#DobrogeaDigitală: În urmă cu 105 ani Cazinoul a fost transformat în spital militar și bombardat puternic (galerie foto)


 
  • Se împlinesc 105 ani de la transformarea cazinoului în spital  și bombardarea acestuia în Primul Război Mondial. A fost vizitat atunci de mareșalul August von Mackensen. 

Cazinoul din Constanţa, remacabil monument de arhitectură în stil Art Nouveau, are o poveste ale cărei începuturi sunt consemnate pe parcursul anului 1880, imediat după revenirea Dobrogei sub administraţia românească, după Războiul de Independenţă.
 
Cazinoul a fost construit inițial ca o clădire de paiantă căptușită cu scânduri la exterior și se numea „Cazin“ sau „Kursaal“, fiind situat lângă Farul Genovez. În interior se regăseau o sală de dans, două săli de lectură, două săli de jocuri și o terasă la malul mării. Clădirea din lemn a Cazinoului a fost distrusă de o furtună puternică în cursul anului 1891, astfel că, la începutul anului 1892 a fost aprobată demolarea.
 
În cele din urmă după mai multe planuri de proiectare clădirea a fost construită pe baza arhitecturii creionate de Daniel Renard. Inaugurarea actualei clădiri a avut loc pe 15 august 1910, în prezenţa principelui moștenitor Ferdinand, prilej cu are au ţinut discursuri prim-ministru Ionel Brătianu și a omul politic Vasile Morţun. Discursurile oficiale au fost urmate de un spectacol susţinut de trupa de teatru Davila și un fastuos bal la care au luat parte notabilităţile Constanţei.
 
Au urmat vremuri de glorie, locul fiind un adevărat cazinou. Totuși avea să cunoască altă destinație, când  pe 7 octombrie 1916 a fost transformat în spital. Atunci a fost vizitat și de mareșalul August von Mackensen. Deși spital, clădirea a fost și bombardată, reparaţiile încheindu-se complet abia în anul 1928. Cazinoul a fost restaurat ulterior, în anul 1937, de însuși proiectantul Daniel Renard.
 
„Din 1941, Cazinoul a devenit gazdă pentru trupele germane care au fost cazate în frumosul edificiu de la malul mării și din nou a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici de la penitenciarul Poarta Albă.Începând din anul 1948, clădirea Cazinoului a fost naţionalizată și a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 și 1989 a aparţinut ONT Litoral, fiind transformată în restaurant“.
 
Astăzi edificiul revine la viața fiind în plină restaurare.
 
Despre Daniel Renard
 
Daniel Renard s-a născut în 1871 în Dragomirești, Dâmbovița. A absolvit École nationale supérieure des beaux-arts din Paris în atelierul lui Julien Guadet, obținând, diploma de arhitect, în 1900. A locuit în Constanța pe strada Revoluției nr. 10. După finalizarea Cazinoului se mută în București. Obține, pentru o scurtă perioadă de timp, postul de ministru al domeniilor. Între 1922-1927 locuiește în Franța unde proiectază câteva clădiri. Acesta a fost arhitectul unor obicetive importante din Dobrogea și nu numai printre care:
 
-Cazinoul din Constanta (1910)
-Pavilionul-Restaurant din fața Cazinoului din Constanța, actualul Acvariu (1912)
-Hotel Regina (astăzi Hotel Intim), Constanța
-Hala Pieței Unirii (bombardată în 1941), Constanța
-Abator (demolat in perioada interbelica), Constanța
-Complexul Administrativ de lânga Gara Veche (Prefectura, Palatul Regal si Tribunalul), Constanța
-Casa Logaridi din Piața Ovidiu (astazi disparuta), Constanța
-Vechiul spital din Medgidia
-Biserica din Hârșova
-A colaborat si la proiectarea Hotelului Palace din Constanța (1910)
-Clădirea Prefecturii județului interbelic Putna, Focsani (1913)
-Hotelul Athenee Palace din Bucuresti (în vechea formă, în stilul Art Nouveau) (1914)
-Decorul interior al bibliotecii din Casa Micescu (1931-1932)
 
Sursă foto 1 și de documentare: „Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj” de Delia Bălăican, Wendy Laura Cînţa, Ştefania Dinu, Sebastian Ionescu, Oana Marinache, Alexandru Mexi, Diana Slav, Silvia Vrânceanu Nichita, Raluca Zaharia

Sursă foto 2: Fondul Documentar Dobrogea de Ieri și de Azi ZIUA de Constanța
Sursă foto 3: Cărți de vizită din colecația arh. Radu Cornescu

Citește și:

Cazinoul din Constanța mai are un „frate“ în țară

Istoria din spatele Cazinoului Constanța

 

Galerie foto:


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „Într-adevăr Constanţa păşeşte pe calea progresului“ (II)

#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „Într-adevăr Constanţa păşeşte pe calea progresului“ (II)

807
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Emanoil Koslinski, profesor și director al Școlii copiilor de marină

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Emanoil Koslinski, profesor și director al Școlii copiilor de marină

941
#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „S-a desvoltat într-un mod vertiginos, timp în care şi-a încincit populaţiunea“ (I)

#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „S-a desvoltat într-un mod vertiginos, timp în care şi-a încincit populaţiunea“ (I)

887
Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Orfeu

Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Orfeu

1253
Istoria Dobrogei - geografie - locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării

Istoria Dobrogei - geografie - locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării

1433
#DobrogeaDigitală: „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

#DobrogeaDigitală: „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

1303
#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

935
#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

1057
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

1482
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

1527
#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

1716
#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

1605
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

1551
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1522
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1241
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1299
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1184
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1139
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1346
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1411