#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: „Toți dărâmă și nimeni nu zidește”


Constantin Pariano, supranumit „patriarhul agriculturii dobrogene”, a fost un înțelept analist al societății românești de la începutul secolului XX.
De trei ori prefect al Constanței, Pariano a fost unul dintre cei mai bogați latifundiari ai noii provincii românești, dar și un prolific publicist, conectat la problemele care frământau Dobrogea în anii săi cei mai dificili. 
Într-un articol intitulat „Zori de zi ori amurg?”, scris în iulie 1920 și publicat în Analele Dobrogei, anul 1, nr. 2, 1920,  C.D.Pariano îndeamnă la patriotism, cinste și spirit civic, deplângând pierderea virtuților și a valorilor tradiționale, într-o lume în care „toți cer și nimeni nu dă nimic, toți vor să fie mari și nimeni mic, toți dărâmă și nimeni nu zidește.”
 
 

„Datinele strămoşeşti s'au uitat. Moravurile și portul național s-au înstrăinat. De limba noastră ne e ruşine. De muncă avem spaimă. Şi numai câştigului ne închinăm.
Câte mame se mai ocupă astăzi de casă şi de educaţia solidă a copiilor lor? Ce pot învăţa aceştia în nişte şcoli cu programe nefolositoare şi dela nişte suplinitori cari, în mare parte, ei singuri nu ştiu şi nu cred în nimic? Cum să se mai înmulţiască populaţia, când avorturile trec drept iscusinţă şi boalele neîngrijite drept fatalităţi?
Speram într'o îndreptare; dar nu văd cine ar putea opri aceste porniri, când puţineIe virtuţi şi valori ce ne-au mai rămas se ţin în umbră.

DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF!  

 

Ţara e încă bogată, dar incapabilă a se reface prin ea însăşi, pentru că dintr-o populație muncitoare, cinstită, sobră şi supusă, s'a făcut alta, plină de toate poftele. Parte din ea ar vrea să muncească, dar nu poate lupta contra ingrădirilior neghioabe ce i se pun. Parte ar vrea să rămâe cinstită dar necinstiții o îneacă.
Dacă aceasta a fost intenţiunea ariviştilor de ieri şi de azi, se pot lăuda că au izbutit peste aşteptări. Sărbătorească şi Iaurii cât vor, dar să nu arunce vina pe războiu. Războiu a avut toată lumea, dar fiecare a îngrijit să-i micşoreze urmările. Numai la noi ele sporesc şi  pe ţimp de pace.”

 
 
#citeşte mai departe în Analele Dobrogei
#Analele Dobrogei anul 1, nr.2, 1920
#Constantin Pariano

Mai multe numere ale publicaţiei Analele Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanta
 
Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală. Analele Dobrogei : Coasta de argint. Șarpele, „un animal atât de nevinovat”

#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: Virtuțile plantelor „de leac”
 
#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“: Eliberat, după ce fusese arestat pentru trădare şi crimă împotriva Siguranţei Statului

 


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei”, nr. 4 (1922):   In Memoriam „Ilustrul” Ioan N. Roman. Dublu omagiu în luna lui Cuptor

#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei”, nr. 4 (1922): In Memoriam „Ilustrul” Ioan N. Roman. Dublu omagiu în luna lui Cuptor

1020
#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei”, anul IX, vol. II, 1928: „Falsul cuvios” de la Celic Dere. Orgii și tinere sechestrate, în așezământul monahal

#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei”, anul IX, vol. II, 1928: „Falsul cuvios” de la Celic Dere. Orgii și tinere sechestrate, în așezământul monahal

1057
Friedrich Wilhelm Von Hessen - Moartea unui prinț german în Dobrogea Primului Război Mondial (I)

Friedrich Wilhelm Von Hessen - Moartea unui prinț german în Dobrogea Primului Război Mondial (I)

1114
#DobrogeaDigitală - „Cât trebue să știe oricine despre Dobrogea”, de Apostol D.Culea: Dobrogea, „maidanul de încăerare între turci şi ruşi”

#DobrogeaDigitală - „Cât trebue să știe oricine despre Dobrogea”, de Apostol D.Culea: Dobrogea, „maidanul de încăerare între turci şi ruşi”

626
#DobrogeaDigitală – „Armeni de seamă (I)”, de Simion Tavitian:   In Memoriam Garabet Avachian. „Ne-a pregătit pentru viață şi scenă, nefăcând nimănui nici un fel de concesii”

#DobrogeaDigitală – „Armeni de seamă (I)”, de Simion Tavitian: In Memoriam Garabet Avachian. „Ne-a pregătit pentru viață şi scenă, nefăcând nimănui nici un fel de concesii”

1706
#DobrogeaDigitală-„Dobrogea românească”, de Elsa și G.Dimitriu Serea: „Statul român nu s-a gîndit niciodată să ne facă vreo supărare”, spun lipovenii

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea românească”, de Elsa și G.Dimitriu Serea: „Statul român nu s-a gîndit niciodată să ne facă vreo supărare”, spun lipovenii

1569
#DobrogeaDigitală-„Dobrogea românească”, de Elsa și G.Dimitriu Serea: Dobrogea, „pridvor în templul Naturii”

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea românească”, de Elsa și G.Dimitriu Serea: Dobrogea, „pridvor în templul Naturii”

1744
#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“: Jandarmii rurali fac legea. Incident cu lună și felinare

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“: Jandarmii rurali fac legea. Incident cu lună și felinare

1371
#DobrogeaDigitală: „Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Dimitrie Sturdza la Constanța

#DobrogeaDigitală: „Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Dimitrie Sturdza la Constanța

1414
O enigmă nedeslușită - Eroul Tomos, întemeietorul orașului antic Tomis

O enigmă nedeslușită - Eroul Tomos, întemeietorul orașului antic Tomis

1382
#DobrogeaDigitală - „Cât trebue să știe oricine despre Dobrogea”, de Apostol D.Culea: Turcul fatalist și rodul țarinei dobrogene

#DobrogeaDigitală - „Cât trebue să știe oricine despre Dobrogea”, de Apostol D.Culea: Turcul fatalist și rodul țarinei dobrogene

709
PRIMELE LUCRĂRI LA CONSTRUCŢIA CANALULUI  DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ (1949-1953)

PRIMELE LUCRĂRI LA CONSTRUCŢIA CANALULUI DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ (1949-1953)

1740
#DobrogeaDigitală - „Cât trebue să știe oricine despre Dobrogea”, de Apostol D.Culea: Povestea zânelor de mare

#DobrogeaDigitală - „Cât trebue să știe oricine despre Dobrogea”, de Apostol D.Culea: Povestea zânelor de mare

1292
#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Dobrogea în preajma primelor alegeri – „dezinteresare criminală”

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Dobrogea în preajma primelor alegeri – „dezinteresare criminală”

1284
#DobrogeaDigitală - Anuarul Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța  (1930-1931 și 1931-1932):   Etape din executarea noului local al Liceului „Mircea” (galerie foto)

#DobrogeaDigitală - Anuarul Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța (1930-1931 și 1931-1932): Etape din executarea noului local al Liceului „Mircea” (galerie foto)

801
  #DobrogeaDigitală – Constanţa, de Tudor Șoimaru: Manual de seducție, la mare

#DobrogeaDigitală – Constanţa, de Tudor Șoimaru: Manual de seducție, la mare

1340
#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: „Muzăul dobrogean din Hârșova”

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: „Muzăul dobrogean din Hârșova”

1155
#DobrogeaDigitală - Anuarul Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța (1924-1925):  Impresii, de-acum un secol, ale mirciștilor aflați în tabără la Câmpulung

#DobrogeaDigitală - Anuarul Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța (1924-1925): Impresii, de-acum un secol, ale mirciștilor aflați în tabără la Câmpulung

1724
Prof. Ion Bitoleanu la ceas aniversar. Istoricul tomitan împlinește 84 de ani

Prof. Ion Bitoleanu la ceas aniversar. Istoricul tomitan împlinește 84 de ani

1473
#DobrogeaDigitală – „Mediocritate și excelență”, de Petre Frangopol:   Un deceniu de la dispariția unicului etnic tătar membru corespondent al Academiei Române: Musa Geavit

#DobrogeaDigitală – „Mediocritate și excelență”, de Petre Frangopol: Un deceniu de la dispariția unicului etnic tătar membru corespondent al Academiei Române: Musa Geavit

2269