de multă vreme pripășit prin meleagurile dobrogene, ne caracterizează diferitele popoare conlocuitoare: Românii vioi, Bulgarii cu firea veșnic închisă și posomorîtă, Grecii buni de gură, Turcii visători, Tătarii leneși și nepăsători, Lipovenii sălbăteciți și desbinați într’o sumă de secte, ba chiar Sașii «catolnici» și Talienii murdari și spurcați, fiindcă mănâncă broaște.

În toate schițele, viața omului e încadrată în frumusețea și splendoarea naturii. Acestea însă le simțim mai ales în «Pe Dunărea veche» și «Taine», pagini lirice de multă delicatețe și deosebită adâncime, pasteluri și ode dedicate naturii. Pe dinaintea ochilor ni se perindează pustietatea, vitele, țarca-pasărea de pradă a bălții -, rața-cloșcă, egretele, etc. Iar la asfințitul soarelui, suntem părtași la o luptă strașnică: conflict aprig între o lișiță ce-și apără puii și o cioară ce-i atacă, până ce lișița reușește să prăbușească, să cufunde în apă și să înece pe dușmancă; în urmă, liniște deplină, iar amurgul și noaptea își întind aripile pline de mister asupra întregului cuprins al apelor: gândurile se cufundă în infinitul orizontului, în infinitul neguros al trecutului și în infinitul impalpabil al viitorului.”
 
#citeşte mai departe în Analele Dobrogei

#Analele Dobrogei anul VII, 1926
#Valeriu Grecu

Mai multe numere ale publicaţiei Analele Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

  
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Arhiva ZIUA de Constanța     

 
Citeşte şi: 

#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei: „A pune în dubiu stăpânirea românească asupra Dobrogei, înseamnă a clătina însăşi temelia ţării”

#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: „Iată ce poate face mintea omenească”  

 #DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: ”Vițiul şi arivismul ne otrăvesc moralul şi ne consumă munca”

#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: Ignoranța, cea mai mare primejdie socială
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

571
#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

1021
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

1070
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1310
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1171
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1212
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1103
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1051
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1266
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1336
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

2019
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1564
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1693
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1251
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1328
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1032
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1196
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1194
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1600
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1786