07 May, 2020 00:00
2349
„Curioasă geneză a visurilor! De unde pornesc, cum se formează ele?
Azi-noapte am visat că intram în corpul diplomatic al... Statelor Unite ale Americii. Mă aflam la Casa Albă, în biroul Preşedintelui, care îmi dădea ultimele sfaturi în legătură cu noua mea carieră, de secretar de ambasadă. Biroul era ticsit de cărţi, reviste, ziare, corespondenţă împrăştiată peste tot, ustensile de lucru pe masă, pe scaune. Preşedintele, un om în plină vigoare, rotofei, cu obrajii rumeni, ras proaspăt, cu ochii vii, rotunzi, aproape chel, stătea întins pe canapea, cu faţa în sus, şi-mi vorbea. Eu mă aflam deasupra, la nivelul tavanului, întins cu faţa în jos, şi-l ascultam. În cameră se mai aflau secretarul de stat şi ambasadorul care urma să mă aibă ca secretar. Preşedintele îmi spunea cum trebuie să mă comport în funcţia mea diplomatică, să urmăresc binele ţării şi al omenirii, să mă feresc de iscoade, să combat elementele duşmănoase, anarhismul, aventurismul, rapacitatea celor ce vor să se îmbogăţească pe spinarea altora. În timp ce vorbea îmi căuta mereu privirile, ca şi cum ar fi vrut să citească în ele gândurile mele, şi eu mă uitam direct în ochii lui, cu încredere şi respect. Ceilalţi doi stăteau şi ascultau. Deodată, sună telefonul personal, aflat într-o mică nişă la căpătâiul Preşedintelui. El îl ia repede, îl smulge din priză, sare de pe canapea şi trece în camera alăturată, ca să vorbească. Era o convorbire strict secretă, cu cineva de la celălalt capăt al lumii. Dialogul nostru s-a întrerupt brusc. Dar peste puţin, Preşedintele a revenit. Camera era acum plină de lume, fiindcă în lipsa lui au dat buzna acolo multe persoane aferate - miniştri, ambasadori, oameni de afaceri, delegaţi de tot felul - care îl solicitau pe şeful statului.
Înainte de a li se dedica lor, a venit spre mine, ca pentru a continua, sau a încheia discuţia noastră. Nu mi-a spus nimic, în schimb eu m-am simţit dator să-i adresez câteva cuvinte, ca răspuns la cele ce îmi vorbise el mai înainte: «Vă mulţumesc din tot sufletul meu pentru cuvintele rostite. A fost o adevărată lecţie de moralitate diplomatică, pe care mi-am însuşit-o perfect şi o voi respecta întocmai. Vă asigur că voi fi un slujitor cinstit, credincios şi respectuos, că voi urmări numai binele, că nu voi uita niciodată sfaturile ce mi le-aţi dat şi că vă voi rămâne profund recunoscător pentru încrederea ce mi-o arătaţi.» Preşedintele n-a mai avut timp să stea de vorbă, fiind târât de gloata solicitanţilor în alt birou. Am rămas singur cu ambasadorul, care era şi el uimit şi încântat de frumuseţea cuvintelor adresate mie de Preşedinte. «Niciodată nu l-am auzit vorbind atât de înţelept şi cu nimeni nu s-a întreţinut atât de mult cât s-a întreţinut cu dumneata. Înseamnă că te apreciază.» Eu pluteam într-o stare de fericire adâncă şi plăcută, o fericire cum nu mai simţisem niciodată, a apărut apoi şi Luchi, fericită şi ea că vom pleca în misiune, pregătindu-ne să ne ducem să luăm postul în primire...
Ciudat vis ! Fără nici o legătură cu aspiraţiile mele actuale. Singura explicaţie - dacă visele au vreo explicaţie şi nu sunt decât nişte contacte disparate între diferite celule ale creierului nostru din rezervoarele imense ale inconştientului, contacte prin care noţiuni depozitate acolo cine ştie de când sunt scoase din cuiburile lor şi puse în mişcare în timpul somnului - singura explicaţie, zic, a visului meu de azi-noapte ar fi că aseară am mâncat doar un iaurt cu pâine prăjită, iar înaine de a adormi am citit într-un număr din Expres o evocare a episodului de la 1848, când Lamartine, în fruntea guvernului provizoriu, a luat cu asalt l'Hotel de Ville şi s-a adresat insurgenţilor să înceteze răscoala, fiindcă ţelul a fost atins, regele «Poirot» - cu capul ca o pară, cum îl desena Daumier - a abdicat şi s-a terminat cu regimul domnilor Thiers şi Guizot, poporul a învins, acum va fi bine pentru toată lumea.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: